Impresii de lectură

Dacă tot sunt opinii subiective, m-am gândit să fac și un clasament personal.

8. Kazuo ISHIGURO – Klara și Soarele

Klara, un Prieten Artificial menit să țină companie copiilor și adolescenților, este cumpărată de o fată bolnavă, pe care încearcă s-o salveze inventând o religie.

Un soft-SF care se axează pe întrebări despre ce înseamnă să fii uman – cu oamenii ajungând să se izoleze tot mai mult unii de alții, preferând compania artificialului, în timp ce artificialul e dispus să facă orice pentru a ajuta oamenii. În opinia mea, problemele astea au fost mult mai bine discutate și tratate acum o jumătate de secol de autori de SF printre care se numără Asimov și Aldiss, de exemplu. Pentru un cititor ca mine, faptul că în această carte rațiunea e exclusă din ecuație și totul e doar o mare metaforă ghidată de sentimente a însemnat că mi s-a părut extrem de slabă.

7. Silviu GENESCU – Desprindere lentă

Douăsprezece povestiri SF – majoritatea dintre ele chiar hard-SF, cu teme destul de variate. Mi-a plăcut partea de știință și de speculație științifică, am savurat-o și m-a bucurat că, uneori am avut nevoie să mai citesc câte ceva pe lângă pentru a-mi fi mai clare unele concepte. Adică e ceea ce-mi doresc eu de la literatură.

N-am prea reușit să rezonez cu partea de intrigă și personaje, iar la unele texte nu mi-a fost clară miza reală, ori n-am înțeles foarte bine care voia să fie concluzia finală. O povestire mi s-a părut excelentă – cea care încheie volumul, „Entitaet”. E genul pe care mi-ar plăcea să-l recitesc – lucru rar la mine. Ba chiar m-ar atrage să citesc un text de mai mare întindere pornind de la conceptele prezentate în ea, pe care să le dezvolte. Le-am găsit deosebite, m-au uns pe suflet.

Un volum pe care nu-l recomand celor ce nu le au cu hard-SF-ul. Pentru amatorii (sub)genului, cred că poate fi o experiență plăcută – și poate că unii vor rezona cu chestiunile cu care eu nu am făcut-o.

6. Stephen FRY – Mythos: Miturile Greciei repovestite

Stephen Fry readuce în atenție miturile Greciei antice, folosindu-se de cunoștințele sale enciclopedice, de umorul ce l-a caracterizat întotdeauna, pasiunea și căldura cu care abordează orice subiect. Legendele zeilor Olimpului, care au influențat puternic limba, cultura și istoria Europei, Asiei Mici și a nordului Africii (și nu numai), reprezintă, aș putea spune, echivalentul antic al SF-ului.

Pe mine nu m-a prins în mod deosebit, în special din cauză că încă îmi amintesc suficient de bine miturile citite în urmă cu patru decenii, iar stilul lui Fry, deși îmi place când îl aud povestind, nu mă încântă în mod deosebit când îl văd transpus în scris. Dar cred că e o carte care va fi pe placul multora, repovestind istorii de demult într-un limbaj accesibil publicului actual.

5. Guy Gavriel KAY – Tigana

Tigana a fost cucerită, iar numele său a fost șters din amintirea locuitorilor cu ajutorul vrăjilor. Asta face dificilă încercarea de a realiza o mișcare unitară pentru a readuce la putere moștenitorii legitimi.

O idee interesantă, care duce cu gândul la ceea ce au încercat unele regimuri dictatoriale de-a lungul istoriei, cu un peisaj inspirat din intrigile și latura artistică a penisulei italice renascentiste, cu o magie ce conferă o notă de originalitate, cu personaje ce au atât aspecte pozitive, cât și negative și pentru care înlănțuirea evenimentelor are semnificații diferite, în funcție de propriile căutări.

Nu am rezonat cu stilul cărții, cu ritmul ei și nici nu am reușit să mă atașez de vreun personaj. Din punct de vedere obiectiv, pot spune că a fost o carte deosebită printre alte creații fantasy, dar care nu m-a atras.

4. Marian TRUȚĂ, coordonator – Stația Pământ 12: Apocalipse de lux

Douăsprezece povestiri SF reunite sub tema „apocalipsei”. La unele, tema e evidentă, la altele mi s-a părut că trebuie privită cu larghețe. Unele texte mi-au plăcut foarte mult, altele mi s-au părut ok, dar au fost și texte cu care nu am rezonat, sau care, conform criteriilor mele de apreciere, au părut slăbuțe.

Cea mai bună povestire a fost, în opinia mea, „cinemAI” a lui Dan Doboș, urmată de „De împrumut” de Cezarina Anghilac și „Ultimul dans, în amurg” de Cătălina Fometici. Toate trei sunt profunde, dure, tulburătoare, dar și extrem de umane.

3. Iain M. BANKS – The Player of Games

Un reprezentant al Culturii este convins să-și folosească talentul de jucător de top pentru a participa la jocul tradițional al Imperiului Azad, unde învingătorul poate deveni viitorul împărat, iar învinșii își pot pierde chiar viața.

Mult mai concentrat și axat pe o idee acest al doilea roman al seriei „Cultura”. Space opera bine construit pentru amatorii genului (Planeta de Foc e superbă!), cu teme de reflecție, cu o răsturnare de situație la final – per total genul de SF care-mi place, chiar dacă nu are chestii „wow!” ca un Hamilton, Reynolds sau Weir.

2. Jean M. AUEL – The Shelters of Stone

Penultimul volum al seriei Earth’s Children. După ce a străbătut Europa de la est la vest, Ayla ajunge la peșterile unde trăiește tribul lui Jondalar. Cunoștințele ei și aventurile prin care a trecut reprezintă lucruri uimitoare pentru poporul Zelandonii – pe care unii sunt dispuși să le accepte, iar alții nu.

Îmi place în continuare această „telenovelă de Cro-Magnon”, cu toată siropoșenia lui. Mă simt cam ca atunci când urmăream benzile desenate cu Rahan, în copilărie – îmi place să mă las purtat pe aripile poveștile despre zorii omenirii, despre „cum ar fi putut fi” pe vremea când strămoșii noștri începeau să descopere lucruri care nouă, acum, ni se par banale. Iar Auel s-a documentat bine în încercarea de a prezenta flora, fauna, condițiile de mediu și sociale presupuse a fi pe atunci.

Se simte că volumul de față a fost scris la mulți ani după precedentele, sună ca o întâlnire de douăzeci de ani de la teminarea liceului. Dar, pentru mine, a constituit o lectură plăcută, făcută însă doar de plăcere, fără spirit critic.

1. Andy WEIR – Proiectul Hail Mary

Soarele începe să fie devorat de o formă de viață unicelulară. Dacă nu se găsește o soluție pentru anihilarea ei, Pământul riscă să devină nelocuibil. Studiind stele apropiate, astronomii văd că luminozitatea tuturor e afectată, cu excepția lui Tau Ceti. Considerând că acolo există ceva ce împiedică răspândirea astrofagului, omenirea trimite o expediție formată din oameni de știință.

Călătorie spațială, întâlnirea unei specii extraterestre frumos construite, speculații științifice la tot pasul, un ritm antrenant, o undă de umor, probleme etice atât cât să nu îngreuneze textul și un stil simplu, à la Asimov. Una dintre cele mai plăcute lecturi din ultima vreme.