Sâmburele de bine

Una dintre semnificațiile mandalei Yin și Yang, pe lângă lupta perpetuă dintre bine și rău și înclinația spre cafteală a celui care o poartă tatuată pe omoplat, este și aceea că orice bine conține un germene de rău, iar orice rău conține un germene de bine. Probabil că dacă am sta să-i căutăm, germenii de bine pe care pandemia actuală i-a adus ar fi mulți, eu aș vrea să vorbesc doar despre cel mai vizibil dintre ei, și anume conectarea peroanelor altfel reticente la tehnologia disponibilă la vârfurile degetelor noastre.

Cu toții cunoaștem, cred, persoane care, din comoditate, teamă sau o asumată falsă-nepricepere, nu ar fi instalat în ruptul capului o aplicație de genul whatsapp, skype sau zoom pe telefon, dar care acum, constrânse, nu doar că le-au instalat, dar au ajuns chiar la un confort mulțumitor când le utilizează. Școala se desfășoară online, părinții noștri, mai vârstnici, comunică cu noi prin video-call, grupurile de prieteni fac petreceri și băute virtuale, chiar și cluburile de SF, în mod paradoxal destul de indiferente la tehnologie și tradiționaliste, au ajuns să folosească platforme online. Și astfel, ajungem să participăm la întruniri la care de multă vreme am fi vrut să ajungem, dar, datorită logisticii laborioase, nu am făcut-o, în mod clasic, de foarte multă vreme. Ajungem să ne întâlnim cu prieteni cu care am amânat de n+1 ori ieșitul la bere, vorbim mai des cu ai noștri. Iar cu familia restrânsă suntem mai conectați ca niciodată.

Sper doar ca terenul câștigat pe tărâm tehnologic să nu fie pierdut la fel de repede odată ce izolarea nu va mai fi obligatorie. Sau ca, dimpotrivă, odată ce tehnologia a ajuns să substituie relațiile interumane normale, acestea din urmă să fie neglijate și în viitor. Cea mai bună variantă ar fi ca cele două să se completeze una pe cealaltă, nu să se înlocuiască. Acum, cu distanțarea socială, relațiile interumane care presupun adunări sunt interzise, deci ele s-au mutat în online, rupând bariera reticenței celor mai mulți dintre noi vis-a-vis de funcționalitățile aparatului aceluia care de mult nu mai e telefon. Cât de fain ar fi dacă, odată ce adunările de oameni vor fi din nou permise, ele să fie completate în mediul online, de prezența virtuală a celor care efectiv nu s-au putut deplasa?

De ce nu se întâmpla asta înainte, am pomenit. Motivele erau multe. Dar acum ele s-au cam subțiat. Să sperăm că vom păstra ce am descoperit bun acum și că vom adăuga aceste noi îndeletniciri la ceea ce făceam înainte și găseam că e normal.

Revenind la revista noastră, care deocamdată este doar în online, vă voi spune că avem un număr bogat, din nou. Vă propunem o proză contemporană superbă de Seth Dickinson și una clasică de Ambrose Bierce. Avem și o premieră, prima proză a unui scriitor străin (sârb) pe care am primit-o pe adresa redacției. Dintre români, vedetele ediției sunt Cristi Vicol, Miloș Dumbraci și Boris Velimirovici, toți trei fiind prezenți cu proze atât sub formă de text, cât și audio, în propria lectură. În acest număr se încheie prozele în trei părți: Ultima zi din viața Karinei Ivanov  de Cristian Vicol și Împăratul și Albina de Dinu Paladi. Foiletonul Rodicăi Bretin continuă, impresionantul univers al Protectorilor extinzându-se cu încă un episod. Avem un fragment de roman de Margareth Atwood! Avem fragmente și din romanele scriitorilor români: Teodora Matei, Daniela Faur, Alexandra Medaru, Lucian Dragoș Bogdan și Boris Velimirovici, unele dintre ele venind și în format audio. Avem și poezie!

Pe lângă acestea, articolele conexe sunt și ele în număr mare, capul de afiș fiind din nou ținut de neobositul Florin Stanciu, care scrie un eseu științific despre zestrea genetică a lui Ginghis Han. Avem cronici de carte, film și jocuri, avem interviuri neconvenționale și, în premieră, artă grafică, pentru care-i mulțumim lui Răzvan Zamfirescu și lui Cristi Vicol.

Și multe altele.

Vă dorim lectură plăcută, și să ne vedem, virtual și în carne și oase, cât mai curând!