Rândurile de mai jos au fost scrise imediat după târgul de carte Gaudeamus, organizat la Romexpo, București, în perioada 3-7 decembrie. Fiind un număr special, dedicat literaturii fantasy, nu veți găsi decât aspectele plăcute ale vizitei unui autor / cititor / cumpărător la evenimentul respectiv. N-o să menționez nume de edituri, de autori, sau titluri de cărți.
E mare lucru să vezi pavilionul plin de oameni în zile precum cele din weekendul târgului, când pesimiștii și comozii stau în fotolii și se plâng, pe rețelele sociale, că plouă în decembrie. Corect, numai că optimiștii au trecut peste neajunsurile ploii și vântului, și-au pus cizme de cauciuc, pelerine, s-au înarmat cu umbrele și au pornit la atac. Nu e chiar o glumă, pentru că în troleibuzele aglomerate care m-au dus acolo am întâlnit grupuri de elevi însoțiți de profesori, repetând standurile și orele la care trebuiau să ajungă pentru a bifa întâlnirea cu niște autori. Am ascultat fără să vreau, pentru că nici călătorii nu se fereau, cât de emoționați erau înaintea lansării unei cărți scrise de autorul preferat. Am văzut, încolonați, adolescenții care ajunseseră acolo cu vreo patru autocare, probabil, la cât erau de mulți. Jos pălăria în fața cadrelor didactice!
Într-o seară, tot în troleibuz, am stat în spatele a două doamne aflate încă sub influența atmosferei de eveniment literar. Una dintre ele a deschis o carte și i-a citit celeilalte, în șoaptă, poate un capitol întreg. Din timp în timp, făceau câte o pauză și comentau, cu încântare sau nostalgie, textul la prima vedere. (Cârcotașii sunt rugați să se abțină: nu era o carte de-a mea, dar le-am ascultat cu plăcere. Dacă ar fi fost, aș fi postat mintenaș pe rețelele sociale. Aici aș pune un emoticon zâmbind, dar n-am cum. Închipuiți-vă că am făcut-o.)
Am stat pe canapelele aduse de o platformă cu audio- și e-bookuri, mi-am pus căștile și am ascultat fragmente din diferite romane. Am salutat ideea, că de-aia am trecut pe acolo de câteva ori.
Am mers, ca de obicei, pe culoare aglomerate, pentru că spațiul destinat unei lansări fusese neîncăpător pentru toți participanții. Am intrat în standurile unor edituri și am acordat (sau primit, după caz) prioritate altor cititori interesați și de cărți și de oferte. Pentru că, da, anul acesta numai Grinch s-ar fi putut plânge de prețurile cărților, chiar în anul în care le-a crescut TVA-ul. Numai administrațiile editurilor știu cum au reușit ori să păstreze prețuri decente, ori să vină cu oferte care mai de care mai tentante.
Am fost încântată de numărul mare al copiilor foarte mici. Chiar dacă mai au până când vor ști să citească, e foarte important să se deprindă cu atmosfera unor astfel de manifestări, să participe la atelierele pentru diferite grupe de vârstă, să țină atenți bețele baloanelor abia primite, să asculte povești în lectura autorilor sau a unor actori, ghemuiți pe pernuțe colorate. Tot aici aș menționa o întâmplare de sâmbătă, când un băiat s-a oprit în fața standului nostru și se uita, interesat, la titluri. I-am spus că, din păcate, nu pot să-i prezint decât o carte. Una cu patru povestiri pentru cititori între 9 și 99 de ani. Băiatul m-a ascultat atent, mi-a spus că revine imediat, iar după ce și-a consultat, pe telefon, starea contului, s-a întors și a achitat cu cardul, cartea respectivă. Surpriza a fost atunci când a cerut dedicația pentru fratele și sora lui, mai mici. Voia să le facă un cadou de Moș Nicolae.
Cu siguranță voi fi în asentimentul multor participanți, însă eu am simțit, anul acesta, o vibrație aparte. Una caldă, de prietenie, de complicitate, ca și cum, după niște ani tulburi, ne-am fi bucurat de întâlnirea cu mulți oameni dragi și cărțile lor fix înaintea sărbătorilor de iarnă. Iar la origini cred că a fost nevoia de poveste, de a o spune, de a o citi și/sau de a o asculta.
Unele idei nu-și propun doar să descrie lumea, ci încearcă să o reducă la o…
Originea unui concept plurivalent precum cel al utopiei este greu de identificat și de demonstrat,…
Notă privind conținutul: agresiune sexuală, abuz, avort spontan traumatic, tratament psihiatric și sinucidere. Este anul…
Capitolul 3 Șaptișpe ore pân-la miez de noapte Taracanul deschise ochii. Lovi ecranele mașinii…
Capitolul 1 Douășunu de ore pân-la miez de noapte Temperaturile rupeau recordurile, ca de fiecare…
Dacă în anii '80, când îndrăzneam doar să visăm că am putea trăi și noi…