Western artistic, moralizator, atipic, brutal și filozofic, în care lumina, culorile și decorurile sunt poate chiar mai importante decât personajele. Un album superb în care aproape fiecare casetă BD ar putea fi un tablou într-o expoziție, fără ca povestea să-și piardă din dinamism și fluiditate.
Pastorius Grant, faimos vânător de recompense, își scuipă plămânii cu fiecare pas, dar e încăpățânat și nu vrea să moară înainte să-l ducă pe Big acolo unde îi e locul, la pușcărie, pentru că cinci mii de dolari e o primă pe care n-o ratezi nici dacă îți dai ultima suflare. Drumul îi duce printr-o rezervație indiană pustie și lugubră – și totuși, Grant nu e singur. Pe lângă Dumnezeu care îl arată cu degetul, el e urmărit de frații Chicanos, adevărate hiene dispuse să facă orice pentru a pune mâna pe recompensă. Mai mult, în mijlocul lui nicăieri, Grant e interpelat de o fetiță oarbă care ține un porc uriaș în lesă – imperturbabilă în mijlocul ploii de săgeți, fetița îi cere lui Grant să-i răzbune tatăl, ucis cu sânge rece.
Toată povestea se petrece într-un decor colorat țipător, ca o apocalipsă veselă, cronica unei morți anunțate într-o natură pe care o doare la bască. Finalul se vrea surprinzător, dar Marion Mousse e prea generos cu indiciile; și totuși, e un album excelent, un western cu mesaj evident dar frumos povestit și încă și mai frumos pictat. Matisse, O’Keefe, Cézanne sau Mattotti ar fi geloși.
„Germinal” în minele din Moria? Dramă socială? Poveste de groază? Science fiction à la Jules Verne? Satiră politică? Basm noir? Aventură care își dozează atent șocurile? “Subterane” e toate astea – și chiar mai mult.
Orașul e complet dependent de mină, așa că Patronul își exploatează angajații fără milă sau remușcări. Unii mineri, precum Henri și Lucien, încearcă să organizeze lupta sindicală; alții se lasă plătiți și trădează. Mai mult, e răsăritul roboților în această Franță în plină revoluție industrială, iar mașinile diavolului îi vcr înlocui pe toți minerii, așa cum spune Henri…
Dar nici o mină nu e completă fără piticii ei, iar întâlnirea dintre aceste două lumi care se contrazic, realitatea și basmul, nu va fi simplă (ați ghicit, piticii ăștia nu se numesc Doc, Hapciu, Morocănosul sau Mutulică). În mod interesant, egalitarismul franțuzesc e molipsitor, iar conflictele sociale sunt exact aceleași – și în Franța „reală”, și în fantasticul regat subteran.
Am nimerit peste acest album datorită copertei, care mi-a trezit atenția cu minimalismul și contrastele ei puternice, à la Mignola, iar Romain Baudy nu m-a dezamăgit, desenând planșe încă și mai frumoase și mai amenințătoare, și menținând această atmosferă sumbră, tensionată și apăsătoare – fără să mă obosească. Un volum excelent, care începe cam lent, dar se transformă într-o aventură de zile mari – și de modă veche ????
„Adevărata întrebare nu este cum să ajungem în spațiu, ci de ce să mergem acolo.”
Pelaez oferă aici o poveste captivantă, realistă și tensionată, dar și un răspuns filosofic la întrebarea lui Țiolkovski.
Pentru a depăși limitele propriei noastre existențe, trebuie să plonjăm cu capul înainte în necunoscut – iar acel necunoscut, pentru profesorul Sirius de la Academia Forțelor Aeriene ale SUA, este cea de-a noua planetă a sistemului solar. Nimeni n-a reușit încă să demonstreze că există, dar John Hubbel, cadet de geniu și fiu al unui erou spațial, e convins că el va fi primul om care s-o exploreze. Dar John are un mic secret: își poate aminti viitorul…
Pierre Pelaez scrie bine în toate genurile: western – “Six”, noir – “Quelque chose de froid“, aventuri detectivistice rocambolești – “Automne en baie de Somme”, “Hiver à l’opéra”, supereroi – “Super-Villains”, umor – “Le Gigot du dimanche”, istoric – “Le Bossu de Montfaucon”, și așa mai departe. Se întoarce la science fiction cu misterul aparent supranatural al unui băiat care vrea să-și urmeze pas cu pas tatăl în visul lor comun de a cuceri cosmosul – și ajunge să exploreze spațiul, timpul și valea Judecății de Apoi.
Cât despre Guenael Grabowski, acesta își confirmă talentul de povestitor vizual, după debutul său excelent cu trilogia „Nautilus”.
Cel mai bun BD SF one-shot al anului 2024? Până acum, da.
O fată și un robot asasin văd viața în roz. Pentru a le sublinia sentimentele, Munuera colorează și paginile în roz – înaintea conflictului inevitabil, a tragediei inevitabile și a lecției de viață inevitabile. Bineînțeles, iubirea, acea energie invizibilă care mișcă lumea, va apela la geamănul ei malefic, ura, pentru a o salva pe fată și robotul ei.
Acest al treilea volum al seriei devine și mai melodramatic decât primele două și joacă atu-ul luptei de clasă, adăugând totodată o puzderie de detalii care fac universul mai complex și mai surprinzător. Rețeta se lasă ghicită, dar e atât de eficientă și de bine scrisă încât nu contează pentru mine, atâta timp cât finalul mă face să zâmbesc (în ciuda maniheismului tot mai pronunțat). Arta lui Munuera e la fel de impresionantă, în mahalale, în fabrică, în conacul patronului sau în peisajele marine.
Un album excelent și o serie care nu dă semne de oboseală.
„SF, Fantasy & Horror Club Alba” organizează miercuri, 19 august 2026, de la ora 18:00,…
La mai bine de 50 de ani, după Întâlniri de gradul III, al lui Steven…
„H.G. Wells” nu este doar numele unui cenaclu, ci și al unei continuități. În jurul…
Trecuseră cinci ani, dar Yorick încă nu se obișnuise cu privirile holbate, grimasele și urletele…
“Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic” –…
Simți mirosul umed al plantelor cufundate în pământul moale, înconjurate de mărăcini, al vântului suflând…
