Benzi desenate

Tidal Wave – Fortăreața Ploiești – 1 august 1943

După ce o primă formă a lucrării de față a fost prezentată în cadrul Festivalului de bandă desenată istorică al Muzeului de Istorie Brașov, ediția 2019, artistul Felix Crișan definitivează la finalul lui 2021 albumul de bandă desenată Tidal Wave – Fortăreața Ploiești – istoria unei zile – 1 august 1943. Materializată într-un volum foarte cuprinzător, 65 de pagini format A4, cartea reproduce în detaliu o filă importantă pentru România din cel de-al doilea război mondial, și anume bombardamentul american asupra Ploieștiului, denumit Tidal Wave.

Felix Crișan este o cunoștință mai veche a Bibliotecii Județene Brașov, el realizând în trecut mai multe filme documentar despre istoria Brașovului, respectiv ilustrând jurnalul de licean al lui Valeriu Braniște, păstrat la Biblioteca Județeană Brașov. Astfel, lucrarea de față a fost realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov și cu Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov și are ca scop declarat atragerea tinerilor către studiul istoriei. Un demers lăudabil, de bună seamă.

Ceea ce uimește la acest album, în primul rând, este documentarea. Evenimentele sunt prezentate într-un context foarte larg, situația generală a războiului fiind analizată începând de la mișcările mari de trupe din Europa și nordul Africii și până la jocurile politice și întâlnirile politicienilor români cu liderii militari ai axei.

Se remarcă apoi condițiile grafice deosebite care pun în valoare desenele detaliate și care caută să surprindă în detaliu tehnica militară a epocii și în general atmosfera acelor zile, indiferent dacă vorbim despre operațiuni în deșert sau despre discuții la palat. Mi-au părut foarte inspirate compozițiile, alegerea nuanțelor cromatice care dau un aspect unitar paginilor, variind de la monocrom sau alb-negru la combinații de două culori și nuanțe. Din acest punct de vedere, albumul nu obosește deloc, parcurgerea sa fiind relaxantă pentru ochi.

Totuși, trebuie să recunosc că tocmai abundența de informație istorică și densitatea evenimentelor, petrecute în multe locuri distincte în intervale scurte de timp, fac povestea destul de greu de urmărit. Mi-ar fi plăcut dacă aș fi găsit o întâmplare ficțională mai restrânsă care să se sprijine pe evenimentele istorice, câțiva eroi centrali cu care să poți empatiza. Nu a fost cazul, lucrarea prezentându-se, de fapt, sub forma unui documentar. Așadar, avem ceva ce ar putea fi studiat la ora de istorie, însă fără a beneficia de apropierea de cititor pe care ar fi dat-o un erou central curajos și șugubăț.

Textele au fost inspirate din lucrările autorilor Cornel Marandiuc, Radu Theodoru și Ion Grigorescu, iar desenele din fotografiile strânse și profilele realizate de Dan Alexandru Melinte, Corneliu Năstase și Răzvan Bujor, cei care în 2007 publicau o carte cu subiectul „Ploiești: Low Level Strike”.

Share
Published by
Alexandru Lamba

Recent Posts

Apple TV, un refugiu pentru iubitorii de science-fiction și fantasy

Am ales șapte seriale și trei filme care ilustrează diversitatea ofertei Apple TV, de la…

4 zile ago

The Dog Stars (2026) — Sfârșitul lumii nu înseamnă neapărat sfârșitul speranței

Paradoxal, Ridley Scott pare să fi pierdut, odată cu trecerea anilor, ceva din capacitatea de…

4 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #50

L’Insensé (Manu Larcenet) - Dargaud 2026 Un aproape bătrân autor de benzi desenate scrie și…

4 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #49

Le Démon de la Colline aux Loups (Balzano / Gaët's / Rouchon-Borie) - AIre Libre…

4 zile ago

Un Noël à Paris (două volume)

Un Noël à Paris (Jim / Liotti / Georges), două volume, Le Lombard 2025-2026 Volumul…

4 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #48

Les enfants perdus (Neyef) - Rue de Sèvres 2026 „Ce bubuim acum? Încă o sticlă?”…

4 zile ago