„Tokyo, ces jours-ci” (Taiyo Matsumoto) – Kana 2024-2025

Francezii sunt adesea primii care traduc manga, așa că am citit versiunea publicată de Kana. Ca să nu postez trei mesaje, voi „înghesui” aici cele trei microrecenzii deja scrise pentru cele trei volume ale miniseriei. Dacă vă întrebați ce premiu a luat, titulatura exactă e „Best U.S. Edition of International Material—Asia”.

#1

„Ia zi, tu știai asta? Se pare că toți murim într-o bună zi.”

Kazuo Shiozawa a lucrat timp de 30 de ani pentru aceeași editură, a petrecut 230 de zile în același tren, făcând naveta între casă și serviciu, și a urcat treptele ierarhiei până când a ajuns în sfârșit să-și conducă propria revistă. Revista dă faliment, așa că Shiozawa demisionează și, ignorând piedicile puse până acum de politețe și de normele sociale, se apucă să cerceteze adevăratul sens al artei, de ce unii artiști se epuizează și de ce alții pur și simplu nu pot trăi fără manga 🙂

Matsumoto-san (celebru pentru Tekkon Kinkreet, Ping Pong, GoGo Monster etc.) explorează industria manga, între libertatea creativă și cerințele comerciale, și singurătatea urbană a vârstei mature. Nombrilism? Absolut, dar fanii vor aprecia oricum – e un album profund, liniștit, cu acea nonșalanță și excentricitate tipică lui Matsumoto pe care o iubim. În plus, mai apare și o pasăre vorbitoare care are un rol evident de jucat.

Un mic dezavantaj: cu siguranță unele personaje vă vor repugna, pentru că majoritatea duc o viață de blândă disperare. Amărăciunea și exploziile de violență pătează realitatea atunci când presiunea socială se relaxează (când sunt beți, singuri sau cu prietenii). Și totuși, asta e viața, și ăsta e unul dintre mesajele pe care ar trebui să le rețineți din această carte, chiar dacă nu sunteți (încă) un șomer de 50 de ani ale cărui zile bune au trecut, și care încearcă să găsească inspirație și să trăiască din nou. Oh, apropo. Voi ați fi în stare să vă vindeți colecția de manga acumulată într-o viață întreagă?

#2

„Toate lucrurile pe care le iubesc dispar… pleacă acolo unde eu nu-s…”

Nu vă faceți griji, această poveste caleidoscopică e mai puțin deprimantă decât pare. Fiecare personaj are propriile sale drame, dar are și mijloacele de a le depăși, iar momentele dificile sunt întotdeauna urmate de altele mai bune. Fiecare dintre micro-povești este o lecție pe care aș fi vrut să o învăț în adolescență. Și totuși – poate că nu putem înțelege această viziune matură asupra vieții până nu depășim nepăsarea tinereții?

Planul lui Shiozawa avansează încet, și ajungem să-i cunoaștem îndeaproape pe fiecare dintre mangaka pe care i-a rugat să se alăture noului său proiect. (Mai ales pe Aoki, geniul modest.) Nu e de mirare că toți sunt de fapt Matsumoto-san în diferite stadii ale carierei sale, și e la fel de evident că realismul magic prezent ici și colo nu este întâmplător, ci un contrast care pune în valoare ideile.

„Pluta naufragiaților condusă de Shiozawa-maru înfruntă marea înfuriată a erei digitale! Pe ea, precari, se mențin la suprafață ratații universului manga!” (Da, Matsumoto are și umor…) Mai au bătrânii mangaka ceva relevant de spus? Ei bine, vom vedea în cel de-al treilea și ultim volum…

#3

„O operă adevărată are puterea de a ne emoționa de mai multe ori de-a lungul timpului, odată cu evoluția celui care o citește…”

Poate exista oare „manga supremă”? O manga care să atingă sufletul cititorilor atât de profund încât să le dezvăluie o nouă viziune asupra lumii? O manga care să-i schimbe pentru totdeauna pe cititori, făcându-i oameni mai buni? Sau „manga supremă” se schimbă odată cu lumea?

Shiozawa aleargă după un vis, iar el știe asta, la fel și artiștii săi. Dar, evident, nu visul contează, ci lupta pentru el. Nu că Shiozawa ar fi de acord – urmărirea sa tenace se încheie cu o victorie improbabilă, care poate fi sau nu finalul fericit pe care îl așteptați 🙂

Da, industria manga distruge suflete, dar nu trebuie să fie așa. Iar artiștii mor de foame, dar nu mereu.

Inutil să spun că iubesc cărțile, iubesc arta și mi-a plăcut foarte mult finalul. Saga crudă și sinceră a lui Matsumoto-san este o operă de artă pe care sunt convins că n-ar fi putut s-o scrie mai devreme – înțelepciunea pe care o dezvăluie aici e rodul anilor. Și mă bucur că a decis să o împărtășească cu noi.

O trilogie uimitoare, pentru toți cititorii, nu doar pentru scriitori și artiști de toate felurile, care vor rezona cu siguranță cu conflictele interioare ale personajelor.