Alastair Reynolds

Am avutără de ales, bre boieri dvs., între Alastair Reynolds, KJ Anderson și William Gibson, deoarece pe ceilalți zei ai condeiului SF născuți în luna lu’ martie i-am făcut deja de râs (i.e. PF Hamilton, KS Robinson). În aceeași notă, Rajaniemi, carele și el este născut în aceeasi lună nici măcar nu a fost luat în discuție. Most likely, nici nu va fi luat vreodată, pur și simplu nu mi-a căzut ghini la stomac.

Am fost tentat, sincer, să fac un ménage à trois, să zic una despre Reynolds, alta despre KJ Anderson și să închei cu W Gibson. Da’ nu se face, din cauza diferențelor de calibru dintre cei trei. Ceea ce înseamnă că îi voi aborda pe rând, unu’ câte unu’.

Al primulea, Reynolds. De ce el și nu W Gibson, s-ar putea ridica o întrebare legitimă. Well, pen’că ultima lectură din Gibson a avut loc acu’ ceva vreme, ceea ce înseamnă că trebuie să-l iau la tăvăleală din nou, pentru a nu vorbi/scrie din aduceri aminte, în vreme ce Reynolds a poposit recent, cu Eversiune, în fața ochilor mei.

Banală lectură! Idee comună, delivery cu absolut nimic ieșit din mediocrul titlurilor de consum… ba unde mai pui, text reciclat în triplu exemplar. Adecătelea, să (nu)-mi fie cu iertare, da’ diferența dintre Eversiune și Câinii de diamant este ca diferența dintre un Wiesmann MF5 și un Trabant. Nu m-am ales cu absolut nimic în urma lecturii ăleia, ba chiar am ajuns să consider că am cam aruncat cu timpu’ pe fereastră. (Bine, în acest context, am în vedere și faptu’ că același Reynolds este autoru’ unei alte bălării, cunoscută pre numele ei ca Amintirea albastră a pământului. Despre aia nici măcar nu mă voi obosi să vorbesc, doar spun că l-aș da în judecată pentru timpu’ pierdut.)

Ceea ce ne lasă cu doar câteva titluri pe care le-am putea considera, pe bună dreptate, time worthy. Seria Spațiul revelației intră în categoria asta. Cu un fir narativ circumvolut și bine întrețesut, seria intră în categoria lecturilor antrenante, dincolo de asasini, arheologi și nave capabile de zborul interstelar având și un mic nucleu de hard SF (Reynolds deţine un doctorat în astronomie), suficient cât să spele, cumva, păcatele titlurilor menționate în cele precedente.

Aici fac o paranteză, bre boieri dvs. Musai să o fac. Spațiul a fost primul titlu publicat de Reynolds. Calitatea este acolo, se vede cu ochiu’ liber. Da’ când au apărut banii – poate vă aduceți aminte de dealu’ ăla considerat beton pe piața literaturii science-fiction, ăla de 1 milion de lire sterline/10 ani/10 titluri sub numele de A. Reynolds, calitatea s-a dus, Reynolds cadorisindu-ne cu bălării precum trilogia Copiii lui Poseidon (care include bălăria absolută intitulată Amintirea albastră a pământului), Eversiune sau cumva-mai-bunicica Slow bullets.

Ce mai rămâne, bre boieri dvs.? Câinii de diamant, care este splendidă (da’ are legătură cu Spațiul revelației). Prefectul (la fel). Zile pe turcoaz (la rândul ei legată de Spațiul revelației). Şi o frustrare, dată de faptul că pe măsură ce timpul trece, Reynolds scrie din rău în mai rău (evident, în opinia lu’ yours truly), în loc să fie invers…