Dan Simmons

Bre boieri dvs., una dintre întrebările care a bântuit SF-ul world wide timp de câteva decenii a fost/este… care e cel mai bun SF al tuturor timpurilor. În genere, răspunsurile s-au îndreptat către Dune (majoritatea) și către Fundația (next best thing), alte câteva titluri fiind menționate, însă fără a avea vreo reală șansă de izbândă. Acu’, pentru cei care-au interacționat fie și la modu’ minimal cu yours truly, nu este deloc o surpriză că Dune ranks high and above all else. Într-adevăr, aia este cartea supremă în materie de sci-fi, am spus-o nu doar eu, ci nume mari ale literaturii ăsteia, deci nu mai irosim timpu’.

Întrebarea cu adevărat relevantă este cine vine după? Ce autor, ce titlu, ce serie aspiră la podium, în condițiile în care umbra pe care Dune o aruncă asupra podiumului ăluia este atât de mare încât oricine ar ajunge acolo va dârdâi de frig, lăsând la o parte faptu’ că se va găsi întotdeauna in the shadows? Well, pentru mine doar două nume pot fi menționate aici. Și pen’că vreau să-mi mai las loc de dondănit una-alta și peste ceva vreme, voi menționa doar unul dintre ele (evident, este autoru’ care s-a născut în luna în curs, d-aia îl fac de râs), anume pe Dan Simmons.

Individu’ a luat lumea SF pe sus, literalmente pe sus, atunci când a publicat seria Hyperion. De altfel, ăsta este și rezonu’ pen’care spun că seria asta îi suflă în ceafa lu’ cogeamitea Herbert și epocalei Dune, pen’că este scrisă cam pe același calapod. Are istorie, religie, filozofie, hard SF, time travel… you name it și mai mult ca sigur că acel ceva se găsește acolo, cu asupra de măsură. Cre’că singurul aspect pe care nu-l atinge, spre deosebire de Dune, este cel al ecologiei. În fine… mai puțin important. Revenind, așadar, poci pen’că să spun că seria asta, mai ales primele două volume ale ei (la Nemira au apărut în trei părți), anume Hyperion și Căderea lui Hyperion, au fostara… stellar. Pur și simplu… stellar! Știți dvs., genu’ ala de carte pe care o iei în mână, te-apuci să cetești și deodată constați că afara mijesc zorile, ție nu ți-e somn și mai ai doar vreo sută de pagini până o termini. Evident că o termini, doar nu se face să o lași din mână doar pentru că peste câteva ore te duci la serviciu.

Bomba Hyperion a fost confirmată de următoarea serie lansată de Simmons, anume Ilion/Olimp. Dacă mai era nevoie ca omu’ ăsta să demonstreze ceva (nope, nu mai era nevoie de așa ceva, se vede că are un doctorat în literatura engleză de la primele rânduri pe care le cetești), atunci eroii războiului troian, împletiți cu un viitor aiuritor, au demonstrat-o cu vârf și îndesat. De la Agamemnon la cnemide, de la Ahile la singularități, de la zei la teleportari și altele asemenea… stai! să nu uit, de la Shakespeare la literatura contemporană, tot ce vrea sufleţelu’ împătimitului de SF, dar și de literatura bună în același timp, se găsește acolo.

Între noi fie vorba, găsesc seria Ilion/Olimp mai consistentă, chiar dacă îmi plac mai mult primele două din Hyperion. De ce? Pen’că, aproape ca oricare altă serie out there care se respectă (Dune included), și seria Hyeprion are una bucată care nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, iar acea bucată se numește Endymion. Sigur, Simmons și-a dat seama că a cam scrântit-o și a dres binișor busuiocu’ în ultima parte a seriei, Rise of Endymion, da’ truth be told… aș fi preferat să nu continue decât să scoată un titlu care mi-a stricat (într-o măsură relativ suportabilă) feng shui-ul despre el.

Dovada supremă a măiestriei condeiului individului ăstuia este dată însă în HMS Terror. Adecătelea și cum ar veni, în Hyperion și Ilion/Olimp ideile te lovesc din toate părțile, te iau pe sus, te năucesc, te poartă cu ele într-un vortex de imagini și cuvinte care, într-un final, își lasă amprenta asupra ta. Ei bine, în HMS Terror ideile lipsesc aproape cu desăvârșire, întreaga afacere învârtindu-se asupra uneia dintre multele expediții cu echipaj uman la Poli. Ce nu te lasă însă să abandonezi lectura, ce te face să dai pagină după pagină cu nesaț este condeiul, Simmons făcând pe deplin proba faptului că atunci când scrie… well, scrie!

Dan Simmons s-a nascut in 1948 in statul american Illinois si a crescut in Vestul Mijlociu. In 1970 a terminat Colegiul Wabash si a fost recompensat cu Premiul Phi Beta Kappa pentru excelenta in fictiune, jurnalism si arta. Dan Simmons a urmat Washington University din St. Louis, dupa care a lucrat aproximativ douazeci de ani in invatamantul primar. Prima povestire i-a fost publicata in 1982, iar primul roman in 1985. Din 1987 este scriitor liber profesionist.Dan Simmons a devenit faimos in 1989, cand a castigat Premiile Hugo si Locus pentru romanul Hyperion, a carui structura este inspirata din Decameronul si Povestiri din Canterbury. Dan Simmons a abordat de-a lungul carierei sale literare diverse genuri, combinandu-le uneori in cadrul aceluiasi volum: science-fiction, horror, fantasy si roman politist. Printre romanele care l-au facut celebru se numara Caderea lui Hyperion (Premiile Locus si SF Chronicle in 1991, British SF, 1992 si Seiun, Japonia, 1996) sau Ilion (Premiul Locus, 2004).