Știri

Au apărut primele imagini din noul film Dune, regizat de Denis Villeneuve

Ieri, revista Vanity Fair a publicat în exclusivitate primele imagini din noua producție Dune, în regia lui Denis Villeneuve, care au stârnit numeroase discuții și polemici în mediul virtual, mai ales în rândul fanilor, care au putut să vadă pentru prima oară câteva dintre conceptele vizuale create de echipa lui Villeneuve, dar și cinematografia, care pare, deocamdată, să rămână în limitele deja consacrate – Arrival (2016) și Blade Runner 2049 (2017) –  ale regizorului canadian.

Fotografiile înfățișează o bună parte dintre personajele principale ale filmului (și cărții), interpretate de o serie de actori binecunoscuți pentru rolurile recente în alte producții block-buster: Paul Atreides (Timothée Chalamet), Lady Jessica (Rebecca Ferguson), Chani (Zendaya), Stilgar (Javier Bardem), Gurney Halleck (Josh Brolin), Leto Atreides (Oscar Isaac), Duncan Idaho (Jason Momoa) și Liet Kynes (Sharon Duncan-Brewster).

Deocamdată fanii trebuie să mai aștepte pentru a vedea imagini cu celelate personaje faimoase ale universului Dune: Baronul Vladimir Harkonnen (Stellan Skarsgård), Thufir Hawat (Stephen McKinley Henderson) sau Cucernica Maică Gaius Helen Mohiam (Charlotte Rampling).

Premiera, anunțată pentru 18 decembrie 2020, nu a fost deocamdată amânată. Potrivit fanilor, așteptările sunt mari, istoria adaptărilor Dune fiind una sinuoasă: recepția  nefavorabilă a producției lui David Lynch (1984), anonimatul în care a intrat miniseria Hallmark (2000) și anularea producției regizorului chilian Alejandro Jodorowsky (din care a rezultat, totuși, un film documentar excelent).

The spice must flow!

Share
Published by
Cristian Vicol

Recent Posts

Apple TV, un refugiu pentru iubitorii de science-fiction și fantasy

Am ales șapte seriale și trei filme care ilustrează diversitatea ofertei Apple TV, de la…

2 zile ago

The Dog Stars (2026) — Sfârșitul lumii nu înseamnă neapărat sfârșitul speranței

Paradoxal, Ridley Scott pare să fi pierdut, odată cu trecerea anilor, ceva din capacitatea de…

2 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #50

L’Insensé (Manu Larcenet) - Dargaud 2026 Un aproape bătrân autor de benzi desenate scrie și…

2 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #49

Le Démon de la Colline aux Loups (Balzano / Gaët's / Rouchon-Borie) - AIre Libre…

2 zile ago

Un Noël à Paris (două volume)

Un Noël à Paris (Jim / Liotti / Georges), două volume, Le Lombard 2025-2026 Volumul…

2 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #48

Les enfants perdus (Neyef) - Rue de Sèvres 2026 „Ce bubuim acum? Încă o sticlă?”…

2 zile ago