Știri

Doamna Lacului va avea propriul serial fantasy

Cu toții știm că povestea lui Arthur devine cu adevărat grandioasă doar după ce primește sabia magică Excalibur de la Doamna Lacului, o ființă magică atât de puternică încât e capabilă să-l vrăjească pe Merlin (și are un rol major și în povestea lui Lancelot). Iar în curând vom putea vedea celebrele legende și din perspectiva ei!

Netflix a cumpărat încă de anul trecut drepturile pentru ecranizarea romanului grafic fantasy (devenit între timp un bestseller YA) în care Tom Wheeler și Frank Miller au prezentat, dintr-o perspectivă mitologică, povestea vrăjitoarei Nimue: cea care devine Doamna Lacului (Lady of the Lake). Iar acum se apropie momentul lansării serialului (cândva în această vară), cu prima lui serie de 10 episoade.

În acesta, Nimue este cea care trebuie să găsească sabia Excalibur, să-l caute pe Merlin și să salveze regatul de ticălosul rege Uther și clica sa de Paladini Roșii – un quest în care va fi ajutată, firește, de… un personaj secundar pe nume Arthur. Nimue va fi interpretată de Katherine Langford (din 13 Reasons Why), Arthur de Devon Terrell și Merlin de Gustaf Skarsgård (pe ambii i-ați mai văzut în Vikings).

Dacă proiectul Netflix va avea succes, cu premisa lui  mai neobișnuită, rămâne de văzut – șansele sunt bune însă, din moment ce prinde un curent de seriale dark fantasy de succes, precum Witcher și Letter for the King.

Surse informații și ilustrații: gizmodo.com, headtopics.com, netflix.com

Share
Published by
Galaxia 42

Recent Posts

Apple TV, un refugiu pentru iubitorii de science-fiction și fantasy

Am ales șapte seriale și trei filme care ilustrează diversitatea ofertei Apple TV, de la…

o zi ago

The Dog Stars (2026) — Sfârșitul lumii nu înseamnă neapărat sfârșitul speranței

Paradoxal, Ridley Scott pare să fi pierdut, odată cu trecerea anilor, ceva din capacitatea de…

2 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #50

L’Insensé (Manu Larcenet) - Dargaud 2026 Un aproape bătrân autor de benzi desenate scrie și…

2 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #49

Le Démon de la Colline aux Loups (Balzano / Gaët's / Rouchon-Borie) - AIre Libre…

2 zile ago

Un Noël à Paris (două volume)

Un Noël à Paris (Jim / Liotti / Georges), două volume, Le Lombard 2025-2026 Volumul…

2 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #48

Les enfants perdus (Neyef) - Rue de Sèvres 2026 „Ce bubuim acum? Încă o sticlă?”…

2 zile ago