Știri

SZEFANTOR – Tabăra maghiară de science-fiction

În 12-13 august voi participa la tabăra Szefantor de lângă Gyula, în Ungaria, unde am fost invitat de organizatori, pentru a contribui la o zi dedicată SF-ului Românesc. Am rugat-o pe Éva Vancsó, din echipa de organizare, să ne trimită câteva rânduri despre eveniment, pentru galaxia42.ro. Mai jos poți citi prezentarea ei.

Éva Vancsó

În 1987, un fan entuziast al mișcării SFF a organizat o tabără pentru membrii clubului Galaktika din Szeged. Mai târziu, aceasta a fost denumită SZEFANTOR, o abreviere care înseamnă Tabăra fantastică din Szeged -iar ceea ce a urmat, este istorie.
În anii următori, tot mai mulți scriitori amatori de SFF, cititori și fani s-au adunat din întreaga țară în clădirea fostei școli din mijlocul pustietății, înconjurată de lanuri de porumb lângă Szeged. În primele tabere, fanii SFF au petrecut o săptămână cu prezentări și o infinitate de discuții informale despre cărți, filme și știință. În august, 40-50 de persoane s-au întâlnit și s-au bucurat de compania celorlalți.

Dragostea de a citi, viziona sau chiar de a scrie science-fiction a servit drept bază comună (fanii Fantasy s-au separat ulterior și și-au organizat propria tabără). Aproape toate figurile cheie ale science fiction-ului maghiar au vizitat tabăra, timp de treizeci și cinci de ani. Participanții au ascultat prelegeri despre ultimele progrese tehnologice din cele mai recente cărți de SFF și au discutat despre scriitori și tendințe literare, stând desculți la umbra copacilor, sorbind o bere rece sau un vin.

Pe măsură ce timpul a trecut, s-au format prietenii, s-au creat familii, s-au născut copii și generațiile au crescut. SZEFANTOR a devenit mai mult decât o tabără de science-fiction, un cerc de prieteni dornici să primească noi veniți și să extindă comunitatea. Și deși SZEFANTOR, între timp, s-a mutat la periferia orașului Nagykamarás, iar István Pusztay a devenit principalul organizator, lucrurile de bază nu s-au schimbat: în continuare urmărim prezentări, vorbim despre cărți șifilme, jucăm jocuri de societate, jucăm volei, mâncăm și bem împreună, timp de zece zile.

Anul acesta, cea de-a XXXVI-a ediție a SZEFANTOR are loc între 4 și 14 august 2023 și oferă varietatea obișnuită de programe. Tabăra va avea o prezentare despre astronomie, psihologie, biologie, film și protecția mediului, însoțită de proiecții de filme, un turneu cu jocuri de societate și un „pub quiz”. Ca o noutate în acest an, tabăra începe cu o cooperare transfrontalieră, având invitați colegi de science fiction din România. În cele două weekend-uri,Anamaria Borlan și Tănase Gheorghe, și Darius și Simona Hupov îi vor familiariza pe cei din tabără cu fandomul, cu organizațiile, cluburile, etc. de peste graniță.

Acesta este secretul lui SZEFANTOR: își păstrează tradițiile și în permanență creează altele noi.

Share
Published by
Darius Hupov

Recent Posts

„Înger la pământ” sau războiul fără punct

și am citit Înger la pământ, de Daniel Kraus, din două feluri de curiozitate, voiam…

7 ore ago

Apple TV, un refugiu pentru iubitorii de science-fiction și fantasy

Am ales șapte seriale și trei filme care ilustrează diversitatea ofertei Apple TV, de la…

5 zile ago

The Dog Stars (2026) — Sfârșitul lumii nu înseamnă neapărat sfârșitul speranței

Paradoxal, Ridley Scott pare să fi pierdut, odată cu trecerea anilor, ceva din capacitatea de…

5 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #50

L’Insensé (Manu Larcenet) - Dargaud 2026 Un aproape bătrân autor de benzi desenate scrie și…

5 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #49

Le Démon de la Colline aux Loups (Balzano / Gaët's / Rouchon-Borie) - AIre Libre…

5 zile ago

Un Noël à Paris (două volume)

Un Noël à Paris (Jim / Liotti / Georges), două volume, Le Lombard 2025-2026 Volumul…

5 zile ago