O pomană universală pentru toată lumea

Big Bang-ul a fost o explozie de neimaginat. Nu a izbucnit dintr-un punct central plasat în spațiu, deoarece, înainte de acest eveniment, spațiul nu exista. A fost o explozie declanșată simultan pretutindeni, iar în acest caz foarte special, „pretutindeni” poate însemna fie universurile infinite create în acel moment, fie unul singur, finit, curbat în sine însuși. O imagine mai accesibilă pentru mintea umană ar fi aceea a unei sfere, deși unele teorii sugerează o formă mult mai complexă, în care geometria lui Riemann, aplicabilă sferei, este doar o particularizare și nu un instrument universal de măsură.

În acea clipă de grație, care a marcat și secunda zero a timpului, toate particulele create au fost ejectate la mare distanță unele de altele. La aproximativ o sutime de secundă după Big Bang, temperatura universului era de aproximativ o sută de miliarde de grade Celsius (10¹¹), o valoare imposibil de conceput pentru experiența umană. În aceste condiții, materia, așa cum o cunoaștem, nu putea exista, ci doar particulele elementare: electroni, pozitroni, neutrini și fotoni. Acestea erau produse de energia pură generată de marea explozie, dar, în același timp, erau anihilate și recreate continuu. Densitatea acestei „supe cosmice” primordiale era de aproximativ patru miliarde de ori mai mare decât cea a apei.

După aproximativ trei minute, universul se răcise la aproximativ un miliard de grade, temperatură suficient de scăzută pentru ca protonii și neutronii să înceapă să se combine, formând nucleele unor elemente mai complexe, precum hidrogenul greu. Astfel, materia din care sunt alcătuite stelele a fost „preparată” în primele trei minute de existență a universului. Modelul convențional al formării universului atribuie totul hazardului, însă, pe parcursul acestui proces, apar constante fundamentale care par să stabilizeze sistemul și să conducă la o coerență ce a permis apariția structurilor complexe. Fără aceste constante, universul ar fi rămas o „supă” cosmică amorfă, într-o transformare haotică și perpetuă, fără să ducă la nimic concret.

În acest context intervine ceea ce este cunoscut drept „principiul antropic”. Observăm că factori precum atracția gravitațională, masa protonilor și neutronilor, sarcina electrică și multe altele par să fi fost calibrate într-un mod care a permis formarea unui univers favorabil apariției vieții în general și a omului în particular. Universul pare adaptat pentru a permite existența lui Homo sapiens, iar în spatele acestei fine ajustări nu pare să stea întâmplarea. Această idee a generat dezbateri intense între filosofi, savanți, teologi și gânditori sceptici, fiind extrem de dificil de respins și chiar mai greu de definit.

Este această chestiune una de cercetare științifică, o problemă filosofică sau o chestiune de credință? Prima întrebare care se ridică este: cine este autorul universului, dacă acesta este rezultatul unui proiect inteligent și nu doar al hazardului? Un posibil răspuns vine din creaționismul susținut de Institutul Discovery din SUA, conform căruia „anumite caracteristici ale Universului și ale vieții sunt cel mai bine explicate prin existența unei cauze inteligente și nu prin procese nedirijate, precum selecția naturală”. Majoritatea susținătorilor acestei idei identifică „designerul inteligent” cu Dumnezeu. Totuși, comunitatea științifică respinge această teorie, catalogând-o drept pseudoștiință.

A doua întrebare: ce indică faptul că principalele constante ale universului au fost ajustate special pentru apariția lui Homo sapiens și nu a altor forme de viață, precum bacteriile și virusurile – cele mai vechi organisme de pe Terra – sau specii excentrice precum babirusa (supranumită „porcul-cerb” din Indonezia) sau tatuul pitic argentinian? Oricum, discuțiile despre „prima cauză” a universului datează din antichitate și vor continua mult timp de acum înainte. De exemplu, Sfântul Augustin, în lucrarea sa De Civitate Dei, susținea că universul a fost creat de Dumnezeu cu aproximativ 5000 de ani î.Hr., conform Genezei. Pe de altă parte, unii filosofi importanți ai vremii refuzau ideea creației, deoarece aceasta implica intervenția divină. Astăzi, suntem martorii unei noi perspective, în care universul este văzut ca un proiect inteligent, nu ca rezultatul întâmplării.

Dar ce a fost înainte de Big Bang? A existat un timp infinit? Și această întrebare generează nenumărate dezbateri. Se spune că, atunci când Sfântul Augustin a fost întrebat ce crede despre acest subiect, ar fi răspuns: „Dumnezeu pregătea iadul pentru cei care pun astfel de întrebări.”

Totuși, nimic nu pare să fi fost complet haotic, la cheremul hazardului. Stephen Hawking a afirmat la un moment dat că „dacă rata expansiunii universului ar fi fost, la o secundă după Big Bang, mai mică cu o parte doar dintr-o mie de milioane de milioane, universul s-ar fi prăbușit în el însuși înainte de a ajunge la o formă care să-i permită expansiunea”. În schimb, dacă această rată ar fi fost puțin mai mare, universul s-ar fi extins la nesfârșit, rămânând o entitate „vaporoasă” și insubstanțială, incapabilă să susțină viața, fie ea umană, animală sau microbiană.

Așa cum spunea fizicianul Steven Weinberg: „Vedem universul așa cum este pentru că existăm.”