Anul acesta a publicat la editura Casa de pariuri literare microromanul „Exerciții de haos”, cu ilustrații de Claudiu Doncuțiu.
Alexandru Lamba: Salut, Ionuț, și mulțumesc în numele echipei pentru interviu! Pentru început, ca să te cunoaștem mai bine, vorbește-ne despre tine ca cititor. Ce citeai în copilărie? Dar în adolescență? Ce cărți l-au influențat pe autorul Celestin/Ionuț Cheran? Dar acum, ce îți place să citești? Și ce transformări va mai suferi scriitorul din tine?
Ionuț Cheran: Din păcate, nu am avut o copilărie marcată de cărți. Am început să citesc destul de târziu, ajungând să-mi aleg singur cărțile doar pe la sfârșitul liceului. Cartea care m-a influențat decisiv a fost Cărțile și noaptea, de Jorge Luis Borges. În mare parte, de la el mi-am luat recomandările de lectură în acea perioadă. Apoi am dat (nu într-o ordine anume) peste Marquez, Cortazár, Steinbeck, Daphne du Maurier, Saint-Exupéry, Saramago, Michel Tournier, Thomas Wolfe și preferatul meu – Kafka. Îmi place să citesc cât mai variat: poezie, proză scurtă, roman, chiar și eseistică și ceva filosofie. Îmi place mult proza fantastică, dar nu e neapărat favorita mea ca lectură, însă în ea mă simt cel mai bine atunci când mă exprim în scris. Scriitorul din mine va suferi transformările pe care i le va permite omul care își trăiește viața și e în continuă descoperire. Cred că am să fiu un scriitor mai bun doar în măsura în care am să devin un om mai bun.
AL: Iar când scrii, ce încerci să transmiți? Care sunt obiectivele prozei tale? Cum ai vrea să fie ea recepționată de cititor?
IC: Nu mă gândesc în mod conștient la ce aș vrea să transmit. Încerc pur și simplu să spun o poveste cât mai bună, de preferat una universal valabilă. Cred că e mult mai important să spui o poveste decât să fii un scriitor. Nu trebuie să ții cu tot dinadinsul să fii unul. De altfel sunt lucruri mai importante de făcut în viață. Totuși, dacă într-adevăr vrei să scrii, atunci povestea trebuie să primeze, nu faptul că tu o scrii. În mare parte, vreau să surprind cititorul, să creez atmosferă, să păstrez fluxul narativ, să inventez personaje memorabile, să transform subtil povestea într-o metaforă. Aș vrea ca cititorul să ducă cu el povestea mai departe și să o interpreteze cât mai aproape de nevoile, fricile, nesiguranțele și dorințele sale.
AL: Spune-ne câteva vorbe despre cele două volume ale tale de proză scurtă apărute la Herg Benet: „Memoriile domnului Roșu” și „Pădurea lui Joaquin Phoenix”. Care e povestea povestirilor de acolo?
IC: Prima carte a apărut în urma câștigării concursului de debut organizat de editură în 2014, fiind publicată în 2015. A doua carte a fost publicată în anul următor. Ambele sunt cărți de proză scurtă fantastică. Acum nu mai mă gândesc aproape deloc la niciuna dintre ele. Nu știu care ar fi povestea povestirilor, dar din prima îmi place cel mai mult Un salt din zgârie-nori, iar din cea de-a doua Epidemie de inimi.
AL: Ești un autor care a scris foarte multă proză scurtă, inclusiv pentru revista noastră – motiv pentru care îți mulțumim cu această ocazie. De ce proză scurtă?
IC: În proză scurtă mă simt cel mai bine. E cumva firesc pentru mine să mă desfășor aici. Îmi place să spun povești și încerc să le spun altfel.
AL: Acum dezvăluie-ne câteva secrete și despre „Exerciții de haos”, cartea apărută anul acesta la editura Casa de pariuri literare. De unde a pornit ideea acestui straniu volum? De ce arici? De ce singurătate?
AL: Îți mulțumim și îți dorim succes în continuare!
Într-un moment în care Inteligența Artificială începe să influențeze tot mai mult producția culturală, iar…
Unele idei nu-și propun doar să descrie lumea, ci încearcă să o reducă la o…
Originea unui concept plurivalent precum cel al utopiei este greu de identificat și de demonstrat,…
Notă privind conținutul: agresiune sexuală, abuz, avort spontan traumatic, tratament psihiatric și sinucidere. Este anul…
Capitolul 3 Șaptișpe ore pân-la miez de noapte Taracanul deschise ochii. Lovi ecranele mașinii…
Capitolul 1 Douășunu de ore pân-la miez de noapte Temperaturile rupeau recordurile, ca de fiecare…