Visul mașinii

Întreaga zi, mașina visa viețile zecilor de miliarde de oameni ce populau lumile guvernate de ea.
sau
Întreaga zi, miliarde de oameni își trăiau zecile de vieți virtuale ce clădeau, laolaltă, lumile mașinii.

Sună ca un început de povestire, ori de roman.

Eu cred că sună exact ca începutul viitorului. Un viitor care pe unii în îngrozește, generând o serie de opere de ficțiune-avertisment, distopii unde omul a devenit sclavul mașinii, iar noi am pierdut (sau riscăm să pierdem) ceea ce ne definește pe noi ca ființe, umanitatea. În același timp, un viitor care, pentru alții, înseamnă o schimbare firească, una ce va deschide noi porți, noi căi, noi oportunități.

Desigur, am folosit termenul generic de „mașină” mai mult ca licență poetică. În realitate, este vorba despre un concept care a evoluat de-a lungul timpului.

Întâi au fost liniile de producție care vor lua locurile de muncă ale oamenilor, iar aceștia vor rămâne muritori de foame, lipsiți de orice urmă de venit. Realitatea a arătat că nu doar că nu s-a întâmplat asta, ci populația globului a crescut cu niște ordine de mărime inimaginabile la vremea aceea, iar oamenii își găsesc în continuare de lucru. E greu să facem comparații între, să zicem, secolul al XIX-lea / începutul secolului XX și secolul XXI din punct de vedere al oamenilor care nu lucrează, pentru că lumea s-a schimbat radical. De exemplu, comunitatea agricolă era foarte dezvoltată în anii 1800, dar nu pe principiul „om angajat”, ci pe cel de „dacă nu lucrez pământul, mor de foame”. Apariția și răspândirea ulterior pe scară largă a agriculturii mecanizate a schimbat regulile jocului. Devoltarea fabricilor a cunoscut și ea creșteri și sincope, dar greu de comparat cu ceea ce se întâmplă azi. Nu, ce a însemnat pentru marea masă a populației Marea Criză din anii ’30 nu e comparabil cu ceea ce înseamnă crizele economice actuale. Impactul în condițiile socio-economice de atunci a fost mult mai profund decât în cele actuale, oricât ne place nouă să ne plângem. Multe țări erau, pe atunci, extrem de înapoiate din punct de vedere tehnologic, în timp ce azi discrepanța nu mai este așa de mare. Sigur, am putea face o paralelă până la un punct între, să zicem, situația din SUA anului 1820, 1920 și 2020. Sau în cazul Marii Britanii, ori al Franței și a altor țări similare. Dar, la nivel global, o comparație ar fi incorectă, deoarece prea multe elemente nu pot fi clasificate în mod similar, ca să se găsească un numitor comun.

Rămâne totuși ideea următoare: populația a crescut de circa opt ori de la începutul secolului al nouăprezecelea până acum, iar dezvoltarea tehnologică are o rată de creștere tot mai accelerată în ultimii ani, încât o comparație cu 1800, indiferent pe ce domeniu, este absurdă (e aproape cum am compara mere cu pere, într-o bună măsură). Totuși, rata șomajului la nivel mondial este unde sub 8%. Ceea ce înseamnă că, în ciuda predicțiilor, mașinile nu ne-au luat locul. Sau, chiar dacă ni l-au luat în unele aspecte punctuale, am găsit/dezvoltat destule nișe și zone unde să ne desfășurăm activitățile.

A apărut apoi teama de roboți, acele mașinării similare oamenilor, care îi vor putea înlocui pentru că vor fi mai rezistente, mai ușor de manipulat și întreținut. Și, desigur, exista temerea că s-ar putea revolta împotriva asupritorilor umani și ar urma un război unde lucrurile n-ar fi prea roz pentru noi.

Latura asta a roboticii a evoluat enorm, dar nu neapărat în direcția estimată în acele forme de artă-avertisment. Suntem departe de a avea casele pline de roboți umanoizi care să facă totul. Însă nu s-a ajuns la situația de a angaja un robot care să pună în funcțiune toate electrocasnicele, de exemplu, ci roboții au fost incluși în ele, astfel încât acestea au devenit aparate programabile, care-și pot îndeplini funcțiile fără să stăm cu ochii pe ele. În mod amuzant (dar, oarecum, logic), printre puținele aparate care au evoluat astfel încât să treacă de la „unelte robotizate” la roboți cu aspect umanoid se numără cele cu funcție sexuală. Și ne temem că vom deveni niște oameni care nu vor mai căuta compania semenilor lor, ci se vor mulțumi cu parteneri de viață programabili conform propriilor gusturi și schimbări de dispoziție.

Regulile jocului s-au schimbat din nou și acum „mașina” definește o Inteligență Artificială. Ceva de o cu totul altă complexitate decât benzile de producție, respectiv roboții. Și temerea a crescut din nou, de data asta la cote alarmante, că vom fi dați la o parte, fiind înlocuiți – ba chiar, mai rău, că s-ar putea să fim eliminați ca specie, ori înglobați în IA, pierzându-ne astfel „umanitatea”.

În articolele următoare, vă propun să analizăm pe îndelete ce, cum și de ce s-ar putea întâmpla, precum și cât de benefic sau malefic ar putea fi rezultatul.