CDBD! – Jurnal de lecturi BD #44

Glitchs (J. Personne) – Glénat 2026

„Mi se tot resetează mintea.” (…) „Nu ești nebună, Lia. Ai doar o viață… grea. Asta te izolează, te deprimă, îți taie punțile către ceilalți. Iar atunci când te resetezi, cine știe, poate că mintea ta încearcă să-ți creeze o realitate mai bună. Astăzi, norocul nostru e internetul… care ne permite să ne regăsim între noi, cei neînțeleși, deprimați și izolați. Asta e frumusețea lui.”

Lia e tânără, lefteră și singură, cu pielea cenușie ca zidurile Parisului, departe de Martinica, de mama și de bunica ei mult iubită, a cărei baterie e aproape descărcată. Vina Liei? Și-a ales o facultate interesantă, dar cu zero aplicabilitate practică. Rațiunea Liei de a trăi? Un joc video din copilărie pe care îl transmite în direct în timpul speedrun-urilor în care parcurge jocul cu o viteză nebună, încercând să-l termine dintr-o singură încercare – și în timp record. Într-o noapte, Lia găsește un glitch, o scurtătură incredibilă care ar putea s-o ajute să devină faimoasă în mica ei lume. Dar scurtătura chiar există, sau e doar un produs al oboselii și al imaginației?

O distopie situată într-un viitor apropiat, un viitor ale cărui crize politice și umanitare sunt mult prea familiare, la fel ca atrocitățile comise de guvernanți. Și dacă soluția ar fi… o eroare în sistem? Un glitch? Un grăunte de nisip care blochează mașinăria și care resetează minți? “Glitchs” e un roman grafic orbitor și sever, care ascunde semințe de fericire printre pixelii săi uriași și culorile lui neon. E un album ciudat și familiar și tulburător și dă speranță. Citiți-l. Eu o să caut celelalte opere ale acestui necunoscut J. Personne 🙂

p.s. “J. Personne” = “Eu. Nimeni”. Îl cheamă de fapt Martin Decayeux și a semnat șapte albume până acum. Cel de anul trecut, “Regards”, a fost nominalizat la mai multe premii BD importante.

Terres d’Ynuma #2 : Hijo (Courtois / Ma) – Soleil 2026

Al doilea volum al seriei, a doua echipă. Da, Soleil continuă să producă benzi desenate pe bandă rulantă 🙂 Rețeta este aceeași (poveste șablon, grafică uluitoare), și funcționează. Intriga e foarte familiară, dar și foarte eficientă; m-am amuzat zburând deasupra ținuturilor Ynuma, care (surpriză) nu sunt chiar atât de izolate față de celelalte continente ale lumii Aquilon precum era Japonia medievală față de restul lumii.

E o poveste tipică de răzbunare — un băiețel năzdrăvan ajunge împreună cu familia lui de negustori itineranți în imensa și frumoasa Kitanae, cea mai mare și mai veche metropolă din Ynuma. Din păcate, primul lucru pe care îl face e să alerge cât îl țin picioarele și să se ciocnească de un samurai elf dintr-un alai împărătesc. Samuraiul, enervat de lipsa totală de respect a acestui gândac, îi ucide întreaga familie. Puștiul fuge călare pe un ten-no-tori și, douăzeci de ani mai târziu, devine cel mai bun curier al poporului Raida. Protectorul său, lordul Edo, îl trimite de urgență într-o misiune care ar putea decide viitorul Raida. Numai că, pentru a o duce la bun sfârșit, tânărul, mult prea turbulentul (și foarte, foarte prostul…) Hijo trebuie să se întoarcă în Kitanae — și să aibă de-a face cu elfii pe care îi urăște atât de mult.

Desenul și culoarea sunt incredibile (Ma Yi este un adevărat maestru; recomand „Le Manoir Sheridan” și volumele 5 și 10 din „Elfes”), povestea, mai puțin (Courtois e unul dintre scenariștii fabricii Soleil, presupun că e un pseudonim). Rămâne un album foarte bun, dar care m-a captivat mai puțin decât precedentul. Patru stele.

La longue marche de Lucky Luke (Matthieu Bonhomme) – Lucky Comics 2026

Rezumatul pe care editura îl pune la dispoziție în fișa albumului pe toate magazinele online (de la Fnac la Amazon…) nu doar că povestește 90% din intrigă, dar, evident, trădează și multe surprize pe care bietul Bonhomme le pregătise cu minuțiozitate. Așa că nu-l citiți 🙂

Pe scurt, Lucky e angajat de un bogătaș să-i recupereze nepotul din ghearele unui trib de indieni 🙂 care l-ar fi răpit când era prunc, crescându-l ca pe unul dintre ei.

(Mi-e greu să-mi imaginez că poate crede cineva că un puști blond cu ochi albaștri e indian american pur sânge.)
Pe bogătaș îl cheamă Ronald Cramp și, dacă asta nu era de ajuns, manierismele verbale și vizuale vă vor reaminti imediat de un personaj nelipsit din buletinele de actualități.

Tot nelipsite de la știri sunt și temele abordate în acest lung marș hibernal: lăcomia oamenilor, inconștiența de tip “după noi, potopul”, distrugerea naturii, și inversarea scării valorilor – în așa hal încât aici Lucky Luke e cel urmărit de gemenii Dalton 🙂

Ați ghicit, e cel mai puțin relaxant dintre cele trei albume de până acum, pentru că amintește neîncetat de problemele vieții reale – o casetă o spune de-a dreptul: “E sfârșitul lumii, băiete.”

Și totuși, are tensiune, împușcături, urmăriri, surprize, și (pe lângă prea multe discursuri didactice…) mult umor. Responsabilitatea zâmbetelor e împărțită uniform între Luke, the Daltons, și multele personaje secundare (micul indian blond e favoritul meu, distribuind deopotrivă judecăți morale și replici acide; e așa de enervant că aproape îl face pe Luke să se apuce de fumat).

Arată senzațional. Bonhomme își păstrează stilul caracteristic, și profită de iarna din poveștii ca să-și demonstreze virtuozitatea de desenator într-un context diferit de albumele anterioare.

Sper, totuși, ca următorul album din serie s-o lase mai moale cu “artistul e oglinda epocii sale” și să marșeze mai mult pe aventură și escapism.