Nush despre boieri dvs., da’ tare am impresia că mulți dintre cei aparținând generației mele și-au început aventura într-ale SF-ului cu Van Vogt. (Evident, impresia e profund subiectivă și poate fi fundamental eronată, da’ asta e altă poveste.) Asta pen’că, pe la jumătatea anilor ’80, când mai toți trecusem deja de Jules Verne și ne îndreptam către alte zări, Van Vogt era cel mai la îndemână, era autorul pe care-l găseai publicat în colecția Fantastic Club. Și dacă tot m-am hazardat să-mi expun părerile, mai greșite sau nu, m-aș hazarda să spun că al primulea titlu cetit din opera Van Vogt a fost Odiseea navei Space Beagle.
Ca sidenote amuzant, Odiseea pe care am pus eu gheara era făcută terci. Terci! Coperțile îi lipseau aproape cu desăvârșire, fiind nu doar uzate, ci și rupte de la atâtea trambalări, de la milioanele de treceri dintr-o mână în alta, imaginea de pe front cover era dincolo de putința recunoașterii, din cauza benzilor de scotch ce încercau să țină coperta laolaltă, îi lipseau pagini (la prima lectură nu am putut ceti finalu’, ceea ce m-a făcut să caut cartea în continuare, până când am găsit-o la un amic într-o versiune care avea şi aşa ceva)… en fin și într-un cuvânt, era ferfeniță.
Sweet memories… Revenind însă la Van Vogt, imediat după Revoluție și odată cu explozia de carte din acei primi ani, Nemira (ce vremuri!) a început să publice Van Vogt pe bandă, consolidând, dacă mai era nevoie, statutul acestuia de figură legendară a literaturii de nișă. Mi-e lene să mă duc acum să dărâm biblioteca, da’ tare am impresia că Făuritorii de arme este unu’ dintre primele titluri publicate de sus-pomenita editură, urmat aproape imediat de Arsenalele din Isher, Imperiul atomului, Slan, Computer World și altele.
O să cârmesc aici în mod abrupt, bre boieri dvs., și-o să mă refer la critica operei lu’ Van Vogt. (În genere, așa cum am mai spus-o și o să repet pân’ la loc comanda, dau jdecritici pe un singur cititor, așadar ceea ce urmează nu va surprinde.) Unu’ dintre cei mai aspri critici ai autorului spunea despre Imperiul atomului că poate fi citită doar dacă-ți lași rațiunea la o parte (deşteptu’ aruncând aici o săgeată și către noi, cetitorii lipsiți de rațiune ai lu’ Van Vogt), iar despre Lumea non-A, care este o capodoperă SF, capabilă să stea pe același rând și să joace în aceeași ligă cu celelalte mari titluri ale genului, spunea nici mai mult nici mai puțin că este unu’ dintre cele mai proaste SF-uri scrise vreodată.
Pe de altă parte, nimeni altu’ decât PK Dick spunea că, cel puțin din punctu’ lui de vedere, Van Vogt este cel mai mare scriitor SF, cel care a avut o influență majoră asupra lui, precum și asupra scrierilor sale. (Între noi fie vorba, deși nu sunt de acord cu asta, si despre PK Dick s-a spus că a fost “cel mai mare”.) Prin urmare, ca să închid paranteza asta ce s-a lungit, revin la cele spuse mai devreme, și anume că aș citi Van Vogt any given day, da’ nu cred că m-aș grăbi vreodată să citesc măcar un paragraf de-al unuia care-l critică.
Lumea non-A. Fără discuție cea mai complexă scriere a canadianului, care se joacă aici cu sisteme politice (una dintre marotele lui), cu concepte semantice și, first & foremost, cu ceea noi toți cunoaștem acum a fi logica non-aristoteliană a lu’ Van Vogt. Ca aproape în orice trilogie out there, primu’ volum a fostara mind-blowing, al doilea a ținut foarte aproape… iar cu privire la cel de-al treilea, părerile sunt foarte, foarte împărțite. O tabără susține că este cel mai slab din serie și că ar fi trebuit scris altfel, în vreme ce cealaltă (în rândurile căreia se găsește yours truly) susține că Van Vogt nu putea scrie un final mai potrivit.
Rămân în discuție alte câteva titluri, nu toate ridicându-se la nivelu’ la care te-ai aștepta de la un scriitor de calibru’ canadianului. Silkie este un asemenea exemplu, ca și Soarele subteran sau Primul marțian. Pe de altă parte, eu, unu’, zic sar’mâna pentru Lumea non-A, adăugând că și dacă ar fi fost singura operă pe care ar fi scris-o, tot ar fi meritat să-și vadă numele inclus în Hall of Fame-ul autorilor SF.
O veste importantă pentru admiratorii universului creat de J.R.R. Tolkien vine din Grecia: în Corfu…
Crux Publishing va participa, în perioada 23–24 mai 2026, la PlayCon, cel mai nou festival…
Pe 31 mai 2026, de la ora 17:00, la Librăria Humanitas Lipscani din București, va…
Pe când aveam opt sau nouă ani părinții mi-au cumpărat primul pick-up. Țin minte și…
În biblioteci, timpul nu trece, ci se depune. Stratul cel mai recent este întotdeauna afânat,…