Nush despre boieri dvs., da’ tare am impresia că mulți dintre cei aparținând generației mele și-au început aventura într-ale SF-ului cu Van Vogt. (Evident, impresia e profund subiectivă și poate fi fundamental eronată, da’ asta e altă poveste.) Asta pen’că, pe la jumătatea anilor ’80, când mai toți trecusem deja de Jules Verne și ne îndreptam către alte zări, Van Vogt era cel mai la îndemână, era autorul pe care-l găseai publicat în colecția Fantastic Club. Și dacă tot m-am hazardat să-mi expun părerile, mai greșite sau nu, m-aș hazarda să spun că al primulea titlu cetit din opera Van Vogt a fost Odiseea navei Space Beagle.
Credit foto: anticariatfarasfarsit.eu
Ca sidenote amuzant, Odiseea pe care am pus eu gheara era făcută terci. Terci! Coperțile îi lipseau aproape cu desăvârșire, fiind nu doar uzate, ci și rupte de la atâtea trambalări, de la milioanele de treceri dintr-o mână în alta, imaginea de pe front cover era dincolo de putința recunoașterii, din cauza benzilor de scotch ce încercau să țină coperta laolaltă, îi lipseau pagini (la prima lectură nu am putut ceti finalu’, ceea ce m-a făcut să caut cartea în continuare, până când am găsit-o la un amic într-o versiune care avea şi aşa ceva)… en fin și într-un cuvânt, era ferfeniță.
Sweet memories… Revenind însă la Van Vogt, imediat după Revoluție și odată cu explozia de carte din acei primi ani, Nemira (ce vremuri!) a început să publice Van Vogt pe bandă, consolidând, dacă mai era nevoie, statutul acestuia de figură legendară a literaturii de nișă. Mi-e lene să mă duc acum să dărâm biblioteca, da’ tare am impresia că Făuritorii de arme este unu’ dintre primele titluri publicate de sus-pomenita editură, urmat aproape imediat de Arsenalele din Isher, Imperiul atomului, Slan, Computer World și altele.
Credit foto: wikipedia.org
O să cârmesc aici în mod abrupt, bre boieri dvs., și-o să mă refer la critica operei lu’ Van Vogt. (În genere, așa cum am mai spus-o și o să repet pân’ la loc comanda, dau jdecritici pe un singur cititor, așadar ceea ce urmează nu va surprinde.) Unu’ dintre cei mai aspri critici ai autorului spunea despre Imperiul atomului că poate fi citită doar dacă-ți lași rațiunea la o parte (deşteptu’ aruncând aici o săgeată și către noi, cetitorii lipsiți de rațiune ai lu’ Van Vogt), iar despre Lumea non-A, care este o capodoperă SF, capabilă să stea pe același rând și să joace în aceeași ligă cu celelalte mari titluri ale genului, spunea nici mai mult nici mai puțin că este unu’ dintre cele mai proaste SF-uri scrise vreodată.
Pe de altă parte, nimeni altu’ decât PK Dick spunea că, cel puțin din punctu’ lui de vedere, Van Vogt este cel mai mare scriitor SF, cel care a avut o influență majoră asupra lui, precum și asupra scrierilor sale. (Între noi fie vorba, deși nu sunt de acord cu asta, si despre PK Dick s-a spus că a fost “cel mai mare”.) Prin urmare, ca să închid paranteza asta ce s-a lungit, revin la cele spuse mai devreme, și anume că aș citi Van Vogt any given day, da’ nu cred că m-aș grăbi vreodată să citesc măcar un paragraf de-al unuia care-l critică.
Credit foto: wikipedia.org
Lumea non-A. Fără discuție cea mai complexă scriere a canadianului, care se joacă aici cu sisteme politice (una dintre marotele lui), cu concepte semantice și, first & foremost, cu ceea noi toți cunoaștem acum a fi logica non-aristoteliană a lu’ Van Vogt. Ca aproape în orice trilogie out there, primu’ volum a fostara mind-blowing, al doilea a ținut foarte aproape… iar cu privire la cel de-al treilea, părerile sunt foarte, foarte împărțite. O tabără susține că este cel mai slab din serie și că ar fi trebuit scris altfel, în vreme ce cealaltă (în rândurile căreia se găsește yours truly) susține că Van Vogt nu putea scrie un final mai potrivit.
Rămân în discuție alte câteva titluri, nu toate ridicându-se la nivelu’ la care te-ai aștepta de la un scriitor de calibru’ canadianului. Silkie este un asemenea exemplu, ca și Soarele subteran sau Primul marțian. Pe de altă parte, eu, unu’, zic sar’mâna pentru Lumea non-A, adăugând că și dacă ar fi fost singura operă pe care ar fi scris-o, tot ar fi meritat să-și vadă numele inclus în Hall of Fame-ul autorilor SF.
1 comentariu
Excelent !
Ma bucur ca cineva apreciaza sf-ul lui Van Vogt, nici macar booktubers straini nu am vazut sa il mentioneze !
Desi, de exemplu, Ray Bradbury si alti cativa autori clasici, care nu se ridica la nivelul lui Van Vogt in ce priveste epicul, conceptele avansate, fie ele stiintifice sau umane, aventura excelenta care e „miezul emotional”, sunt mentionati…zic asa, fara sa fiu hater, nu descopar in scrierile lor „the sense of wonder” care e, cel putin pentru mine, inima sf-ului.
Ca sa fiu un pic rautacios, descopar „the sense of boring”, asa voi avea un punct de referinta in a evita unele scriituri 🙂
Pe mine m-a impresionat extraordinar, in vremea adolescentei, seria/duologia Arsenalele din Isher iar trilogia Luma Non-A, citita candva, ulterior, m-a superimpresionat 🙂
Care duologie, in ce ma priveste, sta lejer langa Asimov si Fundatia sa, cealalta mare bucurie SF a mea. Le pot reciti cu placere, oricand !
Iar trilogia Lumea Non-A este o capodopera conceptuala. Faptul ca are o „implementare” de tip space opera a facut sa rezulte un sf senzational, insa, ironic, nu e apreciata nici macar 10%, mai bine spus sta lejer in top cu tot ce e sf clasic apreciat.
Am citit un articol in engleza, parca, unde, tot asa, erau argumente pro si contra scrierii lui Van Vogt. Doar ca una e sa te aprecieza Philip K. Dick si alti cativa si alta e sa te critice Damon Knight, care Damon Knight era, pe langa critic sau editor si scriitor si cred ca (a se citi clar ca ) aici a intevenit invidia sau aroganta.
Din ce am mai citit in articol, lasa sa se inteleaga, ca in mod intentionat Van Vogt nu a primit in viata sa vreun premiu major si abia dupa cea disparut Damon Knight a fost „fortata” nu stiu care comisie sa ii acorde lui Van Vogt, postum, un mare premiu…halal…asa ca iti dau dreptate 100% in aprecieri !
Inteleg asa, despre Van Vogt, ca, daca nu esti promovat, nu existi si daca esti si blocat, dispari….in timp ce Kim Stanley Boringson, Hai-Hui-gh Howey, Franc-k „Money Machine” Herbert si altii sunt scritoriii, cu 3 de i ! Sau baniii, tot cu 3 de i !
Ca sa rezum, in timp ce apreciez chestii, nu apreciez alte chestii…
Cand PKD scria The Penultimate Truth, Silozul nici nu exista ca si concept…am senzatia redescoperii apei calde si „nu se pune” ca a fost descoperita mai demult….
Lumea Non-A este o categorie SF intrinseca, dar asta o apreciez doar eu si cativa, din nefericire….cred ca am deviat un pic (mai mult) dar sper ca e ok 🙂 daca nu, please, edit 🙂
Sunt simplele mele pareri de cititor….
Ma bucur, din nou, de mentionarea acestui autor !
ps – Era sa uit, stiti cine l-a apreciat pe Van Vogt ? Nimeni altul decat Alastair Reynolds, intr-un interviu, cam acum 2 ani, vorbind despre scriitorii care l-au „format” !
A prezentat cartea de povestiri : Destinatia Univers , o alta extraordinara scriere sf !
(era la el acasa si avea un teanc de carti pe care le prezenta, printre care si un paperback mic, vechi si amarat, respectiva colectie de povestiri )
Alastair Reynolds a prezentat un top al scriitorilor formatori mentionand ca putea sa prezinte un top care sa il faca sa „arate” bine ( in raport cu scriitori actuali sau faimosi/clasici ) insa a preferat un top care sa il reprezinte ! Asa da !