1
Asta-i o mare țeapă. Mergea mohorât pe cărare, târându-și bocancii prin frunzele moarte. Gândurile negre îi picurau în cap, scurgându-se parcă din cerul de plumb. Ce rost mai avea să se bucure de viață mai departe, dacă până atunci totul păruse doar o paradă de dureri mai mici sau mai mari? Poate se gândise la început să cumpere pachetul Kharma Premium sau cel puțin Kharma VIP. Dar credea că alesese mai bine să-și cheltuiască banii în zilele care-i mai rămăseseră de trăit atunci. Sau poate nu avea mai mult. Oi fi zis că merge și Kharma+. Oricum, cred că oferta pe care am ales-o ar fi trebuit să cuprindă destul de multe opțiuni care se încadrau în lista mea de dorințe. Sau must have-uri. Nu pot să cred că am ales așa experiențe. Realitatea sigur nu a fost tocmai așa cum mi-oi fi imaginat-o eu atunci.
Reflectând acum, după cincizeci de ani, nu se aștepta chiar la o viață așa de dificilă. Mai ales că avusese nevoie și de terapie după câteva din întâmplările petrecute în copilărie și după aceea. Duruse rău când murise Kala, sora lui. El avea doar zece ani atunci. Sau cu doi ani în urmă, când trebuise să accepte, total distrus, că soția lui, Neli, nu mai dorea să fie împreună cu el, după doisprezece ani de căsătorie, pentru că voia un copil cu altcineva. Și, cam în aceeași perioadă, asistase la devastatoarea moarte a câinelui său, Carlos, călcat de mașină, chiar în fața casei… Și lista putea continua. Fusese mult prea mult peste ce dorise să ducă, să simtă. Sau, cel puțin, așa credea.
Avea dreptul măcar să-și consulte propriul contract. Poate să înțeleagă mai multe. Nu avea cum să-și amintească ce scrisese acolo. Probabil că nu bifase toate variabilele din chestionar. Sau nu interpretase bine modul în care erau descrise potențialele experiențe pe care le putea alege. Sau poate nu citise cu atenție toate clauzele din contract. Se simțea foarte nedreptățit. Legea integrării modelului de viață spunea clar că doar înainte de ultimii douăzeci de ani, puteai să ai acces la acest document. Cred că ar trebui să caut contractul, să înțeleg ce am cerut. O să fac asta cum ajung acasă.
Grăbi pasul, ieșind hotărât din pădurea de lângă oraș și se opri lângă mașină. Lulu, câinele, un altul, dar care semăna identic cu Carlos, labradorul alb pe care îl pierduse tragic, sări vesel în portbagaj. Bine că măcar unul dintre noi e vesel. Zâmbi amar închizând ușa.
Un lucru bun fusese ingineria genetică care-l recrease pe Carlos, în doar două luni după accident. Erau niște aspecte de personalitate un pic modificate, parcă nu i se părea la fel de inteligent, dar la aspect nu exista nicio diferență. Simțise însă același tip de conexiune profundă, încă de la început. Nu știa cum ar fi răzbit fără Lulu. Era mare lucru că exista posibilitatea să recoltezi material genetic de la animalele de companie, când erau în viață, le lăsai la o bancă specializată și, după decesul animalului, decideai dacă dorești să mai ai unul la fel. Era o afacere de succes, la care era și el acționar, de altfel. Măcar atât, dacă nu se reușise încă să li se prelungească mai mult durata de viață. Totuși, ceva progrese minore se făcuseră și animalele de companie trăiau până la douăzeci și cinci, chiar treizeci de ani, cu probleme minore de sănătate.
Conducea fără pilot automat. Îi plăcea să fie mai „old-school”. Și avea chiar o mașină cu cutie manuală. Era distractiv să își închipuie că trăia aceleași experiențe ca în urmă cu nouă sute de ani. Deși nu și le amintea – era clauză în contract să se elibereze spațiul de memorie – voia să creadă că undeva acolo, profund îngropat într-un fel inconștient, era un alt el, care trăise în anii 2000, care cobora pe același drum, într-o mașină galbenă, ca a lui, spre orășelul cochet din vale, exact ca acela în care trăia el. După ce luă ultima curbă, înaintă pe străzile flancate de platani imenși, simțindu-se un pic mai liniștit. Parcă în curtea din spatele casei, închise poarta și intră pe ușă, împreună cu Lulu, care dădea bucuros din coadă, în așteptarea bolului cu mâncare.
2
Era gata să trimită mesajul. Mai citise o dată textul cu atenție. Îl scrisese cu o seară înainte, încă destul de agitat. Zisese să-l mai verifice, pe zi. Trebuia să-l trimită în după-masa aceea. Amânase deja cu o lună redactarea reclamației, după ce găsise o eroare în documente. Durase mai mult decât se așteptase până găsise contractul. Cel puțin patru, cinci ore până ce putuse să-l acceseze. Era protejat de diverse parole și proceduri complexe de identificare. Bazele de date mai făceau uneori probleme, deși statisticile spuneau că nu erau mulți cei ce consultau documentele din arhivă. L-a analizat apoi o zi întreagă. Era un document destul de amplu. Cel puțin 20 de GB. Multele anexe făceau analiza mai complexă. Contractul era destul de simplu. Nu găsise nicio problemă acolo. Așa că trebuise să se concentreze pe anexe.
Anexele 43YX (familie) și 78HF (experiențe transformatoare, de creștere) erau cele ce făceau referință la modele de experiențe extreme pe care dorea să le aibă, legate de ceea ce i se întâmplase lui. Se puteau alege tot felul de situații, dar erau excluse experiențele care implicau direct și voit moartea altor persoane. Se acceptau anumite tipuri de accidente. Nu se putea să experimentezi războiul, revoltele populare, răstunarea unui regim sau crima. Dacă doreai un tip similar de adrenalină, aveai varianta unor tabere de supraviețuire în sălbăticie, unde era permis să porți armă. Iar infracțiunile se acceptau la un nivel de violență minim, cum ar fi fost o bătaie într-un bar sau un furt minor. La fel și viața în închisoare era limitată la lipsa de confort, mâncare proastă, program strict, fără a include teroarea despre care citise în cărțile de istorie veche.
Găsise cu stupoare că nu bifase nicio experiență care să implice decesul violent sau neașteptat al unei ființe dragi (om sau animal). De asemenea, nu bifase nimic legat de divorț sau despărțire de soție. Din contră, scria negru pe alb la această secțiune că alesese să aibă o experiență liniștită de familie, fără copii, plină de iubire și respect, cu un partener de activități sportive și călătorii. Lucruri care nu se întâmplaseră, din păcate.
Făcuse o listă cu toate evenimentele neplăcute care-l marcaseră și verifică atent toate anexele. Unele se regăseau ca bifate, deoarece se pare că își dorise să vadă cum e când un prieten din copilărie te trădează, sau când te îmbeți prea tare de ajungi la poliție pentru o noapte, sau când îți înjuri enervat șeful și îți dai demisia brusc. Probabil, atunci când semnase contractul, el nu le trăise.
Era obligatoriu să alegi și experiențe negative sau de creștere, cum spuneau tehnicienii, ca să devii un om mai complet, poate mai empatic, oricum, cu ceva experiență de viață. Nu putea să fie totul roz. Sau poate doar la Kharma VIP. Bine că m-am zgârcit atunci…
Frustrarea creștea simțitor. Era evident: se făcuse o greșeală. De fapt, mai multe. Accesase secțiunea de erori posibile și reclamații. Urmase toate instrucțiunile, anexând și dovezi vizuale ale evenimentelor neplăcute și chiar traumatice pe care le trăise. Asta durase cel mai mult. Câteva zile nu se simțise prea bine după ce descărcase toate imaginile acelea oribile din memorie. Fusese nevoit să programeze și o convorbire video cu terapeutul, ca să se mai liniștească după starea de disconfort extrem.
Totul părea în ordine. Cu ceva emoții, a semnat textul, Ezo Kon, specialist ergo-agricol și l-a trimis. Închise aparatul de comunicare și ieși din cameră. Trebuia să stea puțin la aer, să se adune. Simțea nevoia să-și aprindă și o țigară. Avea câteva de la terapeut, fără tutun, fără nicotină, doar plante calmante. Fusese o experiență destul de intensă, dar era mulțumit că făcuse acel pas. Acum trebuie doar să aștept un răspuns. Aprinse țigara, trase un fum și se întinse pe șezlongul de pe terasă, cu Lulu la picioare, privind împreună cerul înroșindu-se spre asfințit.
3
Ne cerem scuze pentru toate evenimentele neplăcute pe care le-ați trăit. Erorile sesizate sunt reale și sunt în întregime vina Departamentului de Integrare model de viață, care a neglijat să facă încărcarea acestora, cu actualizările necesare, după semnarea contractului. În acest sens, ca urmare a reclamației dvs., vă vom rambursa toate costurile pe care le-ați avut cu procesul terapeutic sau orice alte cheltuieli corelate. Deoarece știm că nu este de ajuns și ne dorim să aveți o experiență mai plăcută pentru următorii ani rămași în contract, vă prezentăm și următoarele oferte de compensare. Corectare amintiri: aveți posibilitatea de a modifica anumite amintiri prea dureroase și să le înlocuiți cu situații modificate, mai puțin traumatizante. Ștergere amintiri: aveți posibilitatea de a șterge complet anumite amintiri traumatizante. Procedura durează 3 ore, indiferent de ce opțiune alegeți, și se desfășoară la sediul nostru. Așteptăm să ne contactați pentru o programare de de-integrare, în funcție de opțiunile dvs. Ne cerem încă o dată scuze pentru tot ce vi s-a întâmplat. Ezo se uita cu ochii mari la mesajul primit la doar câteva zile de la trimiterea reclamației. Nu se aștepta să se miște tehnicienii atât de repede. Corectare amintiri. Asta e o mare provocare. Lista mea pare a fi jumătate de viață. Rămase tăcut în fața aparatului de comunicare câteva minute bune. Simțea că este o soluție pentru el, dar trebuia să aleagă corect ce să modifice și ce să șteargă. Închise ochii și oftă. Lulu veni lângă el, se așeză sub masă și își puse capul pe piciorul lui. Of, Lulu, cum să fac acum cu Carlos. Zâmbi și se aplecă să mângâie câinele. Poate voi găsi o soluție mai bună pentru povestea lui…
După ce-și ridică ochii, pe ecranul aparatului văzu că mai era un document anexat. Îl deschise. Situația părea că se complică. Clauze de de-integrare model de viață. Orice amintire ștearsă sau modificată nu mai poate fi re–integrată în memorie sau re–corectată. Vă rugăm să faceți alegerile cu discernământ și în cunoștință de cauză. De asemenea, amintirile de-integrate nu vor afecta și alte persoane. Vor fi cazuri în care pot fi menționate în viața dvs. socială evenimente sau persoane de care nu vă mai amintiți. Aceste situații sunt în afara controlului Departamentului nostru. Va trebui să luați în considerare și acest risc. După ce alegeți amintirile de de-integrat, vă rugăm să colectați absolut orice obiecte care vă amintesc de evenimente sau persoane pe care doriți să le uitați. Vă asumați un risc suplimentar dacă păstrați orice ar avea legătură cu amintirile de de-integrat, risc de care nu suntem răspunzători și nu îl putem evalua. Toate obiectele vor fi aduse la sediul nostru și distruse. De-integrarea va fi efectuată doar după ce semnați că ați luat la cunoștință toate aceste clauze.
Simți un gol în stomac. Se gândi brusc: dacă ceva n-avea să meargă bine, cum fusese cu actualizările lor, ce se putea întâmpla? Căută mai departe în document secțiunea de posibile riscuri și erori. În cazuri foarte rare, sub 0,1% dintre cei ce au ales să de-integreze amintiri, au raportat următoarele efecte adverse după procedură: vise în legătură cu amintirile de-integrate pentru o perioadă de la o lună la trei luni; pierderi de memorie de scurtă durată, între cinci zile și o lună; stări depresive de până la șase luni. Stomacul îl înghionti mai tare. Ezo deveni brusc super anxios. Avea de făcut o alegere foarte dificilă, cu riscuri destul de serioase. Bine, nu se așteptase să fie simplu. Mai ales ceva așa de complex ca schimbarea structurii memoriei și a conținutului ei.
Și, pe lângă asta, se gândea dacă și cum de-integrarea parțială avea să-i afecteze viața, felul lui de a fi. Dacă nu o să mai fiu eu? Dacă nu o să-mi placă de mine și de viața mea atunci? Nici măcar nu o să îmi mai amintesc ce am uitat. O jumătate goală…
Până la urmă, putea să și riște. Mai avea bani puși deoparte pentru un contract sau chiar două. Dacă mai primea și compensarea cheltuielilor, poate chiar trei. Începu să se destindă puțin și să respire mai calm. Dacă nu–mi iese bine acum, mai am de încercat alte variante. Poate de data asta o să-mi aleg un pachet mai scump, peste șaptezeci de ani. Putea să aleagă chiar un corp diferit. Oricum nu știa exact nici cum arătase înainte. În afară de contract, nu aveai acces la nimic din viața ta anterioară sau cine erai atunci când l-ai semnat. Poate că era mai bine așa. Încet, părea că se apropie de cristalizarea unei decizii. Noaptea e un sfetnic bun. Mă mai gândesc și mâine la asta. Înainte de a închide aparatul, citi ultima propoziție din document: Oferta prezentată este valabilă doar o săptămână de la data primirii mesajului. Vă rugăm să ne contactați înainte de expirarea termenului. Mi-nu-nat! Acum ar fi trebuit să și doarmă liniștit.
4
Lista era pregătită. Avea câteva cutii de poze, haine, diverse accesorii, cărți, pe care le încărcase deja în mașină. După două zile, luase decizia să își asume acel risc, făcuse și programarea, pentru aceeași zi, după prânz. Era o zi de iarna, caldă, fără zăpadă, destul de însorită. Cerul se mai limpezise. Totuși avea inima grea. Nu înțelegea prea clar cum ar fi trebuit să se simtă totuși. Avea o șansă să uite ce-l durea. Ar trebui să fie mulțumit. Nu? Nu? Lulu îl privea și el descumpănit, când îl văzu îmbrăcându-se. Nu știa dacă pleca și el la plimbare. Se uita întrebător la ușă. Lulu stă acasă. Ne revedem în câteva ore.
Mângâie câinele, îi zâmbi și închise ușa. Oare voi fi un alt om când o să vin în seara asta, acasă? Înghiți în sec și se urcă în mașină. Avea de condus cam douăzeci de minute până la sediul Departamentului de Integrare model de viață. Activă pilotul automat; se simțea prea agitat ca să conducă. Destul cât să se răzgândească. Se încuraja singur, strângând mâinile pe volan. Am mereu o altă șansă. Pot să încerc în viața următoare, dacă ceva nu iese bine acum. Asta ar fi trebuit să-l mai liniștească. Mașina trecu tăcută printre platanii desfrunziți, care păreau să privească și ei cu îngrijorare cum se pierdea în zare, spre capătul celălalt al orașului.
5
Deschise încet ochii. Era buimac. Avea capul greu. Și se simțea amețit. Era într-o cameră întunecată. Necunoscută. Nu știa exact ce căuta acolo. Diverse aparate de monitorizare clipoceau lângă pat. Pe noptieră, un mic ecran luminos, cu un text și un buton lângă. Bună, Ezo! Știu că ești nedumerit. Aici te afli în salonul de de-integrare amintiri al Departamentului de Integrare modele de viață. Totul este în regulă. Procedura s-a încheiat cu succes. Te rog apasă acest buton pentru mai multe explicații. Un specialist va veni la tine în cel mai scurt timp. Se întinse și apăsă butonul. Peretele din fața lui se lumină încet. Începu să ruleze un film cu imagini din natură, pe un fond muzical liniștitor, de jazz. O voce suavă feminină i se adresă: Bună, Ezo. Ai ales să faci o procedură de de-integrare amintiri. Procedura a decurs fără probleme. A durat două ore. Vei mai sta cu noi maxim o oră și apoi vei putea să pleci. Un tehnician va veni în cel mai scurt timp să îți dea detaliile necesare. Îți dorim o viață frumoasă în continuare! Vocea se opri. Imaginile și muzica continuară. Se ridică în șezut, cu mișcări încete. Se simțea foarte obosit. Îi era foarte sete. Tot pe noptieră era un pahar cu apă. Îl luă și bău cu poftă. Apoi, își luă capul în mâini și încercă să-și maseze tâmplele. Durerea de cap părea că se accentuează. O fi de la apă. Sau poate nu era doar apă în pahar. Își amintise că atunci când era mic, cam pe la trei ani, băuse cu nesaț un lichid incolor, fapt care-l dusese direct la urgențe. Nu mai știa exact cum și unde îl găsise sau ce era acel lichid. Dar nu a uitat cât de speriat a fost, mai ales că o vedea pe mama lui foarte îngrijorată, aproape plângând. Nu-i plăcuse deloc că a trebuit să stea câteva zile singur, la spital. În ciuda vorbelor părinților, era convins că îl lăsaseră acolo intenționat, că făcuse ceva rău, foarte rău și veneau doar de două ori pe zi să-l vadă. A plâns mult atunci. De aceea își și amintea așa clar acum. Se spune că, chiar și dacă ești copil mic, astfel de întâmplări ți se întipăresc foarte puternic în memorie. Ce ciudat să-mi amintesc asta acum…
Se uită la imaginile de pe ecran. Dealuri pline de flori, în mijlocul verii. Căprioare păscând precaute, în razele dimineții, pe o pajiște. O cărare într-o pădure de fag, cu frunze mișcându-se în vânt. Încercă să se relaxeze, imaginându-se într-o plimbare prin astfel de locuri. Trecuseră câteva minute bune. Sesiză cum starea de irascibilitate creștea ușor. Și tehnicianul ăsta nu mai vine… Ar trebui să plec. Mă așteaptă Lulu.
Ușa se deschise și apăru un bărbat de statură medie, destul de tânăr, într-un halat albastru deschis, cu un fel de tabletă în mână. Bună ziua, Ezo. Mă numesc Piri Hog și sunt tehnicianul care s-a ocupat de procedura ta. Ai ales să ștergi sau să corectezi amintiri care nu îți provocau stări de bine. Cum te simți? Sesiză o notă de ușoară nervozitate în voce. Mă simt amețit. Mă doare puțin capul. Dar sunt bine. Piri aprobă dând nervos din cap, tot mișcând agitat degetele pe tabletă. Da. Bine. Bun… Bun… Nu știu cum să spun asta. Poate dacă îmi dai voie să explic întâi ce s-a întâmplat. Ezo îl fixă dintr-o dată, mirat. Ce să-i explice? Vocea-i zisese că totul era bine. Procedura a decurs fără probleme… Piri nu mai așteptă răspunsul lui și continuă, vorbind precipitat. Deci, acum o oră jumătate, în mijlocul procedurii, am avut o cădere totală de tensiune, cauzată de o explozie solară excepțională. Nu am fost preveniți de această situație. De obicei ni se trimit atenționări, cu destul timp înainte… Putem anula proceduri… În fine. Am încercat să apelăm la generatoare, dar nu au putut susține aparatura tehnică necesară procedurii. Ezo clipi des. Miji ochii, încercând să înțeleagă. Și gura i se întredeschise, dar nu scoase nici un sunet. Astfel, din păcate am avut câteva erori de transmisiune cu zona ta cerebrală. Nu pot să îți spun ce s-a întâmplat exact. Ezo înghiți în sec. Simți că îl durea și mai tare capul. De fapt, era o menghină în aer care-i strângea scalpul, de îi venea să vomite. Nu s-a mai întâmplat așa ceva. Nu știm ce am mai putea face. Piri bânguia, dând din umeri. Am o veste proastă. Ideea e că toate amintirile pe care ai ales să le ștergi… Ei, tocmai acelea sunt singurele care au rămas, de fapt, în memoria ta de lungă durată. Gura i se uscase. Credea că o ia razna. Se ridică agitat din pat și își căută hainele cu înfrigurare. Trebuia să iasă la aer sau o să moară acolo. Au mai fost salvate toate amintirile recente, din ultimele douăsprezece sau paisprezece luni… Din calculele noastre. Și restul de amintiri neplăcute… Îmi pare tare rău. Piri Hog se uită în jos, deznădăjduit, lăsând brațele pe lângă corp. Vom încerca să găsim o soluție, dar nu mai putem recupera nimic din ce s-a șters. Ezo nu putea scoate nici un cuvânt. Era într-o stare ciudată de șoc. Simțea cum se sufocă. Că face un fel de implozie. Că toate gândurile i se amestecă în cap, alături de fețe triste, părinți panicați, morți, țipete, iubitul lui Carlos plin de sânge… Așa se simte nebunia? Nici nu se uită la Piri. Se îmbrăcă și ieși val-vârtej din salon. Să nu uiți să te hidratezi azi! Și să te odihnești! Te sun mâine, pentru monitorizare! Auzi vag strigătele tehnicianului în spatele lui. Alergă spre parcare, gâfâind, aproape împleticindu-se. Se aruncă sfârșit pe scaun, în mașină, tremurând. Nu putea să pornească. Nu putea să facă nimic. Se simțea paralizat. Brusc, îl bufni plânsul. Plângea tot mai tare. Și mai tare. Plângea în hohote. Pierduse ceva drag… Și nici măcar nu-și mai amintea după ce plângea…
6
Spre seară, mașina galbenă părăsi parcarea goală a Departamentului de Integrare model de viață și porni încet spre casa dintre platani. Spre Lulu și spre alte amintiri noi. Și spre o viață nouă. Mai bună. Poate. Peste 20 de ani.
