Joi, 30 aprilie 2026, ne întâlnim cu Teodora Matei la „Club G42”. Teo va citi povestirea E-51741, iar publicul o va comenta. Mai jos un fragment:
E-51741
„De unde e?” Vocea iese din pereţii de sticlă, din podea.
„Pământ”, răspunde însoţitorul, purtător de mască întunecată. Glasul, filtrat prin orificiile acesteia, e metalic, impersonal. Poate aparţine oricărei creaturi vii ori mecanice.
„Vina?” vibrează pardoseala.
„Crimă, My Lord”, răspunde el, şi pumnul înmănuşat o împinge. Fata cade în genunchi.
„Marcaj!”
„Da, My Lord…”
„Turnul Negru!”
„Mă supun…”
Vorbesc limba universală, adusă de primii gardieni ce au impus omenirii teroarea Marelui Lord. Când ea era copil. Înainte de a domni Liniştea.
O aruncă pe umăr ca pe o povară şi părăseşte Sala Judecăţii. Capul atârnat i se loveşte de platoşă, în timp ce degetele gărzii i se înfig în coapse. Lasă fata pe platforma dură a unui bioscanner, unde un medic o aşteaptă deja. Sub combinezonul etanş, cu vizetă opacă, nu ghiceşte cărei specii i-ar putea aparţine. Acesta îi face un examen sumar, insistând asupra cămăşii albe ridicate spre talie. De sub masca neagră a însoţitorului răzbate un mârâit fioros. Medicul, nemulţumit, îi aplică fetei un plasture cu anestezic de care, aparent, uitase.
De fapt, îi place să vadă condamnaţii schimonosindu-se de durere, imobilizaţi de gărzile negre, în timp ce le aplică marcajul. Oamenii sunt cei mai sensibili. Fata asta trebuie să fie importantă. Aşteaptă un minut şi trage din gura maşinăriei metalice braţul mobil. Pumnul gărzii îl loveşte în piept. Da, e nevoie de două minute ca substanţa să fie absorbită de organismul uman. Al naibii negricios, de unde-o fi ştiut…
Tânăra asistă la duelul fără cuvinte. Înţelege că medicul a făcut o greşeală. Intenţionat sau nu. Celălalt îi ia apărarea. De ce? Braţul articulat e ghidat spre umărul ei. Simte căldură, dar niciun pic de durere. I-a imprimat adânc în piele: E-51741. Noul ei nume.
Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu, n. 1971) lucrează din 1990 într-un institut de proiectare. Începând cu 2012 a publicat proză în revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, Ficțiuni.ro, CPSF Anticipația, Argos, Revista de suspans, Helion online. Este prezentă în antologiile Bumerangul lui Zeeler (Cygnus, 2014), Cele mai bune proze ale anului 2013 (Adenium, 2014), Exit plus (Tritonic, 2017) și Argos Trei (Tritonic, 2017) și poezie în Gazeta cărților și Viața medicală (online).
A contribuit cu povestiri polițiste la volumele Domino (Tritonic, 2017), Domino 2: Misterele Râșnovului (2018), Noir de București (Tritonic, 2017), Gastro Noir (Tritonic, 2018), Noir de Timișoara (Tritonic, 2019), Noir de Brașov (Tritonic, 2021), Noir de Cluj (Tritonic, 2022), Noir de Crăciun (2024).
A contribuit cu povestiri SF, fantasy și horror la volumele 3.4 (Tritonic, 2018), East of a known galaxy (Tritonic, 2019), 3.6 (Tritonic, 2019), Sub apa dragonului strâmb (Tritonic, 2019), 3.7 (Tritonic, 2022)
A contribuit cu povestiri romance la volumele Schițe de iubire (Tritonic, 2018), Castele de nisip (Tritonic, 2019), Marea despărțire (Tritonic, 2023)
Volume publicate: Omul Fluture (Tracus Arte, 2015, republicat la Tritonic, 2022), Maya (Tritonic, 2016), Sindromul Charlotte (Tritonic, 2017) – în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan, Stăpânul castelului (Tritonic, 2016), Cel-ce-simte (Tritonic, 2016), Tot timpul din lume (Tritonic, 2017), În mintea comisarului (Tritonic, 2017), Aripile tatălui (Tritonic, 2017), Lumânări vii (Tritonic, 2018), O noapte la castel (Tritonic, 2018), Un străin în Regatul Assert (Tritonic, 2018, în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan), Afaceri de familie (2020), Inima castelului (Tritonic, 2020), Himere (Tritonic, 2021), Povești la castel (volum omnibus, Tritonic, 2022), Între vulturi și oameni (Tritonic, 2023), Lacrimi de tei (versuri, Tritonic, 2024), Blues Cafe (Tritonic, 2024, în colaborare cu Bogdan Hrib).
Volume coordonate: Schițe de iubire (romance, împreună cu Lucian Dragoș Bogdan, Tritonic, 2018), Castele de nisip (romance, împreună cu Lucian Dragoș Bogdan, Tritonic, 2019), Sub apa dragonului strâmb (fantasy&fantastic, împreună cu Lucian Dragoș Bogdan, Tritonic, 2019), Marea despărțire (romance, împreună cu Bogdan Hrib, Tritonic, 2023), Noir de Crăciun (polițist, împreună cu Bogdan Hrib, Tritonic, 2024).

