Midjourney
O viziune despre viitorul planetei, prezentând problemele serioase cu care ne confruntăm deja și se vor acutiza. Soluțiile oferite de Attenborough sunt raționale, rezonabile, nu heirupiste, nu alimentate de un pesimism feroce, ci cu speranță în capacitatea omenirii de a-și folosi cunoștințele pentru a rezolva situația înainte de a deveni critică.
Prima carte din seria Cultura, un space-opera unde omenirea, integrată într-un sistem guvernat de IA, se confruntă cu o civilizație profund religioasă. Cartea nu are o idee wow!, dar e o aventură spațială reușită, cu un worldbuilding destul de bun, densă, un pic all over the place pe alocuri, cu un final cam cinematografic, dar plăcută pentru un fan al SF-ului ca mine.
Ultimul volum din seria Victimele Novei. Locuitorii de pe Cyclops au găsit o planetă necartografiată unde a ajuns o navă cu refugiați de pe Zarathustra, pe care-i folosesc pe post de „piese de schimb” umane. La fel ca restul romanelor din serie, e un SF tipic anilor ’60-’70, cu minusurile caracteristice textelor scrise în perioada aceea, dar a constituit o lectură plăcută.
Într-un stat fictiv din America Latină se construiește un oraș care vrea să fie înaintea timpurilor. Dar există o serie de probleme între băștinașii ce trăiesc la limita sărăciei și bogații vizionari. Un specialist străin este angajat pentru a redesena arhitectura locală, rezolvând astfel problemele. Bine scrisă, interesantă, cu o găselniță surprinzătoare scoasă la lumină la final – dar partea SF e destul de subțire.
E posibil ca universul să fi apărut din nimic? Lawrence M. Krauss prezintă o serie de argumente pro. Nu, nu demonstrează că ar fi fost așa, ci doar ne arată de ce o asemenea ipoteză poate fi luată în calcul. Un pic greoaie pentru cei ce nu au cunoștințe solide științifice, deoarece autorul nu are ușurința unor Hawking sau deGrasse Tyson de a scrie cărți de popularizare a științei.
În viitorul îndepărtat, Imperiul Radch își extinde controlul prin galaxie prin intermediul unor nave conduse de Inteligențe Artificiale ce controlează trupuri umane (unități ancilare). O carte care începe destul de greoi, confuzia fiind îndepărtată treptat de autoare, oferind o perspectivă interesantă despre ce înseamnă să faci parte dintr-un organism complex și să rămâi singurul fragment, cu o percepție care ți se pare limitată. O idee interesantă, un mod de realizare pe care l-am găsit bun (acel stil aparent confuz mi s-a părut perfect pentru a ajuta cititorul să înțeleagă sensurile ascunse), o surpriză plăcută.
Doctorul Silas Coade călătorește la bordul unui vas plecat să descopere o construcție misterioasă ascunsă între fiordurile Norvegiei. Apoi al unui dirijabil. Și din nou, al unei nave spațiale. O poveste care pare să se repete, iar protagonistul (și cititorul) trebuie să-i înțeleagă sensul. Cu totul altceva decât scrie Reynolds (deși se întrezăresc elemente din Diamond Dogs și Chasm City), o încercare interesantă. Ca fan al autorului mi-a plăcut, dar nu știu cum ar fi receptată de cineva care ia contact cu proza lui prin intermediul acestui roman.
La aproape trei secole de la evenimentele din The Fall of Hyperion, Raoul Endymion este însărcinat de Martin Silenus s-o recupereze din Sfinx pe nepoata sa, Aenea, înaintea reprezentanților Bisericii, iar apoi să pornească în căutarea Vechiului Pământ. O carte bună, solidă, cu personaje complexe, cu straturi peste straturi ce scot la lumină idei și intrigi noi, motivații neașteptate. Se vede că volumul încearcă să acopere timpul scurs de la precedentele două romane și pregătește cadrul pentru cartea de final.
Inteligențe artificiale conștiente, corporații militare, manipulare informațională, propagandă, război politic și o lume postumană în…
O veste importantă pentru admiratorii universului creat de J.R.R. Tolkien vine din Grecia: în Corfu…
Crux Publishing va participa, în perioada 23–24 mai 2026, la PlayCon, cel mai nou festival…
Pe 31 mai 2026, de la ora 17:00, la Librăria Humanitas Lipscani din București, va…
Pe când aveam opt sau nouă ani părinții mi-au cumpărat primul pick-up. Țin minte și…
În biblioteci, timpul nu trece, ci se depune. Stratul cel mai recent este întotdeauna afânat,…