Editoriale

Avem doar două numere sau avem deja două numere?

Numărul doi este cel mai greu. Pentru că vine după primul, care e entuziasm pur, dar înaintea celui de-al treilea, care începe să alunece pe o rutină deja verificată. Direcția în care vrei să mergi nu e determinată de primul punct pe care-l pui, ci de al doilea. Al treilea nu face decât să confirme. Aici ne aflăm noi acum. După un prim număr în care am scâncit ca să vedeți că existăm și că dăm din picioare, a venit vremea să decidem încotro vrem să ne ducem și ce vrem să facem cu revista. Sau măcar la nivel declarativ să ne lăudăm că ne-am pus problema și că nu publicăm material doar în virtutea inerției.

Așadar: ce vrem noi de la lume cu revista asta a noastră?

Păi… simplu spus, să nu fie revista noastră, ci a voastră, a tuturor celor care iubiți SF-ul și Fantasy-ul. Să fie o unealtă în folosul comunității. Pentru cititori vrem să fim locul în care găsesc mereu povești interesante, scrise atât de autori consacrați cât și de debutanți, pentru autorii români vrem să fim un instrument de promovare, pentru cei străini ne propunem să devenim o fereastră prin care să-și poată expune creațiile publicului român. Și, pentru toți cei care cred că au ceva de spus prin și despre literatură, o gazdă virtuală. Ce am scris mai sus despre literatură e valabil și pentru arta grafică.

În măsura în care se va putea, ne propunem să fim și un portal pentru noutățile din domeniu, ne dorim să expunem cât mai mulți creatori de SF&F prin interviuri, să publicăm cronici cât mai relevante, să aducem, prin traduceri, în atenția cititorului român autori de pe alte meleaguri, de care altfel probabil că n-ar fi auzit. Și pentru edituri, un partener.

Ne dorim o comunicare constantă, cu toată lumea care e interesată de acest fenomen, atât pe adresa de mail, pe care așteptăm articolele voastre, cât și prin intermediul comentariilor, unde ne-am bucura foarte mult dacă ar apărea discuții legate de subiectele articolelor cu pricina, fie că e vorba de proză sau cronică, și nu atacuri la adresa altor opinenți. (Aici mă văd nevoit să fac o paranteză: secțiunea de comentarii e benefică în măsura în care aduce valoare în contextul articolului. Părerile lui X despre Y, sau despre convingerile acestuia, greu pot contribui cu ceva…)

Da, deocamdată, toate aceste cuvinte sunt doar declarații. Având doar două numere publicate, nici nu avem pretenția la altceva. Dar cum altfel am putea lansa invitația, către toată lumea care iubește SF&F-ul, să intre în comunitatea noastră, dacă nu vorbind despre ce vrem să facem? Avem doar două numere… sau avem deja două numere? Citiți-le și decideți.

Eu n-o lungesc mai mult, sunt sigur că ați prins ideea, avem zeci de materiale noi interesante (laudă-mă, gură, că de-aia-ți dau friptură!), nu e cazul să pierdeți vremea mai mult cu acesta de față.

Share
Published by
Alexandru Lamba

Recent Posts

Apple TV, un refugiu pentru iubitorii de science-fiction și fantasy

Am ales șapte seriale și trei filme care ilustrează diversitatea ofertei Apple TV, de la…

4 zile ago

The Dog Stars (2026) — Sfârșitul lumii nu înseamnă neapărat sfârșitul speranței

Paradoxal, Ridley Scott pare să fi pierdut, odată cu trecerea anilor, ceva din capacitatea de…

4 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #50

L’Insensé (Manu Larcenet) - Dargaud 2026 Un aproape bătrân autor de benzi desenate scrie și…

4 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #49

Le Démon de la Colline aux Loups (Balzano / Gaët's / Rouchon-Borie) - AIre Libre…

4 zile ago

Un Noël à Paris (două volume)

Un Noël à Paris (Jim / Liotti / Georges), două volume, Le Lombard 2025-2026 Volumul…

4 zile ago

CDBD! – Jurnal de lecturi BD #48

Les enfants perdus (Neyef) - Rue de Sèvres 2026 „Ce bubuim acum? Încă o sticlă?”…

4 zile ago