Eseuri

Vom visa pentru dumneavoastră…

În filmul Total Recall (1990), cu Arnold Schwarzenegger, o companie care promitea amintiri virtuale, acceptate de clientelă ca fiind experiențe din trecutul lor, își făcea reclamă cu sloganul „Ne vom aminti pentru dumneavoastră”. Science Fiction, idee sugerată de un roman scris de unul dintre geniile furibunde și foarte productive ale genului, Philip K. Dick. Însă ceea ce a desfășurat compania Molson Coors, fabricanți de bere, înainte de finala Super Bowl, ar putea fi considerat cel mai de impact studiu (și manipulare ) a visului. Compania a angajat un expert Harvard în imagerie onirică pentru a plasa imaginea firmei Coors (bere) alături de simboluri pozitive, ambianță pozitivă, într-un amalgam de stimulare a viselor tematice având ca subiect principal berea Coors. Totodată, a fost creată o ambianță publică prin distribuirea de bere gratis, iar un pop-star, Zayn Malik, a fost de acord să fie filmat în direct, dormind pentru un mesaj video postat chiar atunci pe Instagram, după ce visu-i fusese bine îmbibat cu simbolurile Coors, de către expertul de la Harvard. Cu toate că proiectul a fost cam „dat peste cap” de anumite desincronizări, a fost o lovitură comercială, menită să ducă la manipularea unui vis și deschiderea căilor pentru scopuri de amplificare a mijloacelor de reclamă.

Total Recall (1990)

După isprava celor de la Coors, și alte firme au preluat tehnica, încercând să manipuleze visele consumatorilor, încercând să le „intercepteze” pentru modificarea comportamentului de piață. Practic, se încearcă deturnarea obiceiurilor de cumpărături ale publicului prin inserția de imagini și simboluri în visele oamenilor. Peste 77% dintre companiile importante din SUA vor încerca tehnici de „incubare a viselor” pentru prezentarea de stimuli specifici înainte sau în timpul somnului pentru afectarea conținutului viselor. Aceste proceduri încep să devină destul de rapid o realitate. Însă povestea aceasta, cu manipularea viselor, nu este deloc nouă.

În urmă cu mai bine de 4000 de ani, în vechiul Egipt, oameni special aleși și educați erau puși să doarmă în paturile sacre din Ṣaqqārah Serapeum pentru a primi visele divine, transmise de zei. Sau în Grecia antică, unde oamenii suferinzi de diferite boli erau puși să doarmă în templele oraculare, unde primeau vise tămăduitoare. Iar incubația onirică nu este folosită astăzi doar de firme spre a-și face reclamă, ci are un rol esențial în tehnicile de vindecare și practicile terapeutice. Aceste tehnici ajută oamenii să depășească faza de onirism întâmplător, unde se pot petrece tot felul de episoade neașteptate, spre controlul viselor, spre așa numita visare lucidă cu certele sale efecte terapeutice. Se visează astfel pe diverse teme și modele căutate. Nu-i de mirare că apar chiar și dispozitive pentru incubarea onirică (pe diverse modele de vise, conform unor necesități mai mult sau mai puțin terapeutice), cum ar fi unul Dormio, aflat pe piață. Se încearcă astfel și înlăturarea unor probleme legate de somn sau cele generate de sindromul post-traumatic, capabil să-ți transforme întreaga viață în coșmar, nu numai perioada de somn. Însă după cum evoluează unele proiecte, să nu vă mirați dacă vor apărea firme cu sloganul „Vom visa pentru dumneavoastră”. Și hackeri specializați în interceptarea viselor și modificarea lor la comandă. Dar asta pare deja sci-fi… Sau va fi o realitate, așa cum fusese salutat William Gibson de critică, după publicarea romanului (excepțional!) „Pattern Recognition”: „Welcome to reality, Mr. Gibson!”

Share
Published by
Silviu Genescu

Recent Posts

SAPIENT, al doilea volum din seria Nordam 2190, se lansează la Bookfest 2026

Inteligențe artificiale conștiente, corporații militare, manipulare informațională, propagandă, război politic și o lume postumană în…

2 săptămâni ago

Prima galerie exclusiv dedicată Pământului de Mijloc s-a deschis în Corfu, Grecia

O veste importantă pentru admiratorii universului creat de J.R.R. Tolkien vine din Grecia: în Corfu…

o lună ago

Crux Publishing participă la PlayCon 2026, noul festival dedicat culturii geek din București

Crux Publishing va participa, în perioada 23–24 mai 2026, la PlayCon, cel mai nou festival…

o lună ago

Fericire Minim Garantată: un roman SF despre abundență, libertate și prețul fericirii administrate

Pe 31 mai 2026, de la ora 17:00, la Librăria Humanitas Lipscani din București, va…

o lună ago

Pârâitul dintre note: literatura într-o realitate VG

Pe când aveam opt sau nouă ani părinții mi-au cumpărat primul pick-up. Țin minte și…

o lună ago

Biblioteca lui Pavel

În biblioteci, timpul nu trece, ci se depune. Stratul cel mai recent este întotdeauna afânat,…

2 luni ago