Episodul 4: La revedere, tabără dragă

Pe la începutul anilor ’80, un „obsedat” de sefe, proful Stelian Neagu, îndrumător al Cenaclului de anticipaţie „Selenarii”, de la Şcoala generală din Guranda, judeţul Botoşani, a avut o idee extraordinară. Într-o poiană a pădurii din apropierea localității, a organizat prima tabără a creatorilor și editorilor „de profil”, unde au avut acces, firește, și membri ai cluburilor din toată țara, ori pur și simplu fani – „ronini-făr’-de-cenaclu”.

Firește că am sărit în tren fără să mai stau pe gânduri (cum aș proceda în zilele noastre pentru a culege un milion de informații privind cazarea, masa, programul, anturajul, prognoza meteo, atracțiile zonei ș.a.m.d.) Ca mijloc de deplasare, trenul a fost doar începutul, urmat de un autobuz local, o căruță și propriile picioare.

Din câte-mi amintesc, după Guranda (nu mai știu câte ediții) a urmat Strunga, din județul Iași, pentru ca, în cele din urmă, să-și câștige celebritatea Atlantykronul dunărean. Aud că e o celebritate meritată, dar un blestem obscur mă împiedică să fiu acolo, ori de câte ori sunt invitat. Așa că mă consolez rememorând imaginile Gurandei, unele dintre ele teribil de vii, pe hotarul adevărului cu snoavele.

Ah, Guranda…

Corturi, prânzul la marmită, apa cu sacaua, rufe la uscat, miuțe, lansări de fanzine, reviste și chiar cărți, conferințe despre-te-miri-ce, interviuri și hărțuiri, concursuri de proză scurtissimă, delicioasele povestiri colective, cenacluri ad-hoc – cu aplauze și/sau huiduieli, focul de tabără, cantautori cu scule proprii, alcoolul camuflat cu măiestrie, audiții muzicale și discoteci (spre spaima faunei locale, veverițe, cucuvele etc.), excursii aiurea, autori promițători rătăciți prin pădure, prietenii, certuri, împăcări și bârfe, bârfeee…

Dar, mai ales, să nu uităm întâmplările hazlii.

Într-o noapte, când jumătate din populația taberei își exercita dreptul la spălarea dinților, la marginea pădurii (periuțele fiind, pesemne, considerate nedemne a fi arătate în public), cineva a strigat că se văd niște lumini stranii pe cer. Specialiștii au analizat degrabă aparițiile, două la număr, staționare, măricele. Concluzia lipsită de echivoc: nu sunt avioane, stele, sateliți, baloane meteo, planeta Venus și geamăna ei, iluzii optice, Batman și Robin, Securitatea. Nu pot fi decât extratereștrii care, aflând de existența acestei tabere, unde se adună mințile cele mai deschise către contactul între civilizații, și-au făcut apariția fără să fie înscriși.

Îndată, zeci de lanterne au început să clipească spre misterioasele lumini din cer. Unii erau de părere că alfabetul Morse nu e potrivit unui început de dialog. Ce să le semnalizezi? „Coborâți aici, să punem de-un vin și-o friptură”? S-a propus compunerea unui mesaj alcătuit din numere prime, știut fiind că matematica n-are limite în Univers.

Între timp, zecile de lanterne continuau să clipească, acompaniate de vociferări. Atunci, deranjat de toată agitația, a răsărit din cort însuși Dan Merișca, autoritatea supremă în materie de ipoteze extraordinare, de data asta doar în chiloți. „Potoliți-vă, băi, a strigat nemulțumit, nu mai semnalizați atât! Poate vin ăia să vadă ce-i cu voi și-o să vă c… pe voi de frică…”

Într-o altă noapte, programul focului de tabără s-a lungit mult, cu un recital de chitară al scriitorului Alexandru Ungureanu, care a interpretat, printre alte compoziții proprii, „Balada calculatorului îndrăgostit” (pe-atunci nu era încă la modă Inteligența Artificială). Cu altă ocazie, voi reproduce poate textul acestui cântec, destul de emoționant în felul său. De ajuns, deocamdată, să menționez că refrenul a prins tare la publicul încălzit de foc și… altele. Așa că toată lumea l-a reluat de nenumărate ori, într-un cor asurzitor, repetându-l la nesfârșit:

„Sufletul meu, de pe display,
Să nu mi-l iei, să nu mi-l vrei…”

În culmea entuziasmului general, iese din cortul propriu domnul Alexandru Mironov, care se alătură corului, într-o pauză de respirație, cu versurile:

„Dar nu vă e un pic de rușine? Sunt copii mici aici, care vor să doarmă!”.

Într-adevăr, Daniela și Murad, minorii dânsului, erau în pericol să facă o noapte albă.

A doua zi, era programată la prima oră a dimineții, o excursie spre Prut. Domnul Mironov, proaspăt, vine la cortul meu și mă apostrofează vesel: „Hai, domnule, scoală-te, nu rata excursia. Azi-noapte îți convenea, te lăuda toată lumea, că hai, Ungurene, că așa, Ungurene, că nu te lăsa, Ungurene…”

Încearcă să-i explici, cu ochii lipiți de somn, că sunt doi Ungureni diferiți în tabără…