Miniaturi literare

Un altfel de joc

L-am urât. Mi-a distrus viața. La început, a criticat, apoi a calomniat. A creat chiar o teorie a conspirației și a fabricat dovezi pentru a mă eticheta public ca monstru.

Din păcate, el a reușit – oamenii, în naivitatea lor, au crezut prostiile, indiferent de pretențiile că presupusele dovezi nu s-ar ridica în nicio instanță de judecată.

Mi-a distrus viața.

M-am sinucis.

În loc să mor, am simțit ceva pe cap.

L-am scos. Era o cască futuristă.

Deodată mi-am dat seama că este un joc și că prietenul meu de lângă mine juca rolul dușmanului meu.

 

Plângeri și nemulțumiri

– Cum ai putut să-l lași să se nască bolnav în stadiu terminal?

– De ce mi-ai provocat atâta suferință? Atâta ghinion și nenorocire? Nenorocitule!

Acestea sunt doar câteva dintre miliardele de plângeri și nemulțumiri pe care le primim zilnic.

Ei, sărmanii oameni naivi, cred că se întorc la Dumnezeu. Dar ajung la noi.

Șeful tuturor șefilor are lucruri mai interesante de făcut.

– De ce mi-am rupt piciorul?

– Uită-te la el, geme îngrozitor.

– Despre ce geme? La urma urmei, a ales să se încarneze. El a ales o astfel de karmă.

– O respingem?

– Categoric.

 

Viață de câine

Fafik vine la stăpânul său dând din coadă. Stăpânul nu-l observă. Ca de obicei. A fost un om bun, se juca cu el, dar nu mai e.

 Fafik își aude numele. Omul ține ceva la ureche, spune în aer:

– Mi-e dor de Fafik. Ai dreptate, sfârșitul doliului. Este timpul pentru un nou animal de companie.

Se duce la adăpost.

Fafik intră în corpul unui câine de adăpost și își salută fostul proprietar.

– Îl voi lua pe acesta.

Întorcându-se, bărbatul îi spune noului câine:

– Știi, chiar îmi amintești de cineva.

 

Ultima călătorie a lui Adam Ogorek

Adam Ogorek a împlinit ieri 30 de ani. Avea un dublu motiv să sărbătorească. De ce? Pentru că a terminat de construit o mașină de călătorie în timp.

A doua zi a mers zece ani în viitor, a dat peste un spectacol dedicat memoriei unui om de știință care a inventat mașina timpului. Geniul murise de un atac de cord la scurt timp după ce invenția sa fusese finalizată.

Adam a simțit o durere puternică în piept.

S-a târât în mașină cu ultimele puteri și s-a întors la timpul său.

A ieșit din ea și Adam Ogorek a căzut mort pe podea.

 

Fiolele

Am fost treziți din hibernare. Dacă părinții noștri ar fi în viață, ar avea cinci sute de ani. De asemenea, sotia mea.

Niciunul dintre ei nu mai este în viață.

Lacrimile estompează vederea mai multor fiole.

Dar vor mai fi ei?

Amintirile și rețelele lor neuronale au fost copiate pe discuri…

Când le vor clona, se vor întoarce ca așa-numiți învieți.

Ei nu vor ști despre asta – vor fi încărcate amintiri artificiale.

Acesta este tot ce se poate face. Nu era suficient spațiu pe navă pentru toată lumea.

S-a decis să se salveze doar elita.

Poate sunt unul care…

 

Am câștigat

Ce țară! Un incubator terorist! Nu mai!
Bombele au generat nenumărate explozii.
Avioanele fără pilot au tras în supraviețuitori cu o serie de puști.
Victorie! Am caștigat. – a tunat mândru președintele.
Se fălea că este puterea mondială neînvinsă.
Soldații au violat femei fără apărare. Nu contează că vor muri oricum.
Au torturat nevinovați. Dovezi? Pentru ce? Toată lumea este un terorist.
Răniții cu membrele rupte au sângerat ore întregi.
Nou-născuții arși de vii… spitalul a fost bombardat din greșeală. Îmi pare rău.
Sute, mii de orfani. Vor muri de foame.
Străzile s-au umplut cu rămășițe de cadavre…
Dar cel mai important lucru este că… AM CÂȘTIGĂ!