Probabil și lui Bernard Werber i se aplică celebrul „Nimeni nu este profet în țara lui”. Adecătelea, dacă până și în Franța, ultima redută a cărții, se întâmplă ca o operă fabuloasă să treacă neobservată, ce să mai ceri de la alții?! Norocul, întâmplarea sau ambiția, ori cine știe ce altceva, au făcut ca Furnicile, prima carte din serie, să fie publicată și în Coreea de Sud, unde Werber este a living god iar cărțile i s-au vândut mai bine decât în Franța (cu această ocazie, le mulțumesc coreenilor pentru palma dată francezilor, am un dinte al dracu’ de lung împotriva ăstora din urmă), și așa am ajuns și noi, restul lumii, să luăm cunoștință de existența seriei ăsteia.
Este absolut imposibil să încerci a sumariza conținutul seriei ăsteia. Im-po-si-bil! A, așa, văzută din avion, pare a fi o trilogie scrisă despre o societate în apropierea căreia trăim fiecare dintre noi, pe care chiar credem că o cunoaştem (la urma urmei, toți știm câte ceva despre furnici), dar care, în realitate, ne poate prezenta atât de multe surprize. Prin urmare, nici măcar nu o să mă obosesc a scrie mai mult pe temă, o să mă rezum la îndemnul “cetiți seria Furnicilor!”, urmând să aștept, cu o altă carte bună în mână, aprecierile de rigoare la adresa seriei respective și a autorului lor.
De sine stătătoare, deși urmează întrucâtva parcursul trasat deja în celelalte, Veriga lipsă este, la rândul ei, o scriere interesantă. Aici, Werber explorează, folosindu-se mai mult sau mai puțin de același procedeu narativ, una dintre tezele care încă seacă omenirea, anume cei doi cromozomi lipsă ce stau la baza separației dintre noi și rubedeniile noastre “de la țară”, maimuțele antropoide. Diferența notabilă între aceasta și seria Furnicilor este că, aici, accentul este pus pe personajele umane (reporteriţa Lucrece Nemord fiind something of a femme fatale. Mărturisesc că mi-a plăcut mai mult de ea decât de Isidor K).
Universul The Witcher (tr. Vânătorul de monștri) imaginat de scriitorul polonez Andrzej Sapkowski este unul…
Literatura post-apocaliptică le oferă scriitorilor ocazia să reseteze societatea umană, s-o aducă la un stadiu…
Zilele trecute, s-a discutat în redacția revistei despre textele scrise total sau parțial cu IA.…
Abu stătea în fața cupolei de sticlă unde mica plantă de Arabidopsis își întindea firavele…
Praf (III) – Testament de Florin Purluca Titlu: Praf (III) – Testament Autor: Florin Purluca…
De-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz.…