Atelier critic #31

1. Evadarea, Alexandru Pecican, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019

Un text elaborat în jurul unei idei originale, prin care anumite pedepse erau aplicate prin contemplarea unor anotimpuri eterne. Mi-au plăcut descrierile în tonuri calde, precum și ușoara tensiune erotică strecurată printre rânduri.

Finalul, însă, mi s-a părut abrupt, iar legătura dintre textul propriu-zis și titlu, prea puțin exploatată.

2. Dispariția continuă, Ovidiu Pecican, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019

Un text încărcat cu foarte multe concepte teoretice raportat la dimensiunea redusă. Introduse cu litere mari, acestea sunt insuficient dezvoltate, fie că vorbim despre Timp, Spațiu, Mișcare, așadar elemente generale, sau noțiuni mai restrânse, cum ar fi Confederația ori Europolisul (pag. 199).

Am reținut o descriere care mi-a plăcut în mod deosebit: În liniștea dinăuntru câmpului, cerul părea o continuă explozie a șerpilor solari tăcuți și tenace (pag. 201).

În rest, este posibil să am așteptări prea mari față de un text de acum 43 de ani.

3. Cameleon, Lucian P. Petrescu, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019

Povestire cu un debut dinamic, care ne oferă, totodată, și intriga: Ce trebuie să știți despre Cameleon? L-am primit de la Magisterul meu pentru că am fost cel mai bun elev al anului trecut la Științele Biologice (pag. 204).

Consecvent, autorul ne oferă și o descriere amănunțită a vietății. Cu toate acestea, nivelul ridicat al așteptărilor, din partea inițială a narațiunii, nu este menținut. Motivația emoțională a personajului principal de a păstra, cu orice preț, animalul, nu este suficient de credibilă (pentru că… îl… IUBESC – pag. 205).

Pentru a ne lămuri, într-un final, că o asemenea ființă nu poate exista (pag. 209).

Trist.

4. Sari!, Livia Furia, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020

Personajul principal, dornic să descopere un mod de a-și proteja iubita de o serie de grimase insuportabile, se trezește supus unui imbold suicidar, halucinogen, de a sări în gol.

Anamneza îl conduce către o imagine a copilăriei, în care bunicul, aviator în domeniul comercial, i se descoperă drept un mare amator al salturilor cu parașuta.

Fantasmele copilăriei devin, astfel, imbold pentru tendințe autodistructive de nerefuzat la vârstă adultă, într-un scenariu care degajă și un anumit soi de avertismente rău-prevestitoare.

5. 6 x tată, Robert Gion, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020

Într-un decor familial, decrepit, apăsător, bărbatul casei se trezește cu un băiețel, urmat apoi de încă trei, pe care-i descoperă în șifonier și îi întinde pe pat.

Buimac, merge la cumpărături pentru a-și mai limpezi gândurile. Urmează o cavalcadă a senzațiilor statice, care întăresc și mai mult atmosfera densă, amalgamată, în care se îmbină trăsăturile copiilor cu ale nevestei, apoi cu ale tatălui, cu ale casei și, obsesiv, ale latrinei din curte.

Îmi mărturisesc, din nou, neputința de a recepta o astfel de combinație de fantastic, horror și macabru. Poate într-o altă viață. Omleta-mi plutește pe esofag, incredibil de încet, consistentă și vâscoasă. Se rostogolește și cade bucată cu bucată în stomac, dusă toată pe partea dreaptă (pag. 143).

6. Viața lui Camus, Florin Giurcă, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020

O povestire care mi-a plăcut mult, pentru că tratează o istorie inventată a unei păpuși mecanice din vremea lui Ludovic al XIV-lea.

Printre punctele forte, amintesc:

• Numeroasele referiri la autori ai literaturii universale, care, în mod paradoxal, oferă un parfum steampunk, dat fiind că sunt amintiți lângă o serie de inventatori;
• Inserțiile tehnice, de la proprietățile unei cartele de programare, până la tranzistori sau alte elemente electronice;
• Digresiunile cu caracter filosofic sau existențial (întâlnite și-n alte texte ale lui Florin Giurcă, precum Equilibrium), care, într-o primă fază cel puțin, par gratuite sau prețioase;
• Finalul, prin care personajul-narator devine obiect al narațiunii, iar parantezele explicative capătă sens.