Universul The Witcher (tr. Vânătorul de monștri) imaginat de scriitorul polonez Andrzej Sapkowski este unul vast, presărat cu personaje interesante, războaie crâncene, intrigi politice, dileme morale și felurite creaturi fantastice. Iar jocurile realizate de CD Projekt Red nu au făcut decât să îmbogățească această lume, transformând-o într-o veritabilă franciză și continuând să spună povești în spiritul materialului original, aflându-și inspirația atât din basme și legende arhicunoscute, cât și din surse mai puțin explorate, cum ar fi folclorul polonez. Seria nu duce lipsă de răufăcători memorabili: de la împăratul Nilfgaardului, Emhyr var Emreis, și regele Redaniei, Radovid al V-lea, la vrăjitorul Vilgefortz, vânătorul de recompense Leo Bonhart și Alaiul Sălbatic. Însă cel care chiar izbutește să îi facă pe fani să simtă un fior pe șira spinării este nimeni altul decât Gaunter O’Dimm, antagonistul DLC-ului Inimi de Piatră (eng. Hearts of Stone) din Vânătorul de Monștri 3: Alaiul Sălbatic (eng. The Witcher 3: The Wild Hunt).
Master Mirror, ilustraţie din Gwent: The Witcher Card Game
La prima vedere, Gaunter O’Dimm, zis și «Omul de Sticlă» sau «Jupânul Oglindă», nu pare cine știe ce: un individ spân, cu o figură comună, îmbrăcat în niște veșminte ponosite. Dă impresia unui biet cerșetor sau, cel mult, a unui neguţător care a străbătut multe drumuri și a bătut pe la multe uși fără mare izbândă. Aparențele însă pot fi înșelătoare! Iar Geralt de Rivia, vânătorul de monștri eponim, își dă seama curând de acest lucru după ce întâmplarea face să îl întâlnească pe O’Dimm în hanul din Livada Albă, la începutul celui de-al treilea joc. Se va dovedi însă că în cazul lui Gaunter nimic nu este întâmplător! În acel moment, Geralt se afla în căutarea vrăjitoarei Yennefer, iar O’Dimm, prezentându-se ca un negustor de oglinzi scăpătat, îi oferă câteva vești despre ea și îi sugerează să poposească la garnizoana nilfgaardiană pentru a afla mai multe. În loc să ceară pe loc o răsplată, Omul de Sticlă se ridică de la masă și îi spune vânătorului de monștri că într-o bună zi s-ar putea, la rândul său, să aibă trebuință de ajutor. Înainte ca Geralt să mai apuce să rostească ceva, O’Dimm dispare.
Gaunter O’Dimm, de vielens
De-abia în cadrul poveștii DLC-ului Inimi de Piatră, vânătorul nostru de monștri și enigmaticul Jupân Oglindă se reîntâlnesc. În urma unui contract care a rezultat în moartea unui prinț, Geralt este condamnat la moarte și întemnițat pe o corabie care se îndreaptă spre îndepărtatul ținut Ofier, locul execuției. La bordul vasului, Gaunter i se înfățișează lui Geralt, făgăduind să îl salveze dacă Geralt se va învoi să îi facă un serviciu. Neavând de ales, vânătorul de monștri acceptă târgul și, în clipa următoare, o arsură îi apare pe partea stângă a feței, un soi de semn fermecat care să marcheze pactul lor. O’Dimm provoacă apoi o furtună care nimicește corabia și îi permite lui Geralt să scape. La miezul nopții, Jupânul Oglindă îi iese în întâmpinare vânătorului de monștri și îi spune că are nevoie de el pentru a-i împlini trei dorințe nemuritorului Olgierd von Everec. Odată sarcina isprăvită, O’Dimm va considera înțelegerea încheiată, iar semnul de pe fața lui Geralt va dispărea.
Pe parcursul poveștii, vânătorul de monștri află câteva mai multe detalii despre Omul de Sticlă. De exemplu, Geralt descoperă cum s-a format legătura dintre Gaunter și Olgierd. Cu mulți ani în urmă, tânărul moștenitor al familiei von Everec, ajuns în ruină din pricina unor datorii imense și repudiat de părinții femeii pe care o curta, l-a căutat pe misteriosul O’Dimm – despre care îi istorisise o vrăjitoare – pentru a face o înțelegere. Olgierd i-a cerut lui Gaunter trei lucruri: să îl facă din nou bogat, să o poată lua de soție pe Iris și să devină nemuritor. Prețul cerut de O’Dimm însă nu era unul deloc mic! Primul lucru pe care Gaunter i l-a cerut a fost viața cuiva drag lui Olgierd, iar seniorul von Everec l-a sacrificat pe fratele său mai mic, Vlodimir. Al doilea lucru cerut de O’Dimm era chiar sufletul lui Olgierd! Aici însă mai existau două clauze: Gaunter trebuia să îi împlinească seniorului von Everec încă trei dorințe (aceleași munci cu care este însărcinat acum Geralt) și nu putea să îi ia sufletul decât dacă Olgierd pășea pe Lună. Chibzuind că Jupânul Oglindă nu avea cum vreodată să îl determine să îndeplinească ultima clauză, nobilul a acceptat. După semnarea pactului cu sânge, Vlodimir, fratele lui Olgierd, a căzut răpus în timp ce făcea un raid, iar în cursul câtorva luni Olgierd însuși și-a redobândit averea și s-a căsătorit cu iubita sa, Iris. Unde mai pui că devenise și de neucis! Și totuși, Gaunter nu își încheiase încă jocul! Pentru a-i oferi lui von Everec viață veșnică, O’Dimm îi prefăcuse inima din carne muritoare în piatră. Cu timpul, inima împietrită a lui Olgierd l-a făcut să piardă orice însemna empatia, chiar și iubirea ce o nutrise pentru Iris, până când praful s-a ales de familia și bogăția lui von Everec. Însă aceste întâmplări nu l-au făcut nicidecum pe Jupânul Oglindă să șovăie de la a-și cere tainul!
Gaunter O’Dimm Gwent Card, de Nemanja Stankovic
Olgierd von Everec nu este însă singura victimă a lui Gaunter O’Dimm. Geralt află povestea lui Premethine Shakeslock, profesor la academia din orașul Oxenfurt și expert în magia neagră şi în domeniul ocult. Vreme de mulți ani, Shakeslock scotocise toate izvoarele pe care le putuse găsi despre Omul de Sticlă la cererea lui Olgierd, care era dornic să găsească o cale de a zădărnici târgul cu O’Dimm. La un moment dat, Jupânul Oglindă s-a hotărât să îl viziteze pe profesor și s-a prefăcut că îl recompensează pentru munca sa. O’Dimm a desenat cu cretă un cerc plin de rune pe podeaua casei lui Shakeslock și i-a făgăduit că, dacă acesta va rămâne în interiorul cercului schițat de el, atunci va fi ocrotit de moarte. Însă, dacă profesorul avea să pășească în afara cercului, atunci va fi la mila Omului de Sticlă. Bineînțeles, scopul lui Gaunter nu era să îi permită lui Premethine să se bucure de această protecție! Era doar un alt joc sadic. La o lună de la învoială, Shakeslock a început să viseze că are o fiică, pe care a început s-o îndrăgească de parcă era aievea. În fiecare noapte, profesorul mergea liniștit la culcare, așteptând să își revadă «fiica», pe care o botezase Amelia. Această reverie nu avea însă să dureze prea mult. Într-o noapte, Premethine a avut un coșmar: Amelia se îmbolnăvise și s-a stins în brațele sale neputincioase. Shakeslock a înțeles pe dată că de fapt visele sale fuseseră născocite de Gaunter O’Dimm pentru a-l chinui, pentru a-i da o speranță înainte de a-l zdrobi. De atunci încolo, somnul profesorului a fost stăpânit de coșmaruri și de viziuni cu fel de fel de grozăvenii, până într-o zi când un accident provocat de desprinderea unei bârne din tavanul șubred al casei l-a făcut pe profesor să pășească în afara cercului. În clipa în care a ieșit din cercul lui O’Dimm, Shakeslock s-a împiedicat și s-a lovit cu capul de un cufăr, murind pe loc.
Cercetarea făcută de Shakeslock îi conturează lui Geralt un portret și mai limpede al antagonistului. Gaunter O’Dimm este doar unul dintre multele nume pe care această entitate – numită de Shakeslock „Întruchiparea Răului” [1] – le-a purtat de-a lungul veacurilor. Cu toate că identitatea sa nu poate fi determinată cu precizie, pare clar că făptura cunoscută ca Jupânul Oglindă este un demon plin de cruzime, căruia îi place să se amestece în viețile muritorilor, profitând de slăbiciuni și ispitindu-i pe oameni să își pună sufletele la bătaie în schimbul împlinirii unor dorințe. O’Dimm adoră să încheie înțelegeri în termeni cât mai vagi, care să îi permită să ocolească cele mai dificile clauze și să îi provoace cât mai multă suferință nefericitului care a căzut la învoială cu el. O singură ființă a reușit să îi scape printre gheare, bătându-l la propriul joc.
La finalul DLC-ului, când Geralt a dus la îndeplinire cele trei dorințe ale lui Olgierd, Gaunter îi cheamă pe cei doi la templul zeiței Lilvani. Odată ajunși acolo, O’Dimm îi spune seniorului von Everec că a venit să îi ia sufletul. În momentul când Olgierd i-a amintit ultima clauză a contractului – cea potrivit căreia trebuia mai întâi să pășească pe Lună – Gaunter a șfichiuit din mână, îndepărtând praful de pe podeaua pe care cei trei stăteau și dezvăluind un mozaic înfățișând Luna, îndeplinind astfel termenii înţelegerii. Acum rămâne la latitudinea jucătorului, în rolul lui Geralt, dacă alege să îl salveze pe Olgierd, lansându-i lui O’Dimm o provocare și înfrângându-l, sau dacă alege să îl lase pe demon să își ia tainul.
În DLC-ul Sânge și vin (eng. Blood and Wine) din același joc, auzim din nou de Gaunter O’Dimm (cu toate că nu este numit explicit) prin prisma blestemului aruncat de acesta asupra lui Marlene de Trastamara, fiica unui baron înstărit. Potrivit unei scrisori găsite de Geralt, tânăra nobilă obișnuia să dea petreceri unde invita toată lumea bună din ținutul Toussaint. La una dintre aceste petreceri a sosit și O’Dimm, înveșmântat în straie de cerșetor, cu o lingură de lemn într-o mână și rugând-o să îi dea și lui de mâncare. În ciuda faptului că tradiția ținutului cerea ca orice gazdă să îi ofere oaspetelui, fie el și un hoinar, mâncare și vin, Marlene a refuzat, spunând că preferă să le arunce resturile câinilor. Mânios, Gaunter a blestemat-o spunând:
„– Nimeni nu va lua loc la masă cu tine, nicio lingură nu te va sătura, niciodată nu vei mai dori să-ți vezi reflexia în oglindă.” [1]
Și când a isprăvit, O’Dimm a rupt în două lingura de lemn și a plecat. În cele din urmă, blestemul și-a făcut efectul, transformând-o pe Marlene într-un strigoi înfiorător.
Usurper Officer, ilustraţie din Gwent: The Witcher Card Game
Ulterior, echipa de la CD Projekt Red a decis să îl introducă pe Gaunter O’Dimm în diferite evenimente prezentate sau amintite în volumele lui Andrzej Sapkowski prin jocul de cărți numit Gwent. Într-una dintre ilustrațiile de pe cărțile de joc, Omul de Sticlă apare șoptind în urechea unui general nilfgaardian ce avea să rămână cunoscut ca „Uzurpatorul”, fiind responsabil pentru înlăturarea familiei var Emreis de pe tron și pentru blestemul care l-a transformat pe Emhyr într-o făptură pe jumătate arici, pe jumătate om. Ni se sugerează astfel că Gaunter i-ar fi încurajat ambiţiile Uzurpatorului şi că planul acestuia ar fi fost dus la îndeplinire cu ajutorul puterilor sale demonice. O altă carte îl înfățișează pe O’Dimm dăruindu-i vrăjitoarei Ildiko Breckl un colier fermecat cu care aceasta avea să își sugrume logodnicul, pe bătrânul rege Belohun din Kerack, eveniment ce i-a permis acesteia să îl ia de soț pe fiul monarhului.
Dacă este să ne luăm după mai multe informații care au ieșit recent la iveală despre procesul de dezvoltare a seriei de jocuri, un segment tăiat din firul narativ principal al Vânătorului de monștri 3: Alaiul Sălbatic ar fi dezvăluit că Gaunter O’Dimm este de fapt un senior al demonilor pe nume Marbas și cunoscut printre elfi ca A’Chionn Dhu Eard Pest, adică «Rege al Morții Negre». S-ar părea că Marbas se afla în concurență cu un alt senior al demonilor, Berith, zis și «Suveranul Sângeriu». O’Dimm ar fi făcut un pact cu Hector Kraft-Ebbing, un ofițer de rang înalt din armata nilfgaardiană, oferindu-i un leac împotriva ciumei care a lovit ţinutul Velen şi legiunile împăratului Emhyr.
În ciuda faptului că acest segment a fost scos din versiunea finală a jocului, o rămășiță a sa a supraviețuit sub forma unei cărți pe care Geralt o poate găsi, intitulată Între lumi, care conține mai multe trimiteri la rivalitatea dintre Marbas (O’Dimm) și Berith. Textul respectiv ne spune că pe un alt tărâm trăia un rege pe nume Azgaryk, pe care îl ajunseseră bătrânețile din urmă. Bolnav şi simțind că sfârșitul îi e aproape, Azgaryk l-a invocat pe Marbas și i-a cerut să îi dea puterea să trăiască până când fiul său devenea bărbat și putea să urce pe tron. După ce au trecut zece ani, iar regele s-a stins, demonul s-a întors și și-a cerut plata: viața moștenitorului! După ce l-a ucis pe urmașul lui Azgaryk, Marbas a deschis un portal prin care i-a chemat pe Berith – la vremea aceea slujitorul său – și o oștire de mercenari. Cu ajutorul lor, Marbas și-a întins stăpânirea dincolo de împărăția lui Azgaryk, cucerind semințiile de pe toate continentele. La final, Berith i-a amintit lui Marbas că acesta îi făgăduise o armă împotriva căreia nimeni nu se putea apăra. Rânjind, Marbas a insistat că se va ține de cuvânt și a scos un flacon în care vârâse ciuma, și pe care l-a azvârlit apoi către Berith. Așteptându-se însă ca stăpânul să încerce să îl trădeze, Berith a deschis un portal și a fugit. Flaconul însă s-a spart, iar ciuma a distrus treptat tărâmul. De atunci încolo, cei doi demoni ar fi rămas vrăjmași, fiecare cutreierând universul în căutare de suflete de corupt.
Acum, că și cei care nu au jucat Vânătorul de monștri 3: Alaiul Sălbatic s-au familiarizat cu Gaunter O’Dimm, haideți să vedem care au fost sursele de inspirație folosite de cei de la CD Projekt Red și câteva relatări similare.
Teufelspakt Faust-Mephisto, de Julius Nisle & Adolf Gnauth
Prima poveste care ne vine în minte este legenda lui Faust din spațiul german, care a devenit subiectul tragediei cu același titlu scrisă de Johann Wolfgang von Goethe. Potrivit poveștii originale, Faust, un mare cărturar, este nefericit atât din cauza limitelor științelor și teologiei, cât și din cauza faptului că studiile sale îndelungate i-au impus renunțarea la plăcerile lumești. Deznădăjduit, încearcă mai întâi să își pună capăt zilelor, pregătindu-și o cupă cu otravă, însă în cele din urmă nu izbutește să bea. Într-un moment de slăbiciune, Faust îl invocă pe Diavol, cerându-i puteri magice cu care să afle toate tainele lumii și să aibă parte de lucrurile de care nu s-a bucurat la timpul lor. În semn de răspuns față de această chemare, dinaintea lui Faust se înfățișează Mefisto, slujitorul Satanei (în varianta lui Goethe, Mefisto este însuși Diavolul), care îi propune un târg: demonul va fi la dispoziția lui Faust vreme de un an, iar la schimb Faust își va da sufletul Diavolului. Cărturarul acceptă fără șovăire pactul, pe care l-a semnat cu sânge (detaliu pe care îl vedem și în înțelegerea dintre Olgierd von Everec și Gaunter O’Dimm). Pe durata înțelegerii, Faust recurge la serviciile lui Mefisto de nenumărate ori. Cel mai notabil, Faust se folosește de Mefisto pentru a deveni tânăr și chipeș și o seduce pe frumoasa Margareta, ceea ce duce la un șir de evenimente tragice pentru aceasta din urmă, culminând cu moartea ei. În unele versiuni, Faust realizează gravitatea faptelor sale și, după ce se roagă Fecioarei Maria, este iertat de Dumnezeu, pe când în altele Diavolul îl ia pe cărturar la el în Infern. Într-un fel, acest deznodământ diferit ne duce cu gândul la faptul că Geralt din joc poate decide dacă merită să îi dea lui Olgierd o șansă la izbăvire sau să îl lase pe Gaunter O’Dimm să îi ia sufletul.
Rozmowa Twardowskiego z diabłem, de Michał Elwiro Andriolli
Legenda lui Faust nu reprezintă însă singura relatare a unui pact cu Diavolul! Polonezii au propria lor istorisire în care protagonistul este jupânul Twardowski, un șleahtic (nobil polonez) din Cracovia secolului al XVI-lea care, râvnind să își îmbogățească cunoștințele și să se bucure de puteri vrăjitoreşti, și-a vândut sufletul Satanei. Sperând însă că îl poate păcăli pe Diavol, Twardowski a impus o clauză: Necuratul îi putea lua sufletul numai și numai atunci când șleahticul avea să ajungă la Roma. Firește că eroul nostru nu avea niciun gând să calce vreodată prin acel oraș! Cu ajutorul Diavolului, jupânul Twardowski a devenit putred de bogat și celebru, ajungând un membru de seamă al curții lui Sigismund al II-lea Augustus, rege al Poloniei și mare cneaz al Lituaniei. Întristat peste măsură de moartea iubitei sale soții, monarhul își căuta alinarea în magie și astrologie. Pentru a intra și mai mult în grațiile regelui Sigismund Augustus, jupânul Twardowski a chemat fantoma răposatei regine prin intermediul unei oglinzi fermecate. Și, folosindu-se de tainele dezvăluite de Diavol, șleahticul ar fi scris și două cărți mari și groase: una despre magie și cealaltă o enciclopedie. După mai mulți ani în care s-a sustras de la a-și plăti datoria față de Diavol, întâmplarea a făcut ca jupânul Twardowski să poposească la un han numit Rzym. Ei bine, Rzym în poloneză înseamnă «Roma», iar Necuratul considera că învoiala lor s-a împlinit. Târât spre Infern, protagonistul o imploră pe Maica Domnului să intervină pentru el. Fecioara Maria pleacă urechea la rugăciunea jupânului Twardowski și îl forțează pe Diavol să îi dea drumul nefericitului pe Lună, unde legenda spune că ar trăi și astăzi.
Este cât se poate de limpede că firul narativ conceput de CDPR a împrumutat mai multe detalii din istorisirea cu jupânul Twardowski: Luna și oglinzile sunt elemente prezente în ambele povești, Olgierd este de sânge nobil la fel ca Twardowski (Olgierd a fost chiar numele purtat de un mare cneaz al Lituaniei medievale!), una dintre dorințe este să se îmbogățească, ceea ce se petrece și în cazul șleahticului, iar învoiala are o clauză aparent imposibilă (vizita la Roma în legenda poloneză și pășitul pe Lună în povestea de la CDPR), pe care demonul perfid (Satana/Gaunter O’Dimm) reușește să o ocolească datorită formulării destul de vagi.
Există și alte povești care vorbesc despre un pact faustian. Frații Grimm, de pildă, au cules un basm care circula în spaţiul german intitulat Fierarul și Diavolul (ger. Der Schmied und der Teufel), în care un meșter îi făgăduiește Necuratului sufletul său dacă acesta îi va da puterea să prelucreze orice material va dori. Într-o bună zi, pe lângă atelierul acestui om trec și Dumnezeu și Sfântul Petru. Domnul se oferă să îi împlinească fierarului trei dorințe:
- Prima este aceea ca, dacă fierarul va dori să poruncească cuiva să se suie în părul din curte, acela să nu poată coborî fără învoiala lui.
- A doua este aceea ca, dacă fierarul va dori să așeze pe cineva în scaunul din atelier, acela să rămână țintuit acolo cât va pofti el.
- A treia este aceea ca, dacă fierarul va dori să poruncească cuiva să se vâre în bocceluța din buzunarul său, acela să nu mai poată ieși de acolo decât dacă va dori el.
Satan Enthroned, gravură din sec. XIX
Trec anii și Necuratul sosește pentru a cere sufletul fierarului, devenit acum mai-mare peste toți meșteșugarii. Omul nostru nu se pierde cu firea. Întâi îl poftește pe Diavol să se suie în pom cât el mai lucrează la un cui și să își culeagă o pară. Demonul, fiind foarte lacom, nu stă pe gânduri și se cocoață în pom. Odată ce a ajuns Satana în pom, fierarul îi spune că fierul din care este făcut cuiul îi dă bătăi de cap și că nu îl va putea termina cu una cu două. Apoi îi spune că îi vor lua patru ani pentru a-și isprăvi munca. Diavolul zbiară și se roagă de el, însă omul nu îl lasă să coboare până când Satana nu se învoiește să se întoarcă peste patru ani. Necuratul n-are încotro și acceptă târgul. După patru ani, Diavolul se întoarce, însă fierarul o ia de la capăt: pretextând că încă nu a apucat să ascută vârful cuiului, meșterul poftește demonul să se așeze pe scaun și iarăși îl țintuiește, iarăși Satana se tânguie și iarăși îi mai dă răgaz patru ani. Când se întoarce, Diavolul este la capătul răbdării și îl întreabă pe fierar dacă în sfârșit este gata. Eroul nostru spune că da, dar că mai are un lucru de făcut: trebuie să verifice dacă fundul bocceluței sale nu este spart, ca nu cumva să i se risipească banii. Măgulindu-l pe Diavol că este foarte talentat în vrăji și că se poate face cât de mic sau mare vrea, fierarul îl convinge să se vâre în bocceluță ca să îi verifice fundul. Apoi pune bocceluța pe foc până când Necuratul începe să strige ca din gură de șarpe. Când, în sfârșit, meșterul s-a învoit să îi dea drumul, Diavolului nu i-a mai trebuit nici suflet, nici nimic, ci a fugit înapoi în Infern mâncând pământul.
Spânul, de Alex Coman
Există și o legendă veche despre Teofil din Adana, care la acea vreme era un oraș al Imperiului Bizantin. Arhidiacon al Bisericii Ortodoxe Răsăritene, Teofil a refuzat să fie numit episcop din modestie. Zvonuri și vorbe de ocară însă l-au făcut pe acesta să își piardă poziția și, curând, eroul nostru, deposedat de statutul său preoțesc, a ajuns sărac lipit pământului. În deznădejdea sa, Teofil și-a vândut sufletul Diavolului: după ce părintele a semnat cu sânge un act prin care declara că se leapădă de Dumnezeu, Necuratul a făcut în așa fel încât victima sa să ajungă episcop. Temându-se însă mai târziu de consecințele acestui pact, Teofil a început să se căiască și să se roage Fecioarei Maria pentru iertarea păcatului său. După patruzeci de zile de post, Maica Domnului i s-a arătat, dojenindu-l pentru fapta sa nesocotită. Văzându-l însă cu lacrimi în ochi, Fecioarei i s-a făcut milă de el și i-a făgăduit că va vorbi cu Dumnezeu. Păcătosul a fost iertat, ba chiar Maica Domnului i-a înapoiat contractul semnat cu Diavolul! Mai mulți critici literari sunt de părere că această legendă creștină a influențat poveștile despre Faust și Twardowski, având în vedere elementul recurent al intervenției Maicii Domnului.
Cât despre numele Marbas folosit pentru O’Dimm în versiunile premergătoare lansării jocului final, se pare că acesta își are originea în capitolul Ars Goetica din cartea Cheiţa lui Solomon, unde apare într-o listă a demonilor de rang înalt. Iar porecla «Jupânul Oglindă» (eng. Master Mirror) este o trimitere la oglinda fermecată din basmul german Albă ca Zăpada (ger. Schneewittchen), care este cvasi-omniscientă și întotdeauna îi oferă reginei răspunsul potrivit.
În încheiere, aș vrea să subliniez că Gaunter O’Dimm din seria Vânătorul de monștri are câteva lucruri în comun și cu un anumit personaj din basmul cult românesc Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, mai precis cu Spânul. Amândoi sunt magicieni înșelători în slujba cărora protagoniștii (Geralt, respectiv Harap-Alb) sunt nevoiți să se pună pentru un timp, amândoi își însemnează sluga (Spânul îi dă feciorului de crai numele de Harap-Alb, iar O’Dimm îi lasă lui Geralt o arsură pe față), amândoi adoptă forma unui simplu drumeț și amândoi sunt spâni. Ultima asemănare se datorează unui filon comun: credința răspândită în Europa de Est și Centrală potrivit căreia spânii sunt oameni necurați, asociați forțelor malefice. Explicațiile propuse pentru această credință sunt multiple: unii o leagă de războinicii mongoli și tătari, care erau temuți în acest spațiu european și care aveau obiceiul de a-și rade mare parte din părul capilar și facial, alții o leagă de o credință mult mai veche care susține că părul unui bărbat este un semn al virilității și al puterii. De exemplu, în povestea cu Samson și Dalila, eroul herculian este trădat de iubita sa, care îi taie părul – sursa forței sale supranaturale – și îl lasă astfel să cadă prizonier în ghearele filistenilor.
Cam atât am avut să vă spun despre Gaunter O’Dimm și despre legendele cu ajutorul cărora echipa poloneză de la CD Projekt Red și-a țesut propria poveste! Vă aștept cu drag la alte articole despre ființe fabuloase din seria The Witcher – nu am uitat nici de articolul promis despre leșeni!
Bibliografie
The Witcher 3: The Wild Hunt – Bestiary, CD Projekt, 2015
Legenda lui Faust
Legenda Jupânului Twardowski
The Complete First Edition: The Original Folk & Fairy Tales of the Brothers Grimm, Princeton University Press, 2014
Ion Creangă: Poveşti, povestiri, amintiri, Editura Ion Creangă, 1979
Samson şi Dalila, 1877
- În cazul citatelor din The Witcher 3: The Wild Hunt traducerea îmi aparține.
