Zilele trecute, s-a discutat în redacția revistei despre textele scrise total sau parțial cu IA. Recunosc că, în ceea ce mă privește, exceptând situația în care seamănă cu o compunere de clasa a II-a, sau sună cam cum considerau scriitorii și regizorii de SF din urmă cu decenii că ar trebui să vorbească o IA, nu sunt capabil să-mi dau seama dacă un text e creat de un om, de o inteligență artificială, ori de o colaborare între cei doi.
Mai mult, am intrat complet în ceață în urmă cu ceva vreme când am fost curios să văd ce părere are IA-ul despre unele texte de-ale mele. Am evaluat câteva povestiri mai vechi sau mai noi, doar pentru a afla că, undeva între 30 și 50 de procente din fiecare dintre ele ar fi susceptibil a fi fost creat folosind IA. Evaluare complet falsă.
Totuși, există persoane care spun că pot depista folosirea IA-ului în compunerea textelor. Nu doar atât, dar am văzut pe rețelele de socializare luări vehemente de poziție împotriva acestei practici, ba chiar și împotriva publicațiilor ce acceptă asemenea texte. Există chiar și sciitori care nu agreează faptul ca povestirilor publicate de ei în reviste să le fie asociate imagini create cu IA-ul.
Privind în ansamblu, la nivelul societății, folosirea IA-ului în artă reprezintă o problemă controversată.
Personal, mi-e indiferent dacă un text, o imagine, un film etc. sunt create parțial sau total cu IA-ul. Da, consider că ar merita o discuție legată de problema onestității artistului, adică dacă ar fi de bun simț ca el să menționeze dacă a creat totul, cap-coadă, sau dacă a folosit IA-ul (și la ce: idee, realizare, revizuire a textului etc.). Deși rămân rezervat, ținând cont de speța prezentată de mine anterior: eu pot jura că IA-ul n-a avut nicio influență în scrierea povestirilor mele, dar cineva mă poate acuza că mint, fiindcă evaluarea a relevat faptul că între 30 și 50% din text e susceptibil să fi fost creat astfel.
Totuși, dincolo de aceste opinii personale, oare cum va evolua acest subiect în următoarea perioadă? E de presupus că IA-urile vor deveni tot mai performante, depistarea interferenței lor devenind tot mai dificilă. De asemenea, e foarte posibil ca tot mai mulți scriitori – ca să rămân la acest domeniu – să ajungă să apeleze la IA pentru corectură, poate chiar pentru a elimina eventualele neconcordanțe din text (protagonistul e blond la pagina 3, dar brunet la pagina 50) și o serie de chițibușuri tehnice, care n-au de-a face cu originalitatea propriu-zisă a textului, dar afectează forma finală. Mai mult, e posibil ca o parte a publicului cititor nu doar să nu fie deranjat de implicarea IA-ului în scrierea unui text, ba chiar să-și dorească un creator virtual capabil să-i ofere zilnic o nouă carte dintr-un univers care-l pasionează. Dincolo de aprecierile criticii de specialitate sau a unor pasionați ai anumitei arte, dimensiunile și evoluția unei piețe sunt date de cerere, de ceea ce-și dorește majoritatea. Iar majoritatea, așa cum se știe, pune accentul preponderent pe abundența unui produs / serviciu care-i place, fără a face nazuri foarte mari privind o calitate anume, originalitate etc.
Miza poate crește și mai mult în condițiile în care s-ar ajunge la posibilitatea de a pune IA-ul să scrie povești la comandă, așa cum ni le dorim – ba chiar unele în care noi suntem personajele principale –, ori să rescrie / adapteze texte ieșite de sub incidența drepturilor de autor pentru a le duce în direcția dorită de noi. Poate-mi voi dori un Hyperion modificat pentru a se potrivi cu gusturile mele, în care să fiu în locul lui Shrike. Calitatea majorității producțiilor de acest gen va fi, mai mult ca sigur, discutabilă, dacă nu chiar kitschoasă. Iar într-o lume sufocată de produse similare, s-ar devaloriza complet. Ar deveni, mai curând, artă creată de mine pentru mine. Și e posibil să nu-mi pese, să fiu fericit să trăiesc în bula aceasta (pe care, dacă se va generaliza, o voi considera chiar normalitate). Ba chiar, bazându-se pe algoritmii care permit viralizarea unor producții pe anumite criterii atent cuantificate, unele dintre aceste producții ar putea ajunge să fie apreciate de un public mai larg.
Desigur, e de presupus că vor rămâne și producțiile unicat, originale, dintre care un procent mic se va dovedi de calitate – adică așa cum se întâmplă acum. Și că vor exista „colecționari de artă” care vor dori ca tot ceea ce se află în posesia lor să aparțină unor artiști umani, „nepervertiți” de IA.
Sau – așa cum își doresc unii – poate că se va reglementa domeniul, introducându-se restricții care nu vor permite ca editurile, revistele, muzeele de artă, casele de discuri, studiourile etc. să producă / publice / prezinte / promoveze altceva decât opere de artă sută la sută umane. Totuși, va fi improbabil să se ajungă la interdicția de a produce așa ceva pentru uz propriu. Și atunci, dacă marea masă a consumatorilor va fi mulțumită să-și creeze propriile povești cu IA și să se delecteze cu cantitatea lor, fără a fi deranjată de calitate (ba, dimpotrivă, cu fiecare individ convins că realizarea lui e genială, de calibrul unui Dune, ori Blade Runner), ce se va alege de producțiile oficiale, de larg consum, ce respectă legea, dar se vor trezi cu un public restrâns? Pentru că, oricât de pasionat de artă e cel care bagă bani în ea, va avea nevoie să și-i recupereze ca să poată continua în domeniu.
Nu am adus aici în discuție posibilitatea ca IA-ul chiar să producă opere de calitate. Deocamdată, ne permitem să ne alintăm că ea nu va fi niciodată capabilă să scoată ceva original, să transmită o anumită stare cititorului, să-l facă să tresalte, ci va putea oferi doar ceva „călduț”, o compilație fadă, neutră, a ceea ce a compilat din creațiile omenirii. Asta mi se pare o simplă amăgire. O inteligență capabilă să proceseze atât de multe date, aproape sigur va ajunge să creeze, peste ceva vreme, opere cel puțin la fel de impresionante ca acelea ale unor artiști umani.
Viitorul artei față în față cu IA-ul va aduce o serie de provocări. Pe unele dintre ele e posibil nici măcar să nu le intuim încă.
