După considerabilul succes cu prima serie din Witcher, serial urmărit de peste 76 de milioane de gospodării în doar prima lună de la lansare, Netflix se grăbește să revină și… să extindă. Conform producătoarei Lauren Schmidt Hissrich, lui Geralt de Rivia, jucat de Henry Cavill, i se mai adaugă în sezonul 2 o întreagă galerie de vânători de monștri, bine-cunoscuți fanilor jocului omonim de la CD Projekt Red sau ai cărților lui Andrzej Sapkowski:
Coen, jucat de Yasen Atour,
Lambert interpretat de Paul Bullion,
Eskel jucat de Thue Ersted Rasmussen,
dar și vrăjitoare precum Francesca (Mecia Simson) sau Lydia (Aisha Fabienne Ross) sau blestematul Nivellen (Kristofer Hivju).
Tot Lauren Schmidt Hissrich a recunoscut reacțiile amestecate la salturile prin timp ale poveștii din seria 1, așa că în noul sezon toate personajele vor acționa în aceeași perioadă. Pe de altă parte, și Geralt de Rivia va fi mai dezvoltat ca personaj și persoană, prezentat din perspective mai intime și ca motivații, context în care va fi introdus și Vesemir (Kim Bodnia), „tăticul” său, al lui Ciri și figură paternă pentru întreaga frăție de vânători de monștri.
Și, că tot veni vorba de Ciri, în acest sezon se vor lega mai clar destinele ei și al lui Geralt și se va contura relația familială dintre ei. Deși, ne promite Lauren Schmidt Hissrich, nu înseamnă că se vor înțelege bine de la început…
Sezonul 2 va fi disponibil în 2021 și va include 8 episoade.
surse: whats-on-netflix.com, denofgeek.com,techradar.com