Uncle Hugo’s Science Fiction Bookstore, cea mai veche librărie independentă de science fiction și fatasy din SUA, fondată în 1974, a ars în timpul protestelor care au urmat morții controversate a lui George Floyd, o persoană de culoare ucisă de un polițist din Minneapolis. Astfel, potrivit presei locale, librăria Uncle Edgar’s, care comercializa literatură de nișă: mistery, suspans, thriller și science fiction, a ars în totalitate, în timp ce o altă librărie din același cartier, Dreamhaven Books, a fost vandalizată, dar a scăpat fără să fie distrusă.
Potrivit presei locale, de la începutul protestelor până în 13 iunie, mai multe de 1500 de clădiri au fost vandalizate în Minneapolis și aproape 250 de afaceri au avut de suferit în urma valului de distrugeri și jafuri, mai ales cele amplasate în apropierea secțiilor de poliție.
Proprietarul Uncle Hugo’s, Don Blyly, a declarat că librăria a fost asigurată și că plănuiește să o reconstruiască, deși distrugerea celor 100.000 de volume, câte erau disponibile la momentul respectiv, unele semnate de autori, este o pierdere destul de mare, paguba ridicându-se undeva la 1 milion de dolari.
În același timp, o mulțime de oameni s-au anunțat disponibili pentru voluntariat la proiectul de reconstrucție a librăriei, și chiar au participat la o campanie de ajutorare, care a strâns aproape 25000 de dolari. Mai mult, o mulțime de autori de science fiction și fantasy și-au declarat intenția de a-i trimite gratuit lui Don Blyly volume personale semnate.