Uneori, printre numeroasele apariții cu super eroi Marvel și DC – unele bune, altele doar populare – se mai strecoară și câte un roman grafic altfel, cred că e cuvântul cel mai potrivit – cei mai pretențioși dintre voi i-ar spune insolit – care, nefiind parte a unei francize (adică benzi desenate, film, serial, desene animate, jocuri video, și cam orice altceva vă puteți imagina că suportă măcar un gram de tuș), trece de cele mai multe ori neobservat. Calitatea lor nu se ascunde doar în însușirile grafice și narative, ci și în virtutea de a fi un produs independent și (aproape) solitar într-o piață confiscată de multiversuri (adică de divizia de marketing), lucru extravagant astăzi.
Fără să o lungesc prea mult, romanul grafic la care mă refer este Enciclopedia Pământului Dintâi (The Encyclopedia of Early Earth: A Novel) de Isabel Greenberg (câștigătoare a unui British Comic Awards și nominalizată de două ori la un Eisner), apărută în 2013 la Little, Brown and Company (și la Jonathan Cape în UK) și publicată la noi anul trecut (2019) de către imprintul Grafic al Editurii Art. Traducerea, care e excelentă, îi aparține Iuliei Gorzo. Volumul poate fi achiziționat de aici.
Romanul, alcătuit din povești în ramă, de fapt o enciclopedie de mituri împrumutate (și de arhetipuri reinterpretate; da, alea jungiene) din Grímnismál, Pentateuhul, Teogonia, Popol Vuh sau din scrierile lui Xu Zheng, spune povestea unei civilizații nordice, aparent inuite, care a existat cu mult înaintea noastră, pe când Pământul tocmai fusese creat de Zeul Păsărom, iar oamenii se războiau cu uriașii. Povestea începe cu un bărbat din Nord care se îndrăgostește de o femeie din Sud, dar, pentru că toate poveștile bune se nasc dintr-o iubire în care își bagă nasul zeii (istoria ne învață că e o idee proastă să fii juriu pentru trei zeițe îngâmfate), cei doi nu pot fi împreună deoarece o forță magnetică îi împiedică să se apropie unul de celălalt. Și ăsta este poate cel mai poetic lucru din lume.
Însă, în ciuda numelui, romanul grafic al Isabelei Greenberg este mai mult decât o alcătuire de povești și legende strânse de ici-colo și puse frumos cap la cap, ci este saga unui popor (scrisă cu aceleași reguli) și a unei civilizații ante-istorice, din care astăzi ne-au supraviețuit legendele (pe care ni le-am și însușit, spune autoarea), și care există în strânsă legătură cu propriul trecut, descoperită cititorului prin ochii unui tânăr explorator, un băiat păcălit de zei, care își caută o frântură de suflet, înstrăinată atunci când s-a născut. În tribul său fusese un bun povestitor, o persoană importantă a comunității, păstrătorul istoriei și a trecutului, și deși nu îl cheamă Snorri Sturluson, (și nici Antoine Galland, că nu mă pot abține) călătoria sa – care o reflectă îndeaproape pe cea a lui Ulise, este firul invizibil (sau al Ariadnei) în jurul căruia se țes toate aceste istorii fantastice.
Miturile sunt reinterpretate de autoare, fiind populate cu personaje noi, inventate, care adaugă legendelor și oferă calități noi: istoria primilor oameni și a uciderii lui Abel devine povestea unei iubiri care se sfârșește dramatic, balena care îl înghite pe Iona este un mijloc de transport util atunci când străbați distanțele uriașe ale oceanelor, cartograful regal din Migdal Baval, vechiul Babilon, crează hărți imaginare, deloc utile navigației, iar mitul Deluviului și al Arcăi se tranformă într-o dragoste dintre Noe și una dintre fiicele Zeului Păsărom. Bogăția acestor elemente, unele în prelungirea miturilor, altele total aleatorii, face ca Enciclopedia Pământului Dintâi să fie o lectură imprevizibilă și greu de lăsat din mână, un page turner după cum ar spune americanii.
Stilul grafic reflectă calitatea acestor vechi istorii, din afara timpului, panelurile fiind desenate într-un stil naiv, ușor copilăresc, cu puțină culoare, majoritatea folosind nuanțe spălăcite de albastru, alb și gri, lucru care amintește de arta arhaică a peșterilor. Totuși, ele au o personalitate suplimentară, oferită de autoare prin culorile intense (roșu, galben, porocaliu) pe care le întrebuințează pentru a sublinia anumite situații, sau pentru a rotunji unele personaje și culturi – care astfel devin dinamice și primesc o dimensiune nouă.
Tot așa, Greenberg crează un conflict între vocea narativă și evenimentele deseori brutale prin care trec personajele sale – naratorul devine un farsor care se joacă cu așteptările cititorilor.
Autoarea privește cu simpatie, folosind un limbaj personal, intim, deseori dulceag, aventurile Hârcii Înțelepte, o bătrână isteață care, pentru a scăpa de moarte (prin exilare) ucide prin vicleșug un uriaș, pe care apoi îl decapitează și îi târăște capul (lăsând în urma ei o dâră lată de sânge) înapoi în sat. Lumea primitivă a Pământului Dintâi nu este blândă, ori paradisiacă, ci este o lume aspră, unde oamenii sunt uciși și eviscerați, clanurile se războiesc între ele, femeile devin bunuri, iar copiii sunt sacrificați zeilor.
Acest tip de abordare îi folosește artistei și atunci când trebuie să rezolve logica frântă a miturilor, care de cele mai multe ori nu suferă explicații raționale, deși cititorul modern probabil că le caută – lucrurile se petrec astfel, pentru ca ele astfel trebuie să se petreacă: o vinietă auto-ironică savuroasă (autorul fiind omniscient), care, în același timp, ia cititorul în răspăr și îl forțează să accepte, fără prea multe întrebări, detaliile cele mai semnificative ale unei lumi guvernată de zei răzbunători. De ce? Pentru că miturile funcționează în afara unor temeiuri raționale.
Un exemplu: Vraciul, cel mai înțelept dintre oameni, care deși are un răspuns pentru orice dilemă și soluții perfecte la problemele cele mai ascunse, nu știe de ce bărbatul din Nord și femeia din Sud se resping, deși forța magnetică ar trebui să îi atragă. Autoarea recunoaște că este doar un conflict narativ, al cărui scop este acela de a declanșa restul evenimentelor din romanul grafic. E suficient pentru a crea un deznodământ ce reflectă întocmai acest univers deloc blând cu personajele sale – de fapt tot o farsă a naratorului: nu există un sfârșit fericit (doar parțial, deci insuficient) acestor aventuri, concluzie cu atât mai dramatică pentru personajul principal care este povestitor de meserie.
Toate aceste elemente, felul inteligent prin care Isabel Greenberg rescrie miturile și le oferă o nouă dimensiune, a unei Odiseei grafice reinterpretată într-o manieră uneori zburdalnică, alteori tulburătoare, întotdeauna personală, cu un Ulise – băiatul povestitor – care colecționează legendele scrise înaintea timpului nostru și ni le redă în forma lor originală, rupestră, face ca Enciclopedia Pământului Dintâi să fie, cred eu, una dintre cele mai semnificative apariții altfel de anul trecut (de la noi), un roman grafic pe care vă invit să îl citiți repede-repejor. Preferabil într-o barcă, pe ocean, în burta unui pește. Sau pe canapea. Oriunde.
