„H.G. Wells” nu este doar numele unui cenaclu, ci și al unei continuități. În jurul lui se adună autori, critici și cititori și se formează prietenii literare și proiecte grație cărora SF-ul bănățean a dobândit o identitate ușor de recunoscut. De aici pornește și farmecul întregii povești: nu dintr-un singur moment spectaculos, ci din suflul revigorant care animă neîntrerupt această grupare literară.
Cenaclul a apărut în 1969, dar anticipația timișoreană începe mult mai devreme. În 1869, în Temesvarer Zeitung, era publicată utopia Timișoara în anul 2069, semnată cu pseudonimul Dioscorides. E un început prea frumos ca să nu fie pomenit: cu o sută de ani înainte să ia ființă cenaclul „H.G. Wells”, un autor anonim își imagina deja orașul peste alte două secole. În anii 1930, autori bănățeni precum Dorina V. Ienciu și Ilie Ienea scriau texte science-fiction. După apariția Colecției „Povestiri științifico-fantastice”, nume legate de Timișoara și de Banat – Ovidiu Șurianu, Mircea Șerbănescu, Laurențiu Cerneț, Lucian Ionică – au devenit tot mai vizibile în lumea SF-ului românesc. Mai târziu, în toamna lui 1969, la Casa de Cultură a Studenților, se înființa cenaclul „H.G. Wells”. De atunci încolo, lucrurile au evoluat într-un ritm mai accelerat.
Ritmul acesta a contat enorm. „H.G. Wells” nu a fost doar un grup în care se citea proză SF, ci locul în care textele se ascultau, se comentau, se „reparau”, la nevoie, și se duceau mai departe. Numărul 396 al Colecției „Povestiri științifico-fantastice”, din 1971, a fost dedicat cenaclului „H.G. Wells”. Se făceau reviste, antologii, benzi desenate (Galbar, 1973 – scenariul: Ovidiu Șurianu; desenele: Sandu Florea), filme de animație (Întâlnirea, 1976 – autori: Mihai-Corneliu Donici și Lucian Ionică). Prima Consfătuire națională a cenaclurilor SF, din 1972, s-a organizat grație unei inițiative timișorene. Se câștigau premii, se mergea la Eurocon, se aducea Timișoara în centrul SF-ului românesc.
În toată această poveste, Paradoxul joacă un rol aparte. Apărut în 1972, a fost dovada tipărită că cenaclul lucra, avea ambiții, avea cititori, avea autori și graficieni în drum spre consacrare. Cei care au prins vremurile fanzinelor știu că astfel de publicații se realizau cu multă muncă. Dar tocmai de aceea contau.
Anii ’70 și ’80 au fost, pentru „H.G. Wells”, o perioadă a efervescenței. Timișorenii au luat numeroase premii naționale. Printre premianții acelor ani se numără Mircea Popp, Claudiu Iordache, Doru Treta, Marcel Luca, Robert Kocher, Sergiu Nicola, Dușan Baiski, Silviu Genescu, Constantin Cozmiuc. În 1987, Paradoxul, de trei ori învingător la consfătuirile naționale, a primit și recunoașterea europeană, la Euroconul de la Montpellier. Almanahul Anticipația ’90 conține un grupaj de texte wellsiste, semnate de Mihai Alexandru, Ovidiu și Alexandru Pecican, Dorin Davideanu, Adrian Chifu, Constantin Cozmiuc, Voicu David, Silviu Genescu, Lucian Ionică, Lucian Vasile Szabo, Traian Urdea, Eugen Timbus.
După 1989, lucrurile s-au schimbat, cum era și firesc. S-au schimbat revistele, editurile, felul în care circulau textele, în care se întâlneau oamenii. „H.G. Wells” a mers mai departe. Au apărut antologii, noi numere din Paradox, cărți semnate de autorii cenaclului. Site-ul www.hgwells.ro, cu versiunile electronice ale revistei, a fost lansat în 2004. În septembrie 2007, odată cu publicarea volumului Povestiri din Răsplaneta de Laurențiu Nistorescu, este inaugurată colecția editorială a grupării.
În anii 2000, cenaclul intră într-o nouă etapă de vizibilitate și diversificare. O nouă generație de prozatori – între care Adrian Chifu, Cotizo Draia, Darius Luca Hupov și Radu Pavel Gheo – începe să publice constant în reviste și publicații importante ale SF-ului românesc, precum Jurnalul SF sau Almanahul Anticipația. În paralel, continuă să apară volume semnate de autorii grupării. După succesul cărții Ziua confuză, de Lucian Ionică, sunt publicate volume semnate de Dușan Baiski, Mihai Alexandru, Costel Baboș, Silviu Genescu, Radu Pavel Gheo, Laurențiu Nistorescu și Constantin Cozmiuc. În aceeași perioadă, activitățile wellsiste depășesc tot mai clar întâlnirile dedicate exclusiv prozei SF. Sunt organizate expoziții de artă plastică, discuții despre cărți și autori, precum și sesiuni de comunicări.
În 2018, la sărbătoarea celor 50 de ani de existență, „H.G. Wells” lansează două antologii – una de proză, cealaltă de critică și eseu – la Editura Universității de Vest din Timișoara. Și următoarele antologii arată foarte limpede că „H.G. Wells” nu trăiește doar din prestigiul trecutului, ci continuă să funcționeze ca un proiect literar viu. Volumul de proză din 2023 sau recenta antologie de umor SF, Trei fotoni în plus, nu sunt simple exerciții comemorative, ci forme concrete prin care gruparea își păstrează coerența și își reafirmă identitatea. Ele propun dialoguri între formule stilistice distincte și arată că science-fictionul a rămas un teritoriu al experimentului și al libertății imaginative. Faptul că apar la Editura Universității de Vest din Timișoara spune, la rândul lui, ceva important despre relația dintre cenaclu și spațiul cultural timișorean: nu vorbim despre o inițiativă izolată, ci despre un proiect care a rămas vizibil, activ și capabil să genereze noi forme editoriale.
Ce e frumos în povestea wellsistă nu e doar longevitatea. Longevitatea, singură, poate deveni statistică. Frumos este faptul că, în spatele acestei istorii, se simte mereu prezența oamenilor care nu au vrut să lase lucrurile să se piardă, care au dus mai departe revista, au editat numere aniversare, au organizat întâlniri, au scos antologii, au vorbit despre cei de dinainte și au încercat să și-i aducă mai aproape pe cei noi. Iar dintre cei noi trebuie amintiți scriitorii Daniel Timariu, Cristian Vicol, Cătălina Fometici și Alexandru Maniu. Prezența lor arată că „H.G. Wells” nu a rămas legat de o singură generație sau de o singură formulă literară, ci continuă să producă dialoguri, direcții și forme de expresie noi.
„H.G. Wells” este un spațiu în care anticipația nu plutește în abstract, ci are nume, date, reviste, cărți, fotografii, arhive, amintiri – chiar și despre viitor. Poate că astăzi, când publicarea e mai ușoară ca niciodată, avem tendința să uităm cât de importante au fost aceste lucruri. Cenaclul nu era doar o adresă și o oră de întâlnire. Era – este și azi! – un filtru, o mică academie de scriere creativă, o rampă de lansare, uneori chiar o familie literară. „H.G. Wells” a concentrat exact aceste lucruri, pentru mai multe generații de autori și cititori. Iar într-o literatură preocupată mereu de viitor, poate că tocmai această continuitate rămâne forma cea mai frumoasă de anticipație.
Antuza Genescu
(cu mulțumiri lui Dorin Davideanu, pentru minicronologia cenaclului)
