La mai bine de 50 de ani, după Întâlniri de gradul III, al lui Steven Spieleberg, m-am decis să văd o posibilă urmare al lui, film realizat de același Spielberg. Regizorul este clar fascinat de aceeași temă, a extratereștrilor. Disclosure Day nu este un film ca și continuare a Close Enconters of the Third Kind, Pământul nu este invadat de extraterești, de monștri veniți din spațiu, ci este despre oameni, care sunt manipulați și mințiți de statul care se pretinde întotdeauna protectorul lor. Este un thriller SF despre adevăr, manipulare și despre cât de pregătită este omenirea să afle că nu este singură în Univers.
Începutul filmului nu lasă nicio urmă de îndoială: un specialist în securitate cibernetică intră în posesia unor dovezi privind existența unei conspirații globale, care ascunde contactul cu o civilizație extraterestră. În paralel, o meteoroloagă din Kansas City (îmi amintesc de celebra replică a personjului din Vrăjitorul din Oz, în filmul din1939, când Judy Garland îi spune : „Toto, I got the feeling we’re not in Kansas anymore”) începe să manifeste fenomene inexplicabile, vorbește, brusc, „în limbi”, iar destinele celor doi ajung să se intersecteze într-o cursă împotriva unei organizații dispuse să păstreze secretul cu orice preț. Organizația se teme de prăbușirea întregii lumi.
Ceea ce convinge că filmul este o cărămidă solidă în cariera cinematografică a lui Spielberg, este tocmai refuzul acestuia de servi publicului un film despre extratereștri. ET-ul din acest film este foarte discret prezentat, apare mai spre sfârșitul filmului, de multe ori indirect. Pomenit doar prin întrebări, uneori, prin umbre și neliniști. Lipsește acel spectacol foarte cinematografic cu OZN-uri (doar în câteva cadre, mai spre sfârșitul filmului) la care Spielberg ne-a arătat încă din „Întâlniri de gradul III” că se pricepe de minune. Propune un alt „spectacol”, cel al omului care descoperă că nu mai este singur în Univers. Un alt aspect interesant, este că Biserica pare să accepte acest lucru. Nu spunea și Episcopul de Paris, prin 1200 și ceva că „Dumnezeu a creat câte lumi dorește el”?
Disclosure Day
Emily Blunt, actrița de mare clasă care interpretează rolul prezentatoarei de buletine meteo din Kansas City, se desfășoară într-unul dintre cele mai bune roluri ale ei în ultimii ani. Personajul ei trece prin transformări psihologice complexe fără să cadă în melodramă, iar Spielberg îi oferă suficient spațiu pentru a transmite atât vulnerabilitate, cât și hotărâre. Josh O’Connor completează excelent distribuția, interpretând un om obișnuit care descoperă că adevărul poate deveni cea mai periculoasă armă. Colin Firth este elegant și amenințător în rolul antagonistului, agentului unei organizații acronimice, rămasă nenumite până la sfârșitul filmului, fără însă a cădea în clișee. Ar fi fost atât de ușor să cadă rolul de „agent secret” malefic. Ar fi râs și Graham Greene. Vizual, filmul este excelent. Imaginea semnată de Janusz Kamiński alternează lumina uneori parcă aruncată pe Pământ de divinitate cu umbre reci și industriale, iar fiecare cadru pare construit pentru marele ecran (am presimțit că va fi așa, drept pentru care m-am și dus la cinematograf, n-am așteptat să văd trackere). Există secvențe intense de urmărire și momente de acțiune făcute în stilul Spielberg, însă acestea nu eclipsează niciodată dimensiunea umană a poveștii. Muzica lui John Williams, aflat la o nouă colaborare cu Spielberg, se adaugă impecabil la atmosfera evocând uneori nostalgia marilor filme SF ale anilor ’70 și ’80.
Tema centrală a filmului nu este însă revelația că există extratereștri și că au mai fost aici, pe Pământ și ne privesc, ci încrederea. Cine controlează adevărul? Ce se întâmplă când anumite instituții ajung la concluzia că populația nu este suficient de matură pentru a cunoaște realitatea? Filmul amintește inevitabil de dezbaterile contemporane despre informații clasificate, un adevărat puhoi de informații și teoriile conspirației, fără a deveni un manifest politic.
Noul film al lui Steven Spielberg nu este însă o capodoperă cinematografică „compactă” și cu toate șuruburile strânse, impecabilă. Pe la mijloc, filmul trenează. Prea multe personaje secundare „se pierd” pe drum, înainte de a-și completa rolul, se pomenesc prea des incidente deja consacrate poveștii cu OZN-uri din Roswell, iar finalul e prea confuz. Unii ar considera această ambiguitate drept poetică, un îndemn la meditație, alții ar vedea un final deschis, dar multe întrebări rămân fără răspuns. Și există destule…
Poate cea mai mare calitate a filmului este că nu încearcă să demonstreze existența extratereștrilor. În schimb, folosește această posibilitate pentru a pune întrebări despre natura umană: cum reacționează societatea în fața adevărului? Ce preț are transparența? Și ce se întâmplă atunci când cea mai mare revelație din istorie nu schimbă Universul, ci doar imaginea pe care o avem despre noi înșine?
Disclosure Day nu este o continuare a celebrului „Întâlniri de gradul III”, nici noul ET, ci ultimul film din palmaresul unui regizor ajuns la maturitate și care tratează întrebări fundamentale ale omenirii, ratând, uneori, răspunsurile.
