Cei mai mulți oameni merg la Bookfest pentru cărți. Alții, pentru autori, prieteni, lansări, conversații și berea de după. Eu am izbutit anul acesta o performanță mai rară: am lipsit exact atunci când genurile ficționale românești aveau motive serioase să-mi ceară să fiu prezent.
Nu e chiar simplu. Ca să ratezi un târg de carte oarecare, este suficient să nu te duci. Ca să ratezi însă un Bookfest la care SF-ul românesc își prezintă unul dintre romanele importante ale momentului, iar fantasy-ul autohton încheie o trilogie începută cu mai bine de un deceniu în urmă, ai nevoie de rigoare. Trebuie să ignori semnalele, să amâni hotărârea până când ea devine imposibil de evitat și, în final, să urmărești fotografiile celorlalți cu sentimentul apăsător că ai reușit să te afli în altă parte.
La Bookfest 2026, Alina Voinea a lansat „Sapient”, al doilea volum al seriei „Nordam 2190”. Citisem romanul. Scrisesem despre el. Știam că nu este o continuare fabricată doar pentru a mai adăuga un titlu pe cotorul seriei. „Sapient” mută povestea dinspre nașterea conștiinței sintetice spre autonomie, putere și dreptul creației de a refuza locul stabilit de creator.
În „Sentient”, întrebarea era dacă o ființă artificială poate deveni conștientă de sine. În „Sapient”, ea e mai incomodă: ce se întâmplă când inteligența creată de oameni începe să înțeleagă lumea, inclusiv pe creatorii ei, mai bine decât o fac ei înșiși? Despre toate acestea s-a discutat la lansare, într-o sală plină. În lipsa mea. Probabil că prezența mea ar fi ocupat un scaun bun, așa că îmi place să cred că am făcut un mic sacrificiu pentru cultură.
Tot la Bookfest 2026 s-a petrecut și celălalt eveniment pe care am reușit să-l ratez: încheierea trilogiei „Haiganu”, de Marian Coman. După „Fluviul Șoaptelor” și „Furia Oarbă”, apariția volumului „Tristețea Zeilor” a făcut posibilă, pentru prima dată, citirea întregii construcții în forma ei definitivă. Nu este doar al treilea volum al unei serii, ci închiderea uneia dintre aventurile importante ale fantasy-ului românesc.
Miza profundă a trilogiei stă în raportul dintre zei și oamenii care ajung să-i judece. Zeii lui Marian Coman sunt puternici, dar nu neapărat înțelepți; creează, pedepsesc, folosesc oamenii și lasă în urmă suferințe pe care puterea nu le poate justifica. La capătul poveștii, creatorul nu mai este singurul care judecă. Creația începe să-i ceară socoteală.
Privite împreună, „Sapient” și „Haiganu” spun povești foarte diferite și pun, în fond, aceeași întrebare: ce drepturi mai păstrează creatorul asupra ființei căreia i-a dat viață? Într-un caz, oamenii construiesc inteligențe sintetice și descoperă că acestea pot dobândi voință și memorie. În celălalt, zeii făuresc o lume care ajunge să le vadă slăbiciunile și să le conteste autoritatea. Omul din „Sapient” se trezește în postura divinității depășite de propria creație. Zeul din „Haiganu” descoperă că puterea de a crea nu este o achitare morală pe viață. Toate aceste idei s-au întâlnit, aproape prea potrivit, la același Bookfest: o construcție SF despre ființele sintetice care depășesc limitele stabilite de oameni și o trilogie fantasy despre lumea care începe să-și judece zeii.
Este reconfortant să știu că genurile ficționale românești produc asemenea coincidențe intelectuale chiar și atunci când eu nu sunt prezent pentru a le observa la fața locului. Și asta mă face să mă gândesc la un soi de vanitate discretă a celui care lipsește. În sinea lui, el presupune că evenimentul va rămâne cumva incomplet. Fotografiile îi demonstrează contrariul. Lumea literară s-a descurcat. Oamenii au venit, autorii au vorbit, cărțile s-au vândut, prietenii s-au întâlnit și probabil au băut ceva după aceea. Nimeni nu a oprit lansarea pentru a întreba unde sunt. Mă consolează doar faptul că absența mea a fost egal distribuită. N-am discriminat. Am ratat democratic și science-fictionul, și fantasy-ul. Într-o lume a taberelor, am reușit măcar să păstrez echidistanța.
Pot spune, firește, că am citit cărțile înainte ca ele să apară. Că am scris despre ele. Că literatura contează mai mult decât ceremonialul lansării și că întâlnirea adevărată se produce între cititor și pagină. Toate sunt afirmații corecte, rezonabile și foarte utile cuiva care încearcă să-și transforme regretul în principiu estetic. Situația e însă clară. La Bookfest, literatura SF și fantasy românească au avut două momente memorabile. Iar eu am fost memorabil de absent.
Titlu: SAPIENT, volumul II din seria Nordam 2190
Autor: Alina Voinea
ISBN978-606-9027-27-1
An publicare: Mai 2026
Număr pagini: 596
Format: Paperback
Subgen: Distopie, Military SF, Thriller
Formă literară: Roman
Descrierea editurii
După masacrul din Fabrica Centrală, cei cinci Sentienți supraviețuitori țin doi ostatici într-un loc necunoscut. În Nordam încă nu plouă, iar Lumea Exterioară a devenit un loc și mai nesigur.
Abia intrată într-un matrimoniu periculos, dar profitabil, Sondra Warder află că a ajuns în posesia unui depozit de date cu o imensă valoare științifică și politică, pe care trebuie să-l ascundă de ochi străini. Copleșită de propriul succes, ea începe să își pună la adăpost investiția, însă descoperă un adevăr care o prinde nepregătită. Ce preț va trebui să plătească pentru a-și salva viața?
***
SAPIENT extinde universul descris de Alina Voinea în SENTIENT, iar rezultatul este un roman SF dens, politic, cu o acțiune intensă și profund uman, cu accente cyber și biopunk. Într-o lume dominată de inteligențe artificiale, corpuri sintetice, ierarhii genetice și putere corporatistă, miza nu mai este doar supraviețuirea, ci definiția însăși a umanității. Autoarea reușește încă o construcție minuțioasă, romanul confirmând că ne aflăm în prezența uneia dintre cele mai puternice voci ale noului SF românesc.
Dan Doboș
Titlu: Tristețea Zeilor (Seria Haiganu #3)
Autor: Marian Coman
Cartea a treia din seria Haiganu.
Cu ilustrații de Andrei Moldovan
Data apariției 28 mai 2026
ISBN 978-606-43-2209-8
Format Paperback
Dimensiuni: 130 x 200 mm
Nr. pagini: 384
Colecția: n’autor ficțiune
Editura: Nemira
Imprint: n’autor
Descrierea editurii
Sfârșitul lumii vine cu o șoaptă.
La capătul lumii, când zeii au obosit de oameni și oamenii au uitat de zei, rămâne doar tăcerea. Iar când liniștea poate fi obținută doar prin distrugere, alegerea devine imposibilă.
Haiganu, zeul osândit să trăiască printre oameni, pășește printre ruine, ritualuri crude și jocuri divine. Un rău mai vechi decât zeii înșiși se strecoară în mintea lui, iar granița dintre protector și distrugător se șterge. Alături de el, Zourazi, un om transformat în ceva ce nu mai are nume, și Păi, o regină-copil cu un popor în pribegie.
În Tristețea Zeilor, romanul care încheie trilogia Haiganu, zeii se întorc unii împotriva altora, oamenii devin doar o monedă de schimb, iar lumea se apropie de o nouă cădere. Uneori, tăcerea nu înseamnă pace, ci sfârșit.
„Zei uitați și pribegi, magi și vrăjitoare, pietre vii, grifoni care dețin toată înțelepciunea lumii, cei mărunți, un război și o oaste zombi de copii-orfani, un tărâm imaginar plin de magie… Marian Coman reușește să creeze un univers fantastic unic în literatura română. Cu trimiteri la miturile tracice, dar și la folclorul românesc, în care regăsim supereroi și personaje (mai ales cele negative) impecabil conturate, trilogia nu este doar o bijuterie a genului, dar și cărți minunat scrise, care conțin nu doar povești și perspective care se suprapun, într-o țesătură narativă complexă, dar și multă poezie și filozofie. Cele trei romane se adresează tuturor vârstelor și oferă cititorilor, dincolo de Poveste, o parabolă tulburătoare a lumii în care trăim.“
Adina Popescu
„Marian Coman are o apetență ieșită din comun de a construi universuri întregi care nu seamănă cu nimic altceva, care rup bariere, care reimaginează lumile cu care am putea fi familiarizați. O face și-n cărțile lui anterioare (vă amintesc doar de Omulețul din perete și alte povestiri fantastice și Ultima carte, piese dintr-un puzzle care va căpăta alte și alte interpretări odată ce vom avea acces la el integral), dar și în trilogia de față. Seria Haiganu, începută în benzile desenate HAC!, înconjurată deja de propria mitologie, întinsă pe aproape o decadă și jumătate, este, fără tăgadă, încă o demonstrație în acest sens. Pentru că, pe o fundație solidă, desprinsă din scrierile lui Creangă, Marian Coman topește mituri și folclor, rugăciuni, bocete și letopisețe, toarnă erudiție și livresc, țese multiple planuri, se joacă cu limitele (sub)genurilor, mută basmul în secolul XXI, aduce în prim-plan personaje în straie noi, vine cu ritmuri alerte și dileme mai vechi decât timpul, adaugă nuanțe peste nuanțe. Și-și creează astfel un univers cu totul și cu totul al său. Și, deși atipice în parcursul scriitorului, cele trei romane care pot fi încadrate, la rigoare, în subgenul grimdark fantasy, se supun aceluiași crez nestrămutat în puterea poveștilor de a ne salva. Și sunt literatură în adevăratul sens al cuvântului.“
Eli Bădică – coordonatoarea imprintului n’autor
