Moartea vrea să trăiască
Se spune că, dacă Moartea ar fi avut rude, le-ar fi măcelărit. E o idee preconcepută – Moartea-i o doamnă vârstnică, surmenată de muncă.
Dacă mânuirea coasei i-ar pune mușchi pe oase, i-ar fi mai ușor. Dar nu se-ntâmplă asta, așa că mișcarea e-nsoțită de scrâșnetul neplăcut al scheletului uzat.
De-ar fi inventat cineva nemurirea, s-ar putea odihni.
Nu credea că dorința va deveni atât de repede realitate – oamenii și-au încărcat mințile în computere cuantice, pentru a trăi în tot soiul de simulări.
Moartea pune jos coasa și se duce la plajă.
‒ Avem o singură viață! le strigă înotătorii îngroziți.
Extratereștri depresivi
Pe planeta Xanaxa-5, într-un restaurant pentru extratereștrii depresivi:
Un grypian acoperit cu pene chicotea.
– Pentru numele gândacilor, exclamă el, vorbești serios? Există o planetă cu maimuțe fără păr inteligente?
– Pământ, confirmă covidianul.
– Mă iei la mișto, se îndoi celălalt.
– Confirm, interveni cenușiul. Doar că nu sunt prea deștepte. Cred despre noi că avem ochi mari și negri, nu lentile.
– Chiar? se miră înaripatul.
– Păi, n-avem pleoape. Fără ele, insectele ne-ar intra mereu în ochi.
– A, ce momeală bună pentru mâncare, se alintă grypianul.
– Fiți atenți, reveni în discuție covidianul. Ce zici să facem o poză și s-o trimitem pe Pământ?
Zburând la o petrecere cu prietenii mei
– Zbor la o petrecere cu prietenii mei, îl auzi Jenny pe Frank.
– Să vii la cină! replică ea, continuând să spele.
În acest timp, în exteriorul cabanei lor pictate cu alb plutea o farfurie zburătoare.
Frank se gândi că-l plăcuseră dacă reveniseră.
Totuși, nu se întâmplă nimic – din păcate, căci wifi-ul nu constituia o problemă în ziua aceea.
Frank evaluă OZN-ul și decise să-i provoace pe extratereștri să-l contacteze:
– Farfuria zburătoare din Katowice e mai mare!
Cei doi extratereștri se uitară mirați unul la altul:
– Casa e Albă, dar liderul e cam prostovan.
– Așa-i. Mai bine zburăm la Elon Musk.
Traducere de Lucian-Dragoș Bogdan.
