Uneori, ca să dezlănțuiești haosul,
e nevoie doar să arunci o piatră într-un lac.
După ce, anul trecut, Robert Gion a câștigat Premiul Național pentru Literatură și Artă S.F. la ediția cu numărul 45 a ROMCON, cu volumul de proză scurtă Al doilea F din fericire (volum pe care l-am recenzat și care mi s-a părut un delir absolut delicios), anul acesta stimabilul meu prieten scriitor și-a încercat mâna cu un roman horror, Monștri pe mal.
Trebuie să spun din capul locului că Robert a făcut o treabă foarte bună, pentru că i-am urât personajul principal, pe Ton, aproape cu înverșunare. Ton reprezintă tipologia clasică a bărbatului aflat în plină criză a vârstei mijlocii: proaspăt divorțat, total neimplicat în educația copilului său, frustrat sexual, misogin, mincinos, comod până la absurd și cu oarecare devieri obsesiv-compulsive. Adică e fix persoana potrivită pentru a dezlănțui un blestem ancestral. În jurul lui Ton, autorul reușește să construiască o lume de o veridicitate înfiorătoare, de la prostituatele care fac trotuarul până la dinamica unei familii destrămate, de la locurile marginale frecventate de protagonist până la motoarele sociale care alcătuiesc fundalul acțiunii. Elementul de groază este extrem de bine dozat, pe alocuri subtil, iar în scenele relevante ale genului este prezent fără a fi câtuși de puțin clișeizat sau frapant. Este un horror mai degrabă psihologic și sinestezic, deoarece romanul abundă în descrieri ale simțurilor, mirosurilor și culorilor, care aduc un plus de valoare firului narativ. De altfel, romanul lui Robert este de o forță descriptivă impresionantă și, deși e nevoie de răbdare pentru a trece prin pasajele descriptive, acestea alcătuiesc o viziune fotografică, de mare precizie și inechivocă. Autorul își stăpânește foarte bine vocabularul și reușește să creeze structuri metaforice superbe: „gustul negru al apei din lac”, „lacul se holbă negru la el”, „lacul ieși din întuneric ca un animal care se târăște leneș din vizuină”.
Monștri pe mal – Robert Gion
Ca structură, Monștri pe mal se aseamănă mai degrabă cu proza scurtă decât cu o narațiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri și cu mai multe fire narative. Aici există un singur fir narativ, iar ochiul naratorului omniscient îl urmărește pe Ton, analizându-i, prin funcția interpretativă, parcursul ca personaj central. Totuși, dat fiind că vorbim de un gen literar prea puțin abordat în România, cred că Robert a găsit o formulă de echilibru care să satisfacă nevoile și curiozitățile unui număr foarte mare de cititori. Analiza pertinentă a degradării umane, motivația lui Ton – condus de o lăcomie insațiabilă și de o curiozitate morbidă – constituie motoarele principale ale acțiunii care decurge firesc în universul horror, conducând organic spre psihoza personajului principal. Aceasta reprezintă climaxul narațiunii, momentul de scindare în care cititorul se întreabă ce mai e real și ce nu. „Bună, dragule, ești pe cale să înnebunești. Hai să dăm o petrecere cu ultimele tale fărâme de rațiune.” De aici apare și dedublarea lui Ton, consolidată de senzația generală a textului că totul se destramă: „Trăia impresia că din corpul său se desprinsese un alt «el», cu o personalitate perfect identică.”
Metafora monștrilor este explorată la un nivel impresionant de complexitate, pentru că, pe măsură ce cititorul avansează în lectură, apare întrebarea firească: cine sunt cu adevărat monștrii din poveste? Sunt creaturile, fantasmele care apar aievea sau adevăratul monstru este chiar Ton? Astfel, monștrii devin o metaforă pentru fricile umane, întunericul rațiunii și viciile care, de cele mai multe ori, ne subjugă chiar cu voia noastră. Evoluția lui Ton este, în sine, o metaforă pentru slăbiciunea umană, reprezentând o variabilă a felului în care ne raportăm la ceea ce nu înțelegem. Unii dintre noi preferă să fugă și să se ascundă, să nege, să riposteze violent împotriva necunoscutului, însă alții testează terenul, înaintând cu pași nesiguri, ca și cum ar trage de o coajă formată deasupra unei răni încă nevindecate. Substratul psihologic și cel moral al romanului Monștri pe mal invită la reflecție asupra naturii umane și mai ales asupra consecințelor unor acțiuni nesăbuite, aparent inofensive, dar care devin un bulgăre de zăpadă ce crește pe măsură ce se rostogolește la vale.
Titlu: Monștri pe mal
Autor: Robert Gion
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 176
ISBN: 978-606-9625-93-4
Citește un fragment din Monștri pe mal.
Colecţia: Colecţia Science-Fiction – nr. 166
Ton, un tânăr tată trecut prin trauma unui divorț, încearcă să-și îngroape durerea în alcool și femei. Singurătatea și disperarea îl duc pe malul lacului de la marginea oraşului, unde obișnuia să meargă în copilărie pentru a se juca și relaxa. Ton nu știe însă că lacul ascunde un secret întunecat, o forță malefică ce a fost capturată și închisă în adâncul apelor, cu milenii în urmă.
În timp ce se luptă cu propriii demoni, Ton dezlănțuie un coșmar ancestral, eliberând o creatură feroce de sub mrejele unui blestem a cărui putere s-a subţiat până aproape de dispariţie. Acțiunile nesăbuite îl transformă dintr-un bărbat obișnuit într-un ucigaș posedat de o sete incontrolabilă de sânge şi violență. Dar blestemul pe care l-a dezlănțuit este abia la început… Singurul sfat pe care ţi-l putem da este: ”Nu te apropia de mal! Nu te uita în apă!”
Savurează acest thriller horror semnat de cel mai în vogă scriitor al genului din România. Îţi garantăm că te va ține cu sufletul la gură şi va reprezenta un avertisment cât se poate de clar: ai grijă, unele secrete ar trebui să rămână ascunse pentru totdeauna!
