Mulți dintre noi suntem familiarizați cu conceptul de medicină personalizată [1]. E ușor de dedus ce presupune dacă pornești de la ideea că fiecare om este unic și că interacțiunea lui cu mediul înconjurător este, la rândul ei, unică. Rezultatul acestei interacțiuni e și el unic, motiv pentru care doi oameni „identici” genetic (gemenii monozigoți) au destine biologice diferite. Studiile arată că diferențele epigenetice dintre gemenii monozigoți sunt reduse în primii ani de viață și tind să crească odată cu vârsta și cu divergența experiențelor de viață [2]. Același cod de pornire, rezultate diferite.
Unicitatea informației domină lumea biologică: fiecare organism este o variantă de lucru, un test pentru Natură.
Dar ce părere aveți despre software-ul personalizat? Tot așa, la nivel de individ? Un instrument creat pentru nevoile tale, care să te ajute să fii cât mai eficient într-un anumit context. Diferența dintre doi oameni care folosesc aceeași abordare ar rămâne, în final, doar inteligența, componenta financiară sau instrumentele ajutătoare (de exemplu, agenții AI).
Până de curând, software-ul a fost un produs de serie. O firmă scria un program pentru milioane de oameni, iar fiecare dintre noi se adapta la el: la meniurile lui, la limitele lui, la abonamentul lui. Software-ul „a mâncat lumea”, cum spunea Marc Andreessen în 2011 [3], dar a mâncat-o la dimensiune standard. Ideea de aplicație făcută pentru un singur om nu e nouă. Scriitorul Robin Sloan a descris-o frumos în 2020, când a construit o aplicație de mesaje doar pentru familia lui: „o aplicație poate fi o mâncare gătită acasă” [4]. Noutatea e că astăzi nu mai trebuie să fii programator ca s-o „gătești”. Andrej Karpathy a numit fenomenul „vibe coding”: descrii ce vrei, iar AI-ul scrie codul [5].
Pornesc de la exemplul celor de la ArtCraft, care au realizat cu ajutorul AI clone funcționale ale celor mai cunoscute aplicații din suita Adobe, iar apoi și pe cele din Microsoft Office [6, 7]. Eu am reușit ceva similar într-o singură zi, iar a doua zi aplicația depășea, pentru nevoile mele concrete, funcționalitatea pe care o foloseam efectiv din aplicațiile sursă.
Contextul
Folosesc de ani de zile mai multe aplicații care îmi indexează un număr foarte mare de fișiere și îmi fac căutările pe Windows mult mai rapide și mai eficiente. Munca mea de zi cu zi necesită adesea răspunsuri rapide legate de informații împrăștiate pe nenumărate sisteme de stocare și în nenumărate formate de fișiere: PDF-uri, documente Word vechi și noi, foi de calcul, prezentări, e-mailuri salvate, arhive, imagini scanate etc.
M-am întrebat adesea de ce Windows nu rezolvă această problemă prin funcția implicită de căutare (Windows Search) [8]. Claude mi-a oferit următoarea interpretare – o explicație plauzibilă, dar nu o poziție oficială Microsoft:
“Pentru Microsoft, căutarea locală nu a mai fost o prioritate. Investițiile s-au mutat spre cloud (OneDrive, Microsoft 365), unde căutarea se face pe servere. Un indexator agresiv consumă procesor, disc și baterie, iar Windows trebuie să meargă bine și pe cele mai slabe laptopuri, așa că Microsoft a ales un index prudent, limitat implicit la câteva dosare. Căutarea din Start a fost amestecată cu rezultate Bing și reclame, ceea ce a încurcat-o pentru cine caută doar în propriile fișiere. Compatibilitatea cu tot ce s-a construit peste vechiul indexator frânează schimbările mari. Iar cei care au nevoie de căutare full-text serioasă în sute de mii de documente sunt o nișă, deservită deja de aplicații specializate. Când Microsoft a încercat totuși un salt, cu Recall pe PC-urile Copilot+, funcția a cerut un procesor NPU dedicat și a fost amânată după critici serioase privind confidențialitatea.” [9].
Cu alte cuvinte, ce e prea scump de rezolvat pentru toți rămâne nerezolvat pentru fiecare.
Aceste aplicații specializate sunt atât gratuite, cât și cu abonament: AnyTXT Searcher [10], DocFetcher [11], Copernic Desktop Search [12], Lookeen [13], etc.
Toate au funcții la care excelează, funcții de bază și funcții depășite. Una e foarte rapidă, dar are o interfață greoaie. Alta are o previzualizare excelentă, dar cere Java. Alta are o cronologie a documentelor pe ani pe care n-o găsești nicăieri altundeva, dar costă un abonament. Cu alte cuvinte, niciuna nu se potrivește 100% nevoilor mele, motiv pentru care, fie le-am încercat pe rând, până le-am descoperit limitele, fie am folosit câte două-trei în paralel.
Experimentul
Am deja o experiență de doi ani în construirea de aplicații de uz personal cu ajutorul agenților AI. Așa că, mai mult în joacă (fără să le cunosc pe deplin capabilitățile, care evoluează foarte rapid), l-am rugat pe Claude să ia toate funcțiile bune ale aplicațiilor menționate și să-mi creeze o aplicație nouă, „cea mai bună dintre toate”. Ceea ce a și făcut.
Modul de lucru a fost surprinzător de simplu. Eu descriam în română, ca unui coleg, ce vreau: „vreau un timeline orizontal pe ani, așa cum are Lookeen”, „interfața e prea încărcată, mută setările rare într-un meniu separat”. AI-ul scria codul, compila aplicația și o copia direct pe calculatorul meu. Eu o testam pe fișierele mele reale, zeci de mii de documente sincronizate dintr-un cloud, și raportam ce nu merge. Când Windows a refuzat accesul la un folder sau previzualizarea unui PDF a blocat fereastra, problema putea fi reparată imediat, fără să depind de ciclul de dezvoltare, prioritizare și distribuție al unui produs comercial.
După o singură zi și opt versiuni, aplicația făcea tot ce făceau aplicațiile care o inspiraseră: indexare în fundal care încetinește singură când lucrez sau laptopul meu e pe baterie, previzualizare cu termenii căutați evidențiați, recunoaștere de text (OCR) în imagini și PDF-uri scanate, documente Office vechi, e-mailuri Outlook, arhive, toleranță la greșeli de scriere, gruparea duplicatelor, căutări salvate, meniu în Explorer, cronologie pe ani și index portabil pe stick.
A doua zi, cu încă două versiuni, am introdus instrumente AI: căutare semantică (după sens, nu doar după cuvinte exacte) [14] și un asistent care rezumă documentul selectat din lista de rezultate și răspunde la întrebări suplimentare despre el [15].
Atât aplicația mea, cât și Recall rulează local, pe calculatorul personal, fără să trimită documentele către un serviciu cloud. Această abordare reduce unele riscuri de confidențialitate, dar nu le elimină: controversa inițială privind Microsoft Recall a arătat că și stocarea locală a unor volume mari de informații sensibile poate crea probleme serioase de securitate dacă accesul la acestea nu este suficient protejat [16].
Astfel, pentru nevoile mele, aplicația a depășit celelalte soluții. Totul… doar cu un buget de 100 de lei pentru un abonament de o lună.
Îl menționez aici pe Claude, dar folosesc și ChatGPT sau alte forme de AI. Fiecare e mai bun la ceva. Uneori îmi place să-i pun să se critice între ei pentru modul de construire a aplicațiilor, feedback pe care îl folosesc mai apoi pentru a le face și mai bune.
Noua aplicație a fost scrisă în Rust [17], cu motorul de căutare full-text Tantivy [18]. A fost alegerea lui Claude, pe baza specificațiilor date, și s-a dovedit excelentă: limbajul livrează exact viteza de care aveam nevoie pentru o astfel de aplicație. Interesant e că nu eu am ales tehnologia. Eu am spus ce vreau să obțin, iar alegerea „cum” a rămas în sarcina AI-ului. E o inversare de roluri pe care n-o puteam imagina acum câțiva ani.
Responsabilitate și limite
Aplicațiile pe care le creez sunt pentru uz personal. Ar putea fi distribuite și în sistemul clasic, ca software public, gratuit, cu licență sau comercial. Dar… abordările clasice presupun și o anumită responsabilitate față de utilizatori și clienți, pe care eu unul nu sunt încă dispus să mi-o asum. Un produs vândut înseamnă suport, actualizări, securitate, compatibilitate cu mii de configurații diferite și cineva care răspunde când ceva se strică. Aplicația mea trebuie să meargă pe un singur calculator: al meu.
În plus, construiesc și optimizez din mers… și mă folosesc la maximum de agenții AI, conștient fiind că reglementările și politicile furnizorilor pot modifica accesul la instrumentele AI și condițiile de utilizare a acestora.
Trebuie spus și ce nu e perfect. Aplicația nu are un instalator semnat digital, așa că Windows o privește cu suspiciune. Unele funcții, cum ar fi indexarea unui NAS, nu au fost încă testate în condiții reale. Iar codul scris de AI cere aceeași prudență ca orice cod: dacă nu înțelegi ce face, trebuie măcar să știi pe cine să întrebi. Inclusiv clonele ArtCraft au fost primite cu entuziasm, dar și cu rezerve legate de calitate și de cum au fost obținute [6].
Încercările mele mi-au sugerat că schimbarea importantă nu este doar faptul că AI poate scrie cod, ci că reduce drastic distanța dintre o nevoie individuală și software-ul construit exact pentru acea nevoie.
Marea întrebare
Ce vor mai vinde companiile de software atunci când clonele gratuite vor deveni mai bune decât sursa lor?
O ipoteză este că software-ul personal și clonele funcționale vor câștiga teren, pe măsură ce instrumentele AI devin mai accesibile. Mulți utilizatori ar putea prefera în continuare produse comerciale, pentru a evita dificultățile de depanare sau personalizare. În acest scenariu, companiile și-ar putea muta o parte tot mai mare din valoarea oferită către servicii, integrare, securitate și garanții.
Concluzii
1. Valoarea se mută de la cod la idee. Pe măsură ce costul producerii codului scade dramatic, rămân valoroase înțelegerea nevoilor, proiectarea soluției, verificarea calității și asumarea responsabilității pentru rezultat. Eu nu am inventat nicio funcție. Am știut însă, din ani de folosire, care funcții contează și care sunt doar decor. Cunoașterea propriei nevoi devine o competență, iar formularea ei clară devine noua programare.
2. Software-ul trece de la produs de serie la „rețetă”. Așa cum medicina nu mai tratează „pacientul mediu”, nici software-ul nu va mai fi scris pentru „utilizatorul mediu”. Programele comerciale sunt compromisuri: au funcții pentru toată lumea, deci prea multe pentru fiecare, și le lipsesc tocmai funcțiile de nișă de care are nevoie un singur om. O aplicație personală nu are acest compromis.
3. Companiile de software nu vor dispărea, dar vor vinde altceva. Când produsul în sine poate fi copiat, rămân de vândut lucrurile care nu se clonează: încrederea, securitatea auditată, suportul, conformitatea legală, integrarea cu sistemele altora, garanția că programul va exista și peste zece ani. Companiile care vând doar „funcții” vor suferi primele. Cele care vând responsabilitate, adică exact partea pe care eu nu vreau să mi-o asum, vor avea în continuare clienți. Probabil că multe se vor transforma în furnizori de platforme și de module din care oamenii își pot construi singuri aplicațiile.
4. Nu oricine va construi, dar oricine va putea. Mulți vor prefera în continuare să cumpere, la fel cum mulți preferă să mănânce la restaurant în loc să gătească acasă. Diferența e că acum alegerea există. Iar simpla existență a alternativei va pune presiune pe prețuri și pe calitate: un abonament scump pentru o funcție pe care o poți obține singur într-o după-amiază devine greu de justificat.
5. Noile riscuri sunt reale. Mii de aplicații personale înseamnă mii de programe pe care nu le-a verificat nimeni altcineva. Greșelile nu mai sunt corectate de o echipă pentru milioane de utilizatori, ci rămân la fiecare om în parte. Proprietatea intelectuală, licențele și securitatea vor deveni subiecte de reglementare, iar fereastra în care poți experimenta liber s-ar putea închide.
6. Fiecare aplicație personală este un experiment. Mă întorc la imaginea de la început. Natura nu a produs un organism „optim”, ci miliarde de variante, fiecare testată de propriul mediu. Poate că așa va arăta și software-ul: nu câteva programe perfecte, ci milioane de variante personale, fiecare adaptată unui om și unui context. Cele mai bune idei se vor răspândi, iar restul își vor fi făcut treaba pentru un singur utilizator. Și poate că asta e de ajuns.
Referințe
1. National Human Genome Research Institute, „Precision Medicine” (glosar): https://www.genome.gov/genetics-glossary/Precision-Medicine
2. Fraga M.F. et al., „Epigenetic differences arise during the lifetime of monozygotic twins”, *PNAS* 102(30):10604–10609, 2005: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC1174919/
3. Marc Andreessen, „Why Software Is Eating the World”, *The Wall Street Journal*, 20 aug. 2011 (republicat pe a16z.com): https://a16z.com/why-software-is-eating-the-world/
4. Robin Sloan, „An app can be a home-cooked meal” (2020): https://www.robinsloan.com/notes/home-cooked-app/
5. Andrej Karpathy, postarea despre „vibe coding” (2 feb. 2025): https://x.com/karpathy/status/1886192184808149383
6. Design Week, despre clonele Adobe realizate de ArtCraft (7 oct. 2026): https://www.designweek.co.uk/first-ai-came-and-scooped-up-your-art-now-its-scooped-up-adobe/
7. Windows Central, „Begun, the clone wars have”: același dezvoltator (Brandon Thomas) clonează Word, Excel și PowerPoint cu Claude (13 oct. 2026): https://www.windowscentral.com/software-apps/begun-the-clone-wars-have-microsoft-365-apps-have-been-copied-by-the-ai-dev-who-cloned-the-adobe-suite
8. Microsoft Support, „Search indexing in Windows”: https://support.microsoft.com/en-us/topic/da061c83-af6b-095c-0f7a-4dfecda4d15a
9. Malwarebytes, „Microsoft Recall delayed after privacy and security concerns” (iunie 2024): https://www.malwarebytes.com/blog/news/2024/06/microsoft-recall-delayed-after-privacy-and-security-concerns
10. AnyTXT Searcher: https://anytxt.net
11. DocFetcher: https://docfetcher.sourceforge.io
12. Copernic Desktop Search: https://copernic.com
13. Lookeen: https://lookeen.com
14. Modelul de căutare semantică folosit (intfloat/multilingual-e5-small): https://huggingface.co/intfloat/multilingual-e5-small
15. Modelul folosit pentru rezumat și întrebări (Qwen2.5-1.5B-Instruct): https://huggingface.co/Qwen/Qwen2.5-1.5B-Instruct
16. Kevin Beaumont, „Recall: Stealing everything you’ve ever typed or viewed on your own Windows PC is now possible”, DoublePulsar, 31 mai 2024: https://doublepulsar.com/recall-stealing-everything-youve-ever-typed-or-viewed-on-your-own-windows-pc-is-now-possible-da3e12e9465e
17. Limbajul Rust: https://www.rust-lang.org
18. Tantivy: https://github.com/quickwit-oss/tantivy
