În 1970, o călugăriță stabilită în Zambia, pe nume Mary Jucunda (foto alăturată), i-a scris lui Ernst Stuhlinger, pe atunci directorul științific asociat al Centrului de zbor spațial Marshall din cadrul NASA, cu privire la cercetarea lui în curs pentru o misiune-pilot pe Marte. Mai exact, ea l-a întrebat cum a putut să sugereze o cheltuială în valoare de miliarde de dolari pentru un asemenea proiect, într-o perioadă în care atât de mulți copii mureau de foame pe Pământ.
La puțin timp, Stuhlinger i-a trimis maicii Jucunda următoarea scrisoare de clarificare, împreună cu o copie a emblematicei fotografii „Răsăritul Pământului”, realizată de astronautul William Anders în 1968, de pe Lună (prezentă în această transcriere). Mesajul său a fost publicat ulterior de NASA și a fost intitulat „De ce să explorăm spațiul?”.
(Fotografia de mai sus: Suprafața planetei Marte, realizată de rover-ul Curiosity, 6 august 2012. Via NASA.)
„6 mai 1970
Dragă maică Mary Jucunda,
Scrisoarea dumneavoastră a fost una din numeroasele scrisori pe care le primesc zilnic, dar aceasta m-a emoționat mult mai mult decât restul, pentru că a venit din adâncurile unei minți preocupate atât de mult și a unei inimi compătimitoare. Voi încerca să vă răspund la întrebare cât pot eu mai bine.
Mai întâi, totuși, aș dori să-mi exprim marea admirație pentru dumneavoastră și pentru numeroasele maici curajoase, pentru că vă dedicați viețile celei mai nobile cauze ale omului: ajutorarea semenilor la ananghie.
M-ați întrebat în scrisoarea dumneavoastră cum aș putea să sugerez cheltuieli în valoare de miliarde de dolari pentru o călătorie pe Marte într-o perioadă în care mulți copii de pe Pământ mor de foame. Știu că nu vă așteptați la un răspuns precum „Ah, nu știam că există copii care mor de foame, dar de acum mă voi opri din orice fel de cercetare a spațiului până când umanitatea va fi rezolvat această problemă!”. De fapt, eram conștient de copiii înfometați cu mult înainte să știu că o călătorie pe planeta Marte este tehnic realizabilă. Cu toate acestea, cred, ca mulți dintre prietenii mei, că o călătorie pe Lună și, eventual, pe Marte și alte planete reprezintă o aventură care trebuie realizată acum. Cred, de asemenea, că, pe termen lung, acest proiect va contribui mai mult la soluționarea acestor probleme grave cu care ne confruntăm aici, pe Pământ, decât multe alte potențiale proiecte de ajutorare care sunt dezbătute an de an în vederea obținerii unor rezultate palpabile și care sunt extraordinar de lente.
Înainte de a descrie mai în detaliu modul în care programul nostru spațial contribuie la soluționarea problemelor terestre, aș dori să spun pe scurt o poveste aparent adevărată, care ar ajuta la susținerea argumentului:
Acum circa 400 de ani, într-un orășel din Germania trăia un conte. Era unul dintre conții binevoitori, iar o mare parte din câștigurile sale le oferea sărmanilor din oraș. Acest lucru era foarte apreciat, pentru că în perioada medievală sărăcia era crasă, iar epidemiile de ciumă devastau frecvent țara. Într-o zi, contele a întâlnit un bărbat ciudat. Acesta avea acasă o masă de lucru și un mic laborator și muncea din greu în timpul zilei pentru a-și putea permite să lucreze câteva ore în laboratorul său în fiecare seară. Prelucra lentile din cioburi de sticlă, le monta în tuburi și folosea aceste dispozitive să se uite la obiecte minuscule. Contele era deosebit de fascinat de creaturile mici care puteau fi observate cu acea amplificare puternică și pe care el nu le mai văzuse niciodată. L-a invitat pe bărbat să se mute la castel împreună cu laboratorul său și să devină un membru al gospodăriei, iar din acel moment să-și dedice timpul pentru dezvoltarea și perfecționarea dispozitivelor sale optice în calitate de angajat special al contelui.
După toate acestea, orășenii s-au înfuriat când și-au dat seama de risipa de bani a contelui, pentru un plan lipsit de scop, după cum credeau ei. „Suferim din cauza acestei ciume,” spuneau ei, „în timp ce el plătește acel om pentru un hobby inutil!” Dar contele era de neclintit. „Vă dau cât de mult îmi permit,” a spus el, „dar îl voi susține și pe acest om și munca lui, pentru că știu că într-o zi vor da roade!”
Într-adevăr, munca sa și eforturile similare ale altora au dat lumii un lucru foarte bun: microscopul. Este bine știut faptul că microscopul a contribuit mai mult decât oricare altă invenție la progresul medicinei și că eradicarea ciumei și a multor altor boli contagioase din cea mai mare parte a lumii este în mare măsură rezultatul studiilor pe care microscopul le-a făcut posibile.
Păstrând o parte din banii săi de buzunar pentru cercetare și descoperiri, contele a contribuit cu mult mai mult la ușurarea suferinței umane decât dacă oferea toate economiile posibile comunității sale afectate de ciumă.
Situația cu care ne confruntăm astăzi este asemănătoare în multe privințe. Președintele Statelor Unite cheltuie aproximativ 200 de miliarde de dolari din bugetul anual. Acești bani se duc spre sănătate, educație, asistență socială, modernizare urbană, autostrăzi, transport, ajutor extern, apărare, restaurare, știință, agricultură și multe alte instituții din interiorul sau din afara țării. Aproximativ 1,6% din acest buget național a fost alocat anul acesta explorării spațiului cosmic. Programul spațial include Programul Apollo și multe alte proiecte mai mici cu privire la astrofizică, astronomie, exobiologie, programe planetare, resursele Pământului și ingineria astronautică. Pentru a face posibilă această cheltuială destinată programului spațial, contribuabilul obișnuit din SUA, cu venitul anual în valoare de 10.000 de dolari, plătește aproximativ 30 de dolari pentru spațiu. Restul venitului său, 9.970 de dolari, îi rămâne pentru subzistență, recreație, economii, alte taxe și toate celelalte cheltuieli.
Probabil, acum veți întreba: „De ce nu opriți 5, 3 sau un dolar din acei 30 de dolari destinați spațiului pe care contribuabilul obișnuit din SUA îi plătește, pentru a-i trimite copiilor înfometați?” Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să explic pe scurt cum funcționează economia acestei țări. Situația este foarte asemănătoare cu cea din alte țări. Guvernul este format din mai multe departamente (Interne, Justiție, Sănătate, Educație și Asistență Socială, Transporturi, Apărare și altele) și agenții (Fundația Națională pentru Știință, Administrația Națională Aeronautică și Spațială și altele). Toate acestea își pregătesc bugetul anual în funcție de obiectivele alocate și fiecare dintre acestea trebuie să își protejeze bugetul de evaluarea extrem de severă a comitetelor Congresului și de presiunea puternică pentru economie din partea Biroului pentru Buget și a președintelui. În cele din urmă, când fondurile au fost alocate de Congres, ele pot fi cheltuite doar pe ceea ce s-a specificat și aprobat în bugetul funcțional.
În mod firesc, bugetul Administrației Naționale Aeronautice și Spațiale poate conține doar obiective care au legătură directă cu aeronautica și spațiul cosmic. Dacă acest buget nu era aprobat de Congres, fondurile propuse pentru agenție nu ar fi fost disponibile pentru altceva; pur și simplu nu s-ar percepe impozit contribuabilului, asta dacă unul din celelalte bugete nu ar primi aprobare pentru o creștere anume, care ar prelua fondurile neplătite pentru spațiu. Vă puteți da seama, din acest scurt discurs, că un ajutor pentru copiii înfometați, sau mai degrabă un ajutor suplimentar aceluia deja alocat de SUA pentru această cauză merituoasă sub forma ajutorului extern, poate fi obținut doar dacă departamentul corespunzător propune un buget funcțional în acest scop și dacă acesta este aprobat de Congres.
Acum poate vă întrebați dacă sunt în favoarea unei asemenea inițiative din partea Guvernului. Răspunsul meu este un da categoric. Într-adevăr, nu m-ar deranja deloc dacă taxele mele anuale ar fi mărite cu câțiva dolari pentru a hrăni copiii înfometați, oriunde ar trăi ei.
Știu că toți prietenii mei sunt de aceeași părere. Totuși, nu putem da viață unui asemenea program doar prin încetarea planificării călătoriilor pe Marte. Dimpotrivă, chiar cred că, lucrând pentru programul spațial, pot aduce contribuții ușurării și, eventual, soluționării problemelor atât de grave precum sărăcia și foametea de pe Pământ. Două activități sunt fundamentale în problema foametei: producția și distribuția alimentelor. Producția alimentelor bazată pe agricultură, creșterea vitelor, pescuit oceanic și alte operațiuni de mare amploare este eficientă în unele părți ale globului, dar extrem de ineficientă în multe altele. De exemplu, porțiuni întinse de teren ar putea fi exploatate mult mai bine dacă ar fi aplicate metode eficiente precum controlul bazinelor hidrografice, fertilizare, prezicerea vremii, analiza fertilității, programarea plantării, selecția terenurilor, obiceiurile plantării, sincronizarea cultivării și inspecția recoltei și planificarea recoltării.
Cel mai bun dispozitiv pentru îmbunătățirea acestor activități este, fără îndoială, satelitul artificial al Pământului. Înconjurând globul la o altitudine mare, acesta poate proiecta zone întinse de teren într-un timp scurt, poate observa și măsura o gamă largă de factori care indică starea recoltelor, solului, secetelor, precipitațiilor, stratului de zăpadă etc. și poate comunica aceste informații prin radio stațiilor meteo pentru a fi folosite în mod adecvat. S-a estimat că și un sistem modest de sateliți echipați cu resurse ale Pământului, senzori și care lucrează în cadrul unui program pentru îmbunătățirea agriculturii la nivel mondial va spori recolta anuală cu echivalentul a mai multe miliarde de dolari.
Distribuția alimentelor către cei nevoiași este o cu totul altă problemă. Dificultatea nu constă atât în cantitatea mărfii cât în cooperarea internațională. Conducătorul unei națiuni mici poate fi foarte neliniștit de perspectiva unui transport a unor mari cantități de alimente în țara sa dintr-o națiune mare, pentru simplul fapt că se teme că alimentele vor aduce, de asemenea, un import de influență și putere străină. Mă tem că înlăturarea eficientă a foametei nu poate fi realizată până când granițele dintre națiuni vor deveni mai puțin ostile decât sunt acum. Nu cred că zborul spațial va îndeplini acest miracol peste noapte. Totuși, programul spațial se regăsește cu siguranță printre cei mai promițători și puternici factori care acționează în acest sens.
Dați-mi voie să vă reamintesc de recenta tragedie iminentă a misiunii Apollo 13. Când a sosit vremea crucială a reîntoarcerii astronauților, Uniunea Sovietică a întrerupt toate transmisiunile radio rusești din benzile de frecvență folosite de proiectul Apollo pentru a evita orice interferență posibilă, iar navele rusești au staționat în oceanele Pacific și Atlantic în cazul în care o salvare de urgență ar fi fost necesară. În cazul în care capsula astronauților cădea în apropierea unei nave rusești, rușii ar fi acordat cu siguranță la fel de multă atenție și ar fi depus la fel de mult efort pentru salvarea lor ca și cum din spațiu s-ar fi întors cosmonauți ruși. Dacă astronauții din Uniunea Sovietică ar fi vreodată într-o situație similară de urgență, americanii ar proceda categoric la fel.
Producția mai mare a alimentelor prin intermediul sondajelor și al evaluărilor de pe orbită și distribuția mai bună a alimentelor datorită relațiilor internaționale îmbunătățite sunt doar două exemple care arată cât de mult va afecta programul spațial viața de pe Pământ. Aș dori să citez încă două exemple: stimularea dezvoltării tehnologice și generarea cunoștințelor științifice.
Cerințele pentru precizia înaltă și pentru siguranța maximă care trebuie impuse componentelor navetelor spațiale care călătoresc pe Lună sunt complet fără precedent în istoria ingineriei. Dezvoltarea sistemelor care îndeplinesc aceste cerințe severe ne-a oferit oportunitatea unică de a găsi noi materiale și metode, de a inventa sisteme tehnice mai bune, de a crea proceduri, de a prelungi durata de viață a aparaturii și chiar de a descoperi noi legi ale naturii.
Toate aceste cunoștințe tehnice nou dobândite pot fi aplicate, de asemenea, tehnologiilor pământești. În fiecare an, aproximativ o mie de inovații create în programul spațial își găsesc locul în tehnologia de pe Pământ, unde duc la îmbunătățirea aparatelor de bucătărie și a echipamentelor agricole, a mașinilor de cusut și a radiourilor, a navelor și a avioanelor, a prognozei meteo și a avertismentelor de furtună, a comunicațiilor, a instrumentelor medicale și a ustensilelor și uneltelor folosite în viața cotidiană. Probabil, acum veți întreba de ce trebuie să dezvoltăm mai întâi un sistem de susținere a vieții astronauților care călătoresc pe Lună înainte să construim un sistem de senzori cu citire la distanță pentru pacienții cu probleme cardiologice. Răspunsul este simplu: un progres semnificativ în soluționarea problemelor tehnice este frecvent realizat nu printr-o abordare directă, ci, mai întâi de toate, prin stabilirea unui scop greu de realizat, care oferă o motivare puternică pentru munca inovativă, care, la rândul ei, alimentează imaginația și îi îndeamnă pe oameni să depună toate eforturile posibile și care acționează ca un catalizator prin includerea altor reacții în lanț.
Călătoria spațială are, fără îndoială, acest rol. Voiajul pe Marte cu siguranță nu va fi o sursă directă de mâncare pentru cei înfometați. Totuși, va duce la atât de multe tehnologii și aptitudini noi, încât efectele doar ale acestui proiect vor valora mai mult decât costurile implementării sale.
Pe lângă nevoia de tehnologii noi, există o mare nevoie continuă de cunoștințe noi de bază în domeniul științelor, dacă ne dorim să îmbunătățim condițiile de trai de pe Pământ. Avem nevoie de mai multe cunoștințe în fizică și chimie, în biologie și fiziologie și, în mod special, în medicină, pentru a face față tuturor problemelor care pun în pericol viața omului: foamete, boli, contaminarea alimentelor și a apelor, poluarea mediului înconjurător.
Avem nevoie de mai mulți tineri și tinere care aleg o carieră în știință și de o susținere mai bună pentru acei oameni de știință care au talentul și determinarea de a se angaja în activități de cercetare productivă. Trebuie să avem obiective solicitante de cercetare și trebuie asigurat suficient suport pentru proiectele de cercetare. Repet, programul spațial, cu oportunitățile sale minunate de a se angaja în cercetarea într-adevăr magnifică a sateliților și a planetelor, a fizicii și a astronomiei, a biologiei și a medicinei, este factorul catalizator ideal care declanșează reacția dintre motivația pentru munca de cercetare, oportunitățile de a observa fenomenele captivante ale naturii și suportul material necesar pentru a îndeplini eforturile de cercetare.
Dintre toate activitățile coordonate, controlate și finanțate de guvernul american, programul spațial este cu siguranță cea mai vizibilă și probabil cea mai dezbătută activitate, deși consumă doar 1,6% din bugetul național total și 3 ‰ (mai puțin de o treime din 1%) din produsul intern brut. Ca stimulant și factor catalizator pentru dezvoltarea noilor tehnologii și pentru cercetarea în cadrul științelor de bază, el este incomparabil cu orice altă activitate. În această privință, putem chiar spune că programul spațial preia controlul funcției care, timp de trei sau patru mii de ani, a reprezentat prerogativa tristă a războaielor.
Câtă suferință poate fi evitată dacă națiunile, în loc să concureze cu rachetele și aeronavele lor de bombardament, să concureze cu navele spațiale care călătoresc pe Lună! Această competiție promite victorii strălucite, dar nu lasă loc destinului amar al învinșilor, care nu dă naștere decât dorinței de răzbunare și unor noi războaie.
Deși pare că programul nostru spațial ne îndepărtează de Pământ și ne apropie de Lună, de Soare, de alte planete și stele, sunt de părere că niciunul din aceste obiecte cerești nu va atrage atenția și nu va fi studiat de oamenii de știință precum Pământul. Va deveni un Pământ mai bun, nu doar datorită tuturor noilor cunoștințe tehnologice și științifice pe care le vom aplica pentru îmbunătățirea vieții, ci și pentru că începem să dezvoltăm o apreciere mult mai profundă pentru planeta noastră, pentru viață și pentru om.
În fotografia inclusă în această scrisoare se vede Pământul surprins de Apollo 8 când orbita Luna, de Crăciun, 1968. Dintre numeroasele realizări minunate de până acum ale programului spațial, această fotografie este, probabil, printre cele mai importante. Ne-a făcut să ne dăm seama că Pământul este o insulă frumoasă și foarte prețioasă într-un neant fără sfârșit și că nu mai există alt loc în care să locuim în afară de suprafața subțire a planetei noastre, înconjurată de nimicul dezolant al spațiului. Niciodată nu ne-am dat seama cât de limitat este Pământul nostru și cât de periculos ar fi să deteriorăm echilibrul ecologic. De când a fost publicată această fotografie, s-au făcut mai auzite vocile care atrag atenția asupra problemelor grave cu care se confruntă omul în timpurile noastre: poluare, foamete, sărăcie, viața urbană, producția mâncării, controlul apei, suprapopulare. Cu siguranță nu din întâmplare ne-am dat seama de sarcinile uriașe care ne așteaptă, într-o vreme în care vârsta fragedă a spațiului ne-a oferit prima imagine bună a planetei noastre.
Din fericire, totuși, spațiul nu numai că reprezintă o oglindă în care ne putem vedea pe noi înșine, ci ne oferă, de asemenea, tehnologiile, stimularea, motivația și chiar optimismul de a aborda aceste sarcini cu încredere. Ceea ce învățăm în cadrul programului spațial susține, cred, pe deplin, ce avea Albert Schweitzer în minte când a spus «Privesc viitorul cu îngrijorare, dar cu bună speranță.»
Îți doresc toate cele bune ție și copiilor tăi.
Cu sinceritate,
Ernst Stuhlinger
Director științific asociat”
Tradus de Graszl Bianca Laura
1 comentariu
Necesită o corecție traducerea asta „un sistem modest de sateliți echipați cu resurse ale Pământului”