La Cuisine des Ogres #1 – Trois-Fois-Morte (Wehlmann/Andreae) – Rue de Sèvres 2024
O poveste plină de imaginație, fermecătoare, pantagruelică 🙂 și nu chiar așa de întunecată cum pare la prima vedere.
Într-o noapte bizară, cand norii învăluie vârful Dintelui Pisicii, un bau-bau pe nume Țipă-n-Zori a ieșit la pescuit de copii. Un coș cu bunătăți e momeala perfectă pentru orfanii înfometați – singura care nu ajunge în sacul fără fund al omului negru e Albă-Ca-Vata, poreclită așa din cauza părului care i-a albit brusc în ziua când i-a murit mama și când a ajuns pe stradă. Dar cea mai mică dintre orfani e și cea mai curajoasă, așa că, împreună cu un cavaler entuziast dar tont, gonește pe urmele hoțului de copii ca să-și salveze prietenii înainte ca aceștia să ajungă felul principal la masa monștrilor care locuiesc în cetatea din vârful muntelui. Dar nimeni nu scapă cu viață din cuhnia căpcăunilor…
Fabien Vehlmann continuă să-i pregătească pe copii pentru viață printr-o nouă poveste înspăimântătoare (dar nu atât de crudă precum “Jolies ténèbres”) excelent ilustrată de Jean-Baptiste Andréae (desenatorul superbei serii “Azimut”, scrisă de Wilfred Lupano).
O poveste cu cap și coadă, al cărei final deschis lasă loc altor personaje și altor povești în același univers fantastic și amuzant, plin de emoții puternice și de fiori reci. Eu unul abia aștept următoarele aventuri culinare cu căpcăuni nu foarte răi și copii nu foarte obraznici 🙂
La Cuisine des Ogres #2 – Une vie de vaurien (Wehlmann/Andreae) – Rue de Sèvres 2026
Albă-Ca-Vata, eroina poveștii anterioare, a crescut și a devenit o bucătăreasă fără seamăn, cu scopul secret de a-i dezvăța pe căpcăuni să mai mănânce copii. (Acum e poreclită De-Trei-Ori-Moartă, pentru că a scăpat cu viață dintr-un tocător de carne, dintr-o oală care fierbea și din gura unor căpcăuni flămânzi.)
Dar cetatea din vârful Dintelui Pisicii e plină ochi de alte personaje – căpcăuni, animale și oameni, așa că povestea de acum nu e despre ea. E despre un prieten de-al ei, Dinte-Spart, un ied naiv, blând și bun la suflet, dar care nu se pricepe la nimic, așa că a eșuat la munca de jos, spălând vase cât e ziua de lungă.
Până când își strânge curajul în pumni și convinge un bau-bau să-l ia drept ucenic cu un argument foarte valabil – e normal să nu te pricepi la nimic dacă n-ai avut niciodată ocazia să înveți nimic, nu-i așa? Doar că piticul răutăcios și mieros are scopuri ascunse – iar iedul, obligat să-și trădeze prietena și să-i fure o rețetă, se vede nevoit să fugă. Fără să știe că, fugind, și-a semnat condamnarea la moarte…
La fel ca data trecută, punctul de plecare al poveștii e întunecat rău de tot, dar finalul e luminos, iar călătoria dintre noapte și zi e plină de imaginație, umor, aventuri, spaime și învățături.
Fabien Vehlmann se laudă (pe bună dreptate) cu meșteșugul său, dar mai și exagerează puțin, pentru că fiecare popor din această odisee are graiul lui, iar poezia și ritmurile cuvintelor inventate uneori facilitează lectura, și alteori o încurcă. Așa că așteptați-vă la multe întrebări din partea micilor cititori cărora le faceți cadou albumul.
Căt despre desen, nu vă lăsați înșelați de copertă, Jean-Baptiste Andréae adoră exploziile de culoare, iar universul căpcăunilor gurmanzi e la fel de vesel și fermecător ca de obicei.
O poveste completă, cu un mesaj clar, un album chiar mai bun decât primul, cu un final la fel de deschis, promițând alte călătorii în acest univers fantastic, înspăimântător și amuzant laolaltă. Evident, abia aștept următoarele aventuri culinare…
