„Nici Legea, nici Haosul nu trebuie să domine destinele pe planurile muritorilor. Trebuie să existe un echilibru. Uneori, Balanța se înclină. Ea trebuie îndreptată. Și aceasta este puterea muritorilor, să ajusteze Balanța.”
Acest citat din The Knight of The Swords definește perfect rolul Eternului Campion din opera autorului britanic Michael Moorcock, din păcate prea puțin cunoscut la noi. Fie că-i cheamă Erekose, Corum sau von Bek, Jhereck Carnelian, Elric sau Jerry Cornelius, eroii săi împărtășesc aproape toți această soartă: ori de câte ori balanța înclină de o parte sau de alta, un asemenea erou se naște pentru a restabili echilibrul cosmic. Unii vor lupta de partea Haosului, alții de partea Legii. Viața eroilor va fi subsumată acestei lupte și ei nu vor cunoaște liniștea decât ca interludiu între două bătălii. La un moment dat, mai toți vor deveni conștienți de acest rol pe care nu și l-au ales, dar pe care nu-l pot lepăda. De fapt, indiferent de care parte luptă sau cărei rase îi aparțin, ei toți sunt unul, încarnarea aceluiași Etern Campion în diverse locuri și momente din Multivers. Uneori, în ciuda faptului că ei sunt unul singur în esență, se vor întâlni câte doi sau câte trei traversând timpul și Multiversul pentru a lupta împreună pentru o cauză mai mare.
Eroii lui Moorcock sunt numeroși. O listă a tuturor Campionilor Eterni din opera lui găsiți aici: https://stormbringer.fandom.com/wiki/Eternal_Champion
Eu am ales câțiva pe care i-am socotit ilustrativi și care sunt din zona fantasy (pentru că Moorcock a mai scris și SF și are campioni și acolo.)
Elric din Melnibone. Probabil cel mai faimos și mai popular dintre eroii lui Moorcock, Elric este ultimul împărat al unei rase care cândva a dominat o lume şi care acum se stinge încet. Este un final firesc pentru melniboneeni, fiinţe crude şi egoiste, răzbunătoare, preocupate mai degrabă de valoarea estetică a unui act decât de moralitatea acestuia. Numai că noul împărat îşi dezvoltă ceea ce semenii săi nu au: o conştiinţă, un simţ al răspunderii. În speranţa că va descoperi în tinerele regate ale oamenilor o soluţie pentru a revitaliza propriul său neam, Elric îşi lasă logodnica şi tronul şi pleacă să afle răspunsul. Nu mai înainte de a jura supunere unuia dintre Lorzii Haosului, Arioch, şi de a deveni proprietarul sabiei Stormbringer, Hoața de Suflete. De aici până la dezastru nu mai e mult şi, în curând, tânărul idealist se va trezi transformat, ca urmare a unei serii de decizii greşite, într-un pribeag fără ţară, ucigaş – deşi fără voie – al propriei iubite, răzbunător până în pânzele albe, neglijent cu propria viaţă, bântuit, după cum singur spune, de accese de dispreţ de sine şi de coşmaruri. Nu-i mai rămâne deci decât să pribegească prin lume, căutând să înţeleagă dacă viaţa sa a avut vreun sens şi încercând să îi dea o utilitate.
La CV ar mai fi de adăugat că Elric – creat de autor în anii ’50, ca reacţie eroii excesiv de macho ai epocii – este ceea ce s-ar putea numi un antierou: este albinos, cu ochii roşii, depresiv din fire și lipsit de încredere în forţele proprii. Mai mult, Elric are o sănătate şubredă, vitalitatea sa fiind menţinută cu ajutorul sabiei, Stormbringer, care absoarbe sufletele celor ucişi şi îşi alimentează astfel stăpânul cu forţa de care are nevoie, fără să se sinchisească dacă victimele sunt dușmanii sau prietenii stăpânului ei.
Romane din serie:
Elric este eroul unei serii de romane și nuvele adunate în diverse feluri în diverse colecții, în funcție de editură. O listă a lor găsiți aici.
Corum Jhaelen Irsei (sau, în traducere în limba
mabdenilor, Corum, Prințul în Robă Stacojie). Ca și Elric, Corum este un vlăstar al unei rase superioare ajunse la epuizare. Spre deosebire de melniboneenii pe care Elric îi lasă îl plata zeilor lor, plecând în lume, vadhagii, rasa foarte asemănătoare lor din care face parte Corum, sunt exterminați de mabdeni, adică de oameni. O rasă barbară, inferioară, a cărei existență scurtă nemuritorii vadhargi nici nu o bagă în seamă decât când se pomenesc invadați și uciși până la ultimul (ultimul fiind, la propriu, Corum). De ce? Pentru că mabdenii se simt umiliți să fie astfel ignorați și reacția lor este distrugerea. În plus, în acest caz, ei lucrează pentru agenții Haosului, în timp ce Corum, care este inițial mânat de răzbunare, va lupta de partea Legii. Cu acest prilej, Moorcock denunță – și o va face tot mai apăsat cu fiecare erou de-al său – capacitatea distructivă a omenirii, talentul ei de a defini drept demon sau dușman orice ființă/popor prea diferit și de a o/îl ucide apoi bazându-se pe această definiție.
Dacă Elric este bolnăvicios din cauza sângelui subțiat al familiei, Corum este mutilat de mabdeni, care îi scot un ochi și îi taie o mână. Va înlocui ceea ce-i lipsește cu un ochi și o mână magică, luate de la doi zei și care au puteri teribile. Spre deosebire de Elric, însă, Corum nu devine niciodată sclavul acestor obiecte. Deși povestea lui, ca ultim vlăstar al unei rase ucise mișelește, este dramatică, prințul Corum nu atinge niciodată tragismul lui Elric. Este mai simplu să fii împăcat cu tine când lupți de partea Legii, chiar dacă în The Knight of The Swords ni se spune că nu e bine nici când câștigă Legea, pentru că aduce cu ea stagnarea.
Romane din serie:
Prima serie: The Prince in the Scarlet Robe
The Knight of the Swords (1971)
The Queen of the Swords (1971)
The King of the Swords (1971)
A doua serie: The Prince with the Silver Hand
The Bull and the Spear
The Oak and the Ram
The Sword and the Stallion
Dorian Hawkmoon. Spre deosebire de cei de mai sus, Dorian Hawkmoon este om. În principiu nu ar trebui să-l trec aici, căci teoretic universul acestei serii este unul SF. Acțiunea se petrece pe un Pământ care a supraviețuit unei ere atomice, într-o Europă cu granițele serios modificate. Imperiul Întunecat al Granbretanului, o țară insulară, amenință să cucerească toată Europa. (Mai arătați-mi voi scriitor care-și face țara natală entitate negativă. Dar era fiesc ca Moorcock să fie critic față de trecutul imperialist al Angliei.) În acest scop, granbretanicii și-au adus modificări biologice cu ajutorul științei și magiei, organizându-se pe caste în funcție de rolurile pe care le joacă în societate (soldați, savanți). Le rezistă numai Castle Brass și regiunea din jur (o parte din ceea ce a fost cândva Franța). Ducele de Koln, Dorian Hawkmoon, sosește aici ca agent al Granbretaniei, controlat de Diamantul Întunecat implantat în frunte, dar reușește să schimbe taberele.
Este probabil cel mai simplu dintre eroii lui Moorcock, pentru că făptuiește răul numai când este controlat de Diamant, iar în rest busola lui morală arată mereu ce trebuie. În schimb, universul mi se pare mai fascinant decât celelalte, amestecul de știință și magie creând altceva decât cadrul tipic cu care ne-a obișnuit genul sword&sorcery. Avem ornitoptere și alte dispozitive mecanice. Dar avem flamingo folosiți ca mijloc de transport, cai cu coarne, tot soiul de bestii, unele din carne și oase, altele mecanice, stafii, o bijuterie magică prin care poate fi controlată voința unui om (primul volum se cheamă The Jewel în The Skull), plus că oamenii luptă cu spada, așa că o să-l consider un fantasy care se joacă puțin cu recuzita SF-ului.
Romane din serie:
The Jewel in the Skull (1967)
Sorcerer’s Amulet (sau The Mad God’s Amulet) (1968)
The Sword of the Dawn (1968)
Secret of the Runestaff (1969)
Contele Ulrik von Bek. Aproape că l-am putea numi un antiantierou, dacă așa ceva ar exista, pentru că mercenarul
cinic și ateu von Bek este împăcat cu cine este, nu are slăbiciuni și accese de dispreț de sine, n-a pierdut vreo iubită și nici familia, ci doar iluziile, de care s-a ales praful în timpul Războiului de Treizeci de Ani (1618 – 1648). Contele von Bek încheie un pact cu Lucifer ca să găsească Sfântul Graal. Pentru asta va trebui să pătrundă în locurile unde Raiul și Iadul se mărginesc cu lumea oamenilor, străbătând un fel de geografie invizibilă care se împletește cu cea vizibilă a Europei medievale măcinate de război și ciumă (aici se simte influența lui Poul Anderson)
Dar, la Moorcock, nimic nu e ce pare: Lucifer vrea, de fapt, să se împace cu Dumnezeu, așa că îl angajează pe von Beck să găsească Graalul ca să pună astfel capăt suferinței lumii. Ca parte a târgului, von Beck nu își va vinde sufletul Diavolului, ci va avea șansa să și-l salveze, căci sufletul său deja îi aparținea lui Lucifer. Sau mai bine zis, dacă reușește în misiunea sa, va fi singurul stăpân al sufletului său. Ai zice că e simplu să găsești Graalul când Lucifer nu are nimic împotrivă, dar nu-i așa, căci alte forțe ale Iadului nu-s încântate de idee și i se pun în cale. Restul seriei nu-l vizează atât pe Ulrik, cât pe alți reprezentanți ai longevivei familii von Bek, care reușesc cumva să își împletească sângele cu al lui Elric, albinosul, și devin un soi de paznici ai Graalului în toate reprezentările sale din Multivers.
Romane din serie:
The War Hound and the World’s Pain (1981)
The Brothel in Rosenstrasse (1982)
The City in the Autumn Stars (1986)
Erekose. Cel mai tragic dintre toți, Erekose este prin definiție Campionul Etern, căci, dintre toți, el își amintește întrupările lui trecute. Își amintește că a fost Elric și Corum și toți ceilalți. Spre deosebire de ceilalți, el știe că e condamnat la o luptă perpetuă, că pentru Campionul Etern nu există odihnă, ci doar scurte repausuri amăgitoare, că nu moare decât pentru a renaște. Când renaște ca banalul John Daker din New York, cu soție, copil și o slujbă plicticoasă, ca la începutul primului roman din serie, The Eternal Champion, tânjește nelămurit după bătăliile trecute, iar când este invocat în alt plan al Multiversului ca Erekose își dorește să aibă parte de un răgaz. Dacă Elric luptă de partea Haosului, Corum de partea Ordinii, iar von Bek e angajat de Rău să facă lucrarea Binelui, cu Erekose situația e mai complicată.
Este chemat de oameni – poate într-un alt univers sau poate într-un viitor degenerat al universului unde s-a născut ca John Daker – să îi ajute în lupta cu cruzii Eldren (Cei Străvechi) despre care i se spune că nu sunt umani, că au comis cruzimi cumplite împotriva oamenilor și că acum vor să-i șteargă de pe fața pământului, că nu au un cod al onoarei, ci acționează prin trădare, că măcelăresc femei și copii fără apărare. Așa că Erekose face ce ar face orice erou: se logodește cu prințesa, îi jură credință regelui, își încinge sabia, se pune în fruntea armatelor și pornește la război… Numai pentru a constata că armata în fruntea căreia s-a pus nu respectă armistițiile încheiate cu dușmanul, recurge la trădare, măcelărește femei și copii fără apărare, adică tot ce îi reproșa dușmanului. Când atrage atenția asupra acestui fapt i se explică: „Da, noi facem așa, dar numai pentru că așa au făcut și ei în trecut și deci știm că așa ar face și acum dac-ar putea.”
Ca de obicei, dușmanul e o chestiune care ține de definiție: poți să-i faci orice unei specii pe care o definești ca neavând sentimente umane. Oamenii și Cei Străvechi sunt prinși într-o spirală a violenței alimentată de faptele trecutului, în care s-au comis atâtea de ambele părți, încât încrederea necesară unei păci, fie și temporare, e imposibilă. Dar oare felul în care îl definești pe dușman nu te definește și pe tine? Nu cumva urăști la alții ceea ce recunoști la tine? Psihologii zic că da, și cam asta sugerează și Moorcock.
Până la urmă, decizia pe care o ia Erekose ca să pună capăt războiului în acel plan și ca să aibă puțină pace în această întrupare a sa este una dintre cele mai crude și mai oribile pe care le-am citit în fantasy. E o alegere de care nu cred că ar fi fost capabil niciun alt erou de-al lui Moorcock, nici măcar cinicul von Bek, și care e hrănită în mare parte tocmai de conștiința faptului că Eternul Campion e condamnat să nu aibă pace.
Romane din serie:
The Eternal Champion (1970)
Phoenix in Obsidian (1970)
The Dragon in the Sword (1986)
Ar fi de remarcat că, spre deosebire de romanele fantasy ale momentului, majoritatea scrierilor lui Moorcock au cam trei sute și ceva de pagini. Moorcock a spus, de altfel, că putea scrie 15 000 de cuvinte pe zi și să termine un volum în trei zile, susținând că așa a scris seria Hawkmoon.
Michael Moorcock pe scurt:
Este născut în 1931, la Londra * A câştigat premiul Nebula pentru nuvela Behold The Man (1967), World Fantasy Award pentru romanul Gloriana, The Unfulfill’d Queen (1978) şi World Fantasy Award Life Achievement (2000). * Nu suportă opera lui Tolkien. * Pe lângă scris, Moorcock s-a mai ocupat și de muzică, având o formație intitulată Michael Moorcock & The Deep Fix. În plus, a scris versurile unor albume ale trupei Blue Öyster Cult, al căror subiect este eroul său, Elric. * A colaborat și cu formația britanică Hawkwind, scriindu-le versurile pentru albumul Warrior on the Edge of Time, iar albumul lor The Chronicle of the Black Sword se bazează pe romanele din seria Elric. (Cine vrea să-și facă idee despre colaborarea lor găsește albumul pe Youtube, aici.)* O bună parte dintre eroii săi – Elric, Corum, Hawkmoor – au devenit și eroi de comicsuri.
Romane de Michael Moorcock traduse în română:
Schoonerul ghetii – editura Multistar, anul 1993 (sf, postapocaliptic)
Amiralul văzduhului – editura Aldo Press, anul 1995; primul roman din trilogia Nomadul timpului (istorie alternativă, steampunk)
Leviatanul terestru – editura Aldo Press, anul 1995; al doilea roman din trilogia Nomadul timpului
Al treilea volum al trilogiei, Țarul de fier, nu pare să mai fi apărut la noi.
Și o povestire de Michael Moorcock tradusă în română:
In timp ce zeii hohotesc (While The Gods Laugh) în antologia EPIC – Legende fantasy, editura Trei, 2014, (o povestire din seria Elric).
Următorul episod din Clasicii Literaturii Fantasy:
Hope Mirrlees – Lud în The Mist
