Da, știu, e un titlu extrem lung și de ofertant. Inspirația mi-a sosit odată cu temperaturile extreme care lungesc zilele peste limita suportabilului, și care te fac să jinduiești la ploile mărunte de toamnă, ori poate la zăpezile de altădată (alea pe care nu o să le mai vedem niciodată pentru că tu, cititorule, nu refuzi paiul de plastic de la McDonald`s și nici nu folosești mijloace alternative de transport). Da, ai ghicit, încep să îmi pierd încet-încet mințile de la căldura verii, așa că dacă vezi că intru în miriște, fii îngăduitor – înseamnă că am făcut insolație. Prin urmare, ce moment mai bun, acum când nicicare nu putem dormi, să vedem filmele în care ninge, e frig, ies aburi pe gură, iar verdele înghesuit al copacilor e înlocuit de albul înghețat al iernilor fără sfârșit. Iată o mică selecție care te va face să jinduiești la Marea Dârdâială.
5. Snowpiercer (2013)
Nimic nu face mai mare plăcere luptătorului de stânga decât un film așa și așa, inspirat dintr-o bandă desenată, franceză (creată de Jacques Lob), care înfățișează o răzvrătire socială a celor nevoiași și oprimați. Mai că poți să auzi, dacă asculți foarte, foarte atent, Internaționala pe fundal. Alas!, e o producție americană, deci nici o șansă. Totuși, capitalismul a învățat ceva, și anume că inclusiv revoluția proletariatului poate fi profitabilă, dacă știi cum să o impachetezi și să o treci prin furcile caudine ale marketingului de tip Hollywood – găsești un actor carismatic, oferi un cadru distopic inedit, imaginezi câteva personaje secundare dintr-un spectru moral cât mai larg și înghesui totul într-un tren de mare viteză care călătorește fără oprire printr-un peisaj dezolant, înghețat, ultimul bastion al umanității după un cataclism nuclear (și climatic). Și, evident, îi împarți în clase sociale, la fel cum sunt împărțite vagoanele unui tren, iar pe marea majoritate a supraviețuitorilor îi înghesui la bagaje, ca pe animale. Iubește revoluția! vorba dizidentului. Prin urmare, Chris Evans, cel mai puțin subnutrit dintre proletari, luptă să ajungă la locomotiva acestui Polar Express pentru a mai reduce din inechitatea socială, concluzia fiind similară cu deznodământul Uniunii Sovietice – o deraiere spectaculoasă, urmată de o promisiune de trei parale – viața merge înainte.
4. 30 Days of Night (2007)
După toată degringolada cu Anne Rice, Stephenie Mayer, Deborah Harkness & Co. era cazul ca cineva să smulgă vampirii din ghearele adolescenților și să îi readucă în atenția adulților, adică să îi vireze înapoi către I Am Legend, ori Salem`s Lot. Iar David Slade este omul nostru, mai ales că povestea este adaptată dintr-o bandă desenată cu același nume.
Un orășel din Alaska se pregătește pentru cele 30 de zile anuale când soarele nu mai răsare. Se pun lemne pe foc, se încălzește ceaiul, se scot din sertar șosetele flaușate. Dar anul acesta, depresia nu este cel mai mare dușman al micii comunități polare (sună a catchphrase, știu, una potrivită pentru nivelul de pulp-fiction din acest horror la kilogram) pentru că din mijlocul mormanelor de zăpadă apare un grup de vampiri înfometați. Iar carnagiul este pe măsură. Nici gând de tinerei chipeși, palizi, melancolici, visul umed al vreunui poet al lacurilor, nu! Musafirii nepoftiți sunt animale turbate, chinuite de chemarea sângelui. Astfel că micuțul orășel idilic (pentru noi, cei care suferim când temperatura urcă peste 30 de grade) se transformă într-o hecatombă. Dar nici oamenii nu sunt întrutotul lipsiți de apărare. În ajutorul lor sare șeriful, Josh Hartnett (care are experința filmelor faine de duzină după The Faculty), ce pune la cale un plan îndrăzneț. Atmosfera locală, familială, a comunităților mici puse față în față cu răul absolut, distrugător, lipsit de rațiune și de orice urmă de compasiune, oferă filmului acel plus de carnagiu de care are nevoie orice gore-horror pentru a te ține lipit de ecran. Ah, da! și zăpadă – foarte multă zăpadă.
3. The Day After Tomorrow (2004)
Vedeți, asta se întâmplă când nu renunțați la paiele de plastic și insistați să mergeți cu mașina personală la magazin după bere. Greta was right! Bine, în sens invers, pentru că în acest disaster movie planeta se răcește brusc, iar toată civilizația umană se regăsește, dintr-o dată, într-o nouă eră glaciară. Înghețul are viteza unui bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale. Lucru imposibil, desigur, dar mesajul e clar – iată că putem face mormane de bani speculând dezastrul climatic care ne paște în viitorul apropiat, pe care îl putem transforma în entertainment, mai ales dacă îl chemăm la regie pe maestrul apocalipselor distractive – Roland Emmerich. O zi obișnuită din felul în care înțelegem secolul 21. Dar totul e bine când se temină cu bine, finalul filmului fiind construit caricatural în jurul discursului de auto-învinovățire ținut de președintele Americii pe Canalul Meteo, unde își toarnă cenușă în cap pentru că nu a ținut cont de avertismentele ecologiștilor. Ce poate fi mai satisfăcător de atât! Lăsând gluma la o parte, filmul are și o calitate satirică, neintenționată, care suprinde felul în care chiar și azi, în ultimul ceas, gestionăm cu jumătate de măsură prăbușirea ecosistemelor, încălzirea peste măsură a planetei, dispariția a mii de specii de animale și plante. Lasă, bre, paiul ăla și bea din cană!
2. Alien vs. Predator (2004)
Stați! Nu săriți cu suduielile. Filmul lui Paul Anderson are momente excelente. Desigur, poți să le numeri pe degetele de la mâna dreaptă ale unui strungar drojdit, dar alea câteva oferă filmului un loc onorabil în franciza Alien (și Predator), mult mai sus decât rateurile recente ale lui Ridley Scott. În fiecare sefist există doi lupi, unul înfometat după o poveste bună, celălalt după acțiune explozivă, exagerată, transcrierea cinematografică al acelui faimos dicton de pe vremuri: Bruce Lee îl bate pe Vandamme. Dacă la primul aspect AvP suferă la originalitate și logică – piramide, conspirații, personaje unidimensionale, Lance Henriksen etc. – acțiunea, atunci când într-un final avem parte de ea, bifează la toate capitolele pe care le-am menționat mai sus, și o face chiar inteligent.
Alexa Woods (Sanaa Lathan) rămâne singura supraviețuitoare a expediției polare care caută să descifreze misterul unei civilizații dispărute și, cum-necum, trebuie să se alieze cu Predatorul pentru a scăpa din infernul înghețat care colcăie de xenomorfi. Comunicarea lor se reduce la gesturi simple, tactice, care le permit să navigheze labirintul piramidei antice în căutarea ieșirii și a izbăvirii. Scenele de acțiune îți oferă acel factor de eye candy de care ai nevoie în asemnea filme. O încolăceală de cozi, gheare, decapitări, acid în loc de sânge, tunuri cu laser, o matcă scăpată de sub control, urmăriri pe coridoare întunecate etc, toate în frigul și bezna nordului înghețat. Combinația asta, în doze perfecte, este și motivul pentru care azi, la 17 ani de când a apărut, AvP este încă visul umed al tuturor fanilor de pulp-fiction. Cum sunt eu. Cum sunteți și voi. Hai, recunoașteți că v-a plăcut.
1. The Thing (1982)
Chestia? Lucrul? Ok, Creatura. Încep cu o glumă de tip Urzica pentru că mare lucru nu se mai poate spune despre unul dintre cele mai importante filme SF din toate timpurile. Un extraterestru mimetic pune stăpânire pe o mică bază arctică, ucigând rând pe rând cercetătorii și împrumutându-le forma. Produs în spiritul Alien, adică de space horror, Carpenter se folosește de decor și de actori pentru a spune o poveste despre claustrofobie, despre cabin fever, despre nebunia care te cuprinde într-un spațiu izolat, ostil, departe de civilizație. Atmosfera este întreținută și de coloana sonoră absolut fabuloasă, compusă de Ennio Morricone, o muzică ce reflectă tensiunea, paranoia și groaza care te cuprinde în fața necunoscutului. Nu în ultimul rând, merită menționată și munca extraordinară a lui Rob Bottin, directorul artistic al filmului, omul din mintea căruia s-au nascut grozăviile vizuale, înspăimântătoare, ale creaturii – de fapt formele incomplete ale extraterestrului – o odă adusă, zic eu, imaginației febrile de tip Hieronymus Bosch. The Thing este mai mult decât un science fiction despre supraviețuire. The Thing este, pe drept cuvânt, o operă de artă – narativă, vizuală, muzicală.
