Kristen Stewart, Léa Seydoux și Viggo Mortensen vor fi protagoniștii unui nou film semnat de regizorul David Cronenberg, celebru prin filmele sale horror care i-au adus supranumele de Baron of Blood, respectiv de King of Venereal Horror.
Conform site-ului Deadline, care a dat primul știrea, acțiunea filmului Crimes of the Future va fi într-un viitor în care oamenii devin postumani, o îmbinare dintre natural și sintetic (dar tot biologic). Având la îndemână tehnologii foarte avansate, pe care le folosesc asupra propriului corp, ei se metamorfozează, modificându-și în permanență structura biologică, după bunul plac, modă, sau alte cerințe.
În timp ce o parte a societății încearcă să limiteze această modă, numită „Accelerated Evolution Syndrome”, o alta testează transumanismul, devenit o parte din subcultura viitorului. Unul din cei care îmbrățișează noile tendințe transformă tehnologia în spectacol. El „crește” organe noi în diferite locuri ale corpului și apoi le extirpă, o formă de artă brutală și sângeroasă.
Filmul se află în pre-producție, fără a se fi înaintat o dată de lansare.
Crimes of the Future (1970)
„Am o afacere neterminată cu viitorul”, a spus Cronenberg într-un comunicat, amintind de Crimes of the Future (1970) considerat o nereușită, dar care a definit stitlul lui Cronenberg, chiar dacă latura sângeroasă a viziunii sale artistice își va face simțită prezența vizuală în filmele ulterioare, cum ar fi A History of Violence și Eastern Promises.
În acest prim Crimes of the Future Cronenberg, care semnează și scenariul, imaginează o lume în care toate femeile mature au murit în urma unei boli mortale datorată unor produse cosmetice. Bărbații încearcă să refacă societatea, însă o parte dintre ei se alienează. Sunt multe subiecte de discutat, filmul fiind un amalgam de idei și schițe neterminate de. Astfel unul dintre bărbați parodează nașterea prin creșterea continuă a unor organe noi pe care sunt scoase din corpul său. Peste timp acest unic gest se va concretiza într-un film de sine stătător.
Crime of the Future (1970), poate fi văzut online pe YouTube.