Tematică: ISTORIA CONTRAFACTUALĂ
CE-AR FI FOST DACĂ… ?
În istoria contrafactuală, artistul analizează și apoi deviază cursul istoriei, urmărit de întrebarea ,,Ce-ar fi fost dacă se întâmpla altfel?” El își ia libertatea să șteargă sau să rescrie evenimentul istoric de anvergură intervenind asupra cauzelor și/sau să închipuie urmări și rezultate diferite de realitatea istorică. Scopul principal al unui astfel de exercițiu este explorarea importanței la scară istorică a unui eveniment sau a unei persoane! Prin urmare, haideți să ne imaginăm în benzi desenate cât de mult poate un ,,subiect” să schimbe cursul istoriei.
Cu potențial mult mai spectaculos decât non-ficțiunea și ficțiune istorică, dar nu atât de jucăuș precum istoria alternativă, istoria contrafactuală în benzi desenate poate oferi viziuni ascuțite, spectaculoase, emoționante și originale asupra istoriei. Și nu trebuie să ne gândim doar la marea istorie, la războaie, asasinate sau descoperiri geografice! Subiectele istoriei contrafactuale pot fi alese și din istorii pentru care chiar noi ne-am dorit alt final!
Perioada de înscriere: 25 aprilie – 17 iulie 2023
Locul și data festivalului: Brașov, 11-13 august 2023 !!!
Lansăm concursul pentru toți creatorii de benzi desenate cu tematică istorică, cu vârsta peste 18 ani.
Ce trebuie să faci?
- Să realizezi o bandă, desenată având ca tematică Istoria contrafactuală, de minim 2, maxim 8 pagini
- Să o trimiți scanată la o rezoluție de minim 300 dpi, până în data de 17 iulie 2023 la adresa salonbdbrasov@gmail.com, împreună cu datele de contact
- Lucrările pot fi în engleză, franceză sau română.
Ce urmează apoi?
- Un juriu format din 3 specialiști (artiști, istorici, scenariști) va juriza lucrările în perioada 18 – 23 iulie 2023 și va selecta lucrările care vor fi expuse în expoziție, cele care vor fi publicate în catalog și va desemna cei 6 câștigători
- Vom anunța câștigătorii în data de 25 iulie 2023
Care sunt premiile/beneficiile?
- Cei 6 câștigători vor fi invitați să participe la festival în perioada 11-13 august 2023, având toate cheltuielile suportate de organizator și vor primi câte un premiu în valoare de 1500 lei/brut fiecare.
- Artiștii selectați vor avea lucrările expuse în expoziția festivalului, care de cele mai multe ori, după festival, este itinerată în multe alte orașe din România.
- Artiștii selectați vor avea lucrările publicate în catalogul festivalului.
Ce zici? Ești gata să te apuci de desenat?
Aplicația trebuie trimisă exclusiv în format electronic pe adresa salonbdbrasov@gmail.com până la data de 17 iulie 2023 (inclusiv) și constă în:
- Lucrarea, având subiect inspirat din tematica ,,Istoria contrafactuală”, va avea format A3 – (copie) planșă/e, rezoluție de minim 300 dpi. Subiectul ales poate fi abordat într-o lucrare care să conțină două până la opt planșe;
- Informații suplimentare în care să precizezi dacă lucrarea a mai fost sau nu publicată sau dacă face parte dintr-o lucrarea publicată anterior/ în curs de publicare;
- Scurtă biografie profesională (studii, expoziții, link-uri către/imagini pentru lucrările proprii etc.)
Criteriile de selecție pentru desemnarea celor 6 câștigători:
- calitatea graficii (stil grafic ales, execuție, originalitate);
– desen în creion (clasic sau digital);
– contur / tuș (clasic sau digital);
– culoare (clasic sau digital).
- calitatea scenariului (cea mai buna adaptare a subiectului istoric);
- calitatea benzii desenate – lucrarea finală ( grafică, compoziție, scenariu).
Prin participarea la selecție, autorii sunt de acord ca lucrările trimise în format electronic să poată fi folosite ca imagini în comunicarea Festivalului. Trimiterea lucrării reprezintă acceptul fiecăruia privind utilizarea vizuală a imaginilor lucrării proprii de către Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov, cu menționarea autorului și titlului.
Decizia de selecție a organizatorilor este finală.
Despre festival:
Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov, produs de Muzeul Județean de Istorie Brașov, a reușit să devină cel mai important eveniment dedicat benzilor desenate istorice din România, prin rezultatele obținute: 20 de expoziții de benzi desenate produse, care au fost itinerate în 12 orașe din România, prima expoziție muzeală de benzi desenate organizată în România (a fost dedicată maestrului Puiu Manu), 5 cataloage de benzi desenate, 118 lucrări de benzi desenate istorice noi, realizate pentru festival, 67 artiști participanți.
Muzeul Județean de Istorie Brașov a coordonat singurul proiect european dedicat benzilor desenate istorice, finanțat prin programul Europa Creativa în perioada 2021-2023, și a realizat cea mai importantă expoziție dedicată benzilor desenate din Balcani.
Echipa festivalului a coordonat publicarea albumului ,,Istorii din 89 în benzi desenate” (2019), cel mai mare album colectiv de benzi desenate din România, la care au participat 39 de autori, și romanul grafic 15 Noiembrie 1987 (2022), al Alexandrei Gold, producții editoriale Muzeul Județean de Istorie Brașov.
///
https://www.facebook.com/festivalbdbrasov
Producător: Muzeul Județean de Istorie Brașov
Parteneri: Asociația Forums, Coresi Shopping Resort, HISTORIA
Parteneri media: AGERPRES, revistacomics.ro, zilesinopti.ro, modernism.ro