





Darius Luca Hupov este de profesie medic dentist. Activează în domeniul SF ca fan din 1985 și ca autor de proză din 1987. A activat în cadrul cenaclului H.G. Wells din Timișoara (din 1985), unde a debutat literar și unde a fost pentru câțiva ani președinte de cenaclu. A publicat proză SF sub pseudonimul Darius H. Luca în Renașterea Bănățeană, Paradox SF, Colecția de povestiri științifico fantastice, Gazeta SF, Helion, Biblioteca Nova, a avut o rubrică de film SF la Radio Timișoara și la Analog TV Timișoara, a făcut parte din echipa de organizare a Eurocon Timișoara 1994. A debutat în volum de povestiri SF in 2016 cu „Elegie pentru un triunghi", la editura Eurostampa, colecția Insolit. A început în 2014 producerea podcastului „Galaxia imaginarului" cu difuzare pe Internet, care ulterior a ajuns să facă parte din cadrul revistei online Galaxia 42. Promovează activ autorii români de SFF și SFF-ul românesc în străinătate. Scrie literatură non-fiction, pe teme de educație financiară și investițională sub pseudonimul Luca Dezmir.