The Last Starfighter este un film din 1984, pentru adolescenți, poate chiar copii, de tip space-opera în care adolescentul Alex Rogan (Lance Guest), foarte bun la jocurile video, este recrutat pentru a face parte dintr-o unitate militară implicată într-un război interplanetar.
Alex Rogan este un adolescent, care locuiește într-un parc de rulote împreună cu mama și fratele său mai mic, Louis. După ce i-a fost respinsă o cerere de bursă, Alex se enervează pe starea lui de sărăcie, care pare a nu duce nicăieri. Cum la modă erau jocurile de tip arcade, o distracție ieftină și la îndemâna lui, Alex devine un foarte bun jucător în „Starfighter”, un joc în care trebuia să apere „Frontiera”, într-o luptă spațială. După ce Alex devine cel mai bun jucător, el este abordat de inventatorul jocului, Centauri, care îl invită să facă o plimbare în mașina sa de lux, ca premiu pentru câștigarea jocului. Centauri este de fapt un extraterestru, iar mașina lui o navă spațială; Alex este în esență răpit și un android doppelganger numit Beta este folosit pentru a acoperi absența lui Alex. (wikipedia.org)
Acum câteva zile, pe Twitch , scenaristul Gary Whitta a dezvăluit o serie de detalii referitoare la mult așteptata continuare a aventurii științifico-fantastice din 1984 spunând: „Suntem foarte, foarte aprope. Suntem practic pe ultima sută de metri, iar eu cred că se va întâmpla ” și oferind un concept posibil pentru noul film. Din păcate nu s-a lansat nicio dată probabilă de lansare.
Filmul original a fost printre primele care au folosit grafică computerizată de ultimă oră și, ca atare, VFX arată puțin ciudat, comparativ cu standardele de astăzi. Cu toate acestea, potențialul era încă imens, dar, din păcate, nu s-a realizat niciodată pe deplin. În timp ce era popular la cinematograf, The Last Starfighter nu era un blockbuster la nivelul Războiului stelelor. Chiar și jocul video însoțitor, care a fost produs de Atari – o mișcare evidentă de marketing, având în vedere povestea filmului – nu a reușit niciodată să devină popular.