Atenție: această cronică de gaming conține spoilere!
Șapte ani le-au luat celor de la Naughty Dog să facă o continuare la The Last of Us. Șapte ani în care mulți dintre cei care am îndrăgit TLoU nu am simțit că ne lipsește o continuare, deși visam la așa ceva. De fiecare dată când mi se făcea dor de Ellie sau Joel, rejucam jocul. Și de fiecare dată mă gândeam ce joc superb și aproape perfect poate să fie TLoU, atât din punct de vedere al graficii cât și al poveștii, al gameplay-ului, al jocului actorilor, al personajelor. Iar sfârșitul jocului nu m-a făcut niciodată să mă gândesc că o continuare este posibilă sau de dorit. Cumva, eram mulțumit cu acel sfârșit și voiam să cred că Joel și Ellie nu vor mai bate drumurile chinuiți de Clickers și alți adversari mortali.
Însă, 7 ani mai târziu, TLoU Part II este anunțat și ajunge în consola mea. Mi-am pregătit momentul în care să mă joc. Am așteptat zilele perfecte în care să am cât mai mult timp la dispoziție să mă bucur de continuarea poveștii lui Ellie și Joel. Am avut emoții încă din momentul în care am văzut ecranul de încărcare a jocului și meniul. Simțeam ceva întunecat și de rău augur încă de pe atunci.
Trebuie să vă spun că nu am citit recenzii, nu am văzut gameplay-ul, nu m-am uitat la absolut nici un articol despre TLoU Part II, pentru că nu am vrut ca experiența să-mi fie alterată. Și cred că am făcut foarte bine. Așa cum scrie și la începutul articolului, acest review conține spoilers, dacă mai e cazul după atâtea luni de la apariția jocului.
M-am apucat de joc nu cu speranță, ci cu dor. Iar primele momente m-au umplut de fericire. Am jucat cu Joel, am jucat cu Ellie, lumea nu era neapărat idilică la 5 ani după ce se termină primul TLoU Part II, dar Joel și Ellie sunt ok, chiar dacă se simte o tensiune între ei și cumva par că s-au îndepărtat unul de celălalt. Dar, hei!, Ellie a crescut, încearcă să devină independentă, în economia discuțiilor dintre cei doi mi s-a părut că văd o evoluție oarecum normală și la care mă așteptam. Habar nu aveam însă de cât de multe semne de întrebare și întunecime s-au lăsat între cei doi după ce Joel s-a decis să o salveze pe Ellie de pe masa de operație.
Oră după oră te adâncești în lumea lui Ellie, Joel și Abby, iar universul familiar imaginat de cei de la Naughty Dog te împresoară. Am rămas fără aer în momentul în care Joel este ucis într-un mod extrem de brutal. Jur că am închis consola și primul sentiment a fost unul de furie profundă. Fuck you, Naughty Dog! Voiam să mă joc cu Joel și Ellie exact așa cum am făcut-o și-n primul joc!!!
După ce m-am calmat și am redeschis jocul, mi-am dat seama că sunt la mâna scenariștilor, care nu dau doi bani pe sentimentele și emoțiile mele, pentru că povestea pe care au gândit-o ei nu este deloc una la care să mă fi așteptat. Și, la naiba! și-au făcut treaba foarte bine!
Probabil că deja știți că aproape jumătate de joc o să-l jucați cu Abby, cea care l-a ucis pe Joel, și pe care Ellie o va vâna, ucigându-i încet și sigur pe toți cei care au fost alături de ea în cabana în care Joel și-a găsit sfârșitul. Ei bine, când mi-am dat seama că urmează multe ore de joc în pielea lui Abby, am închis din nou jocul și mi-am zis că nu mă mai interesează această porcărie. M-a ținut decizia vreo două sau trei zile pentru că nu-mi venea să las neterminată o poveste plină de suspans, violență, trădare și neprevăzut. Trebuia să văd ce va urma, ce surprize mă mai așteaptă.
Și am revenit la Abby. Și nu mi-a părut absolut deloc rău! Abby e dată dracu’! Puternică precum un taur, agresivă, inteligentă, e o adevărată forță a naturii cu care faci ravagii printre oponenții care par de-a dreptul neajutorați. La un moment dat chiar mi-am șoptit rânjind în barbă: fii atent că l-au băgat pe Kratos varianta feminină în TLoU Part II. E mișto să joci cu Abby. S-ar putea să nu-ți placă de ea ca personaj, să nu-ți placă povestea ei, dar sunt sigur că o să-ți placă să joci cu ea pentru că este una dintre cele mai bad-ass personaje din gaming.
Povestea e film de Hollywood. Un adevărat action-thriller care nu te lasă să-ți tragi sufletul. Foarte mișto cum crește tensiunea și cum se adună emoțiile negative (sau pozitive) care apoi, cu ajutorul unei singure imagini, explodează. M-am simțit manipulat emoțional de către Naughty Dog. Au făcut ce au vrut cu trăirile mele și, în ciuda revoltelor pe care le-am avut adeseori la adresa poveștii acestora, nu m-am putut opri din jucat. Pentru că jocul și povestea sunt bune. Enervantă și frustrantă, dar bună. Ajunge să fie uneori previzibilă, dar e bună!
Poate să nu-ți placă absolut deloc povestea lui Ellie și a lui Abby, dar clar te va marca. Nu ai cum să urăști, să detești o poveste proastă pe care ai urmărit-o până la capăt. O poveste proastă rămâne neterminată și atât, te lasă indiferent. Or TLoU Part II sub nici o formă nu te lasă indiferent. Poate cu spume la gură și plin de frustrări, e adevărat, dar nu indiferent.
M-am bucurat enorm că l-am revăzut pe Joel și că m-am putut juca și cu el, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp. Am realizat că mi-a fost dor de el și aceasta spune foarte mult despre impactul pe care l-a avut TLOU asupra vieții mele de gamer.
M-am bucurat de Ellie și de momentele în care Ellie era acea Ellie din primul TLOU, însă a trebuit să accept faptul că Ellie nu mai este cea de acum 5 ani. Este o femeie maturizată înainte de vreme, cu frici, cu frustrări, cu regrete, cu amintiri care o bântuie și care o fac să meargă înainte doar pentru că privește prea mult înapoi. După ce Joel este ucis în fața ei, Ellie se transformă într-o mașină de ucis care aduce a criminal în serie. Furia și durerea îi iau mințile lui Ellie, care începe să îi ucidă pe toți care i se pun în cale. Nu e un sentiment foarte plăcut să realizezi acest lucru și să o placi pe Ellie.
Din fericire, sunt momente în care Ellie redevine Ellie, dar în marea parte a jocului, tânăra e doar un ucigaș cu sânge rece; Abby e genul de personaj pe care-l poți urî din toată inima și totuși să-ți placă. E o relație foarte ciudată pe care eu personal am dezvoltat-o cu ea. Am detestat-o de la momentul uciderii lui Joel, iar după o perioadă de jucat cu ea a început să-mi placă din ce în ce mai mult în detrimentul lui Ellie. Pe lângă gameplay-ul foarte mișto și plin de adrenalină cu Abby, ea mi-a părut mai echilibrată decât Ellie. Și ce m-a durut cel mai tare este că, până la final, am ajuns să mă atașez parcă mai mult de Abby.
Fapt care m-a întristat deoarece mi-am dat seama că povestea este gândită astfel încât să ajungi să te îndepărtezi de Ellie și Joel, parcă pentru a-ți lua adio pentru totdeauna de la ei. Sincer, aș fi preferat câteva ore în minus de joc și să rămân în casa lui Ellie. Ar fi fost mișto, cred, dacă Naughty Dog ar fi oferit gamer-ilor această șansă de a alege ce să facă în casa din prerie.
Gameplay-ul e aproape identic cu cel din primul TLOU, având foarte puține îmbunătățiri. La capitolul contact fizic, jocul stă foarte, foarte bine. Melee-urile sunt extrem de violente și sângeroase și te fac să strângi din dinți îngrețoșat sau să exclami triumfător. Cel mai deranjant lucru la TLoU Part II este faptul că poți termina niveluri întregi fugind de adversari și deschizând o poartă sau trecând de un gard.
Cheia e să înceapă animația după ce îți este solicitată apăsarea unui buton. Însă acest mic cheat devine enervant și deranjant, pentru că o dată ce o descoperi, atunci când te simți prea agresat de oponenți, tinzi să sprintezi să scapi de ei și să termini nivelul cât mai repede. AI-ul este extrem de stupid uneori și de-a dreptul enervant alteori, fapt care poate afecta dramatic felul în care trăiești jocul.
Grafica este superbă și nu am să vorbesc foarte mult despre ea, deoarece consider că este un fapt deja banal și de așteptat din partea celor de la Naughty Dog să ofere jocuri care arată fabulos.
Tips & Tricks:
– E foarte important să analizezi terenul pe care urmează să dai piept cu inamici multipli. Urmărește traseele oponenților, observă-i pe cei mai periculoși și încearcă să-i anihilezi cât mai repede. Gestionează-ți cu mare atenție inventarul și ai grijă la gloanțe. De cele mai multe ori, o abordare stealth măcar la începutul confruntării te poate ajuta foarte mult, pentru a-ți salva elemente cheie din inventarul limitat de care dispui.
– Cercetează tot ce e de cercetat! Loot-ul e extrem de important! Nu vrei să te trezești că ai nevoie să-ți faci urgent un Molotov și nu ai din ce! Sau că vrei să-ți refaci viața și nu ai cu ce! Sau să-ți faci gloanțe sau upgrade la arme și nu ai din ce! Ca în niciun alt joc, loot-ul e extrem de important și greu de găsit. Caută în toate cotloanele și fii cu ochii pe seifurile împrăștiate prin capitole. Sunt adevărate comori, care te pot ajuta enorm de mult de-a lungul poveștii.
– Crafting-ul este extrem de important! Oriunde vezi o stație pentru craft, profită cât poți de mult de ea! Dacă ai loot, o stație de craft te poate ajuta să-ți îmbunătățești radical armele, iar unele upgrade-uri sunt vitale pentru a-ți face viața mai ușoară în joc!
– Nu-ți subestima inamicii! Chiar dacă AI-ul lasă de dorit, poți ușor să fii luat prin surprindere de inamici pe care i-ai subestimat și să te trezești cu un ecran de încărcare a jocului pentru că ai murit prea ușor!
Ce mi-a plăcut:
- povestea;
-
personajele;
-
jocul actorilor (care este excelent și cel puțin la fel de bun precum al celor din Red Dead Redemption 2);
-
cut-scene-urile, care sunt emoționante;
-
universul și atmosfera;
-
oponenții (atât cei umani cât și infectații. Clickers rămân pentru mine unii dintre cei mai înfiorători oponenți după Pyramid Head din Silent Hill).
Ce nu mi-a plăcut:
- AI-ul prost;
-
faptul că poți să fugi de confruntări și să închizi super repede niveluri mai grele;
-
povestea care pe alocuri este ușor diluată, puțin inconsecventă și expeditivă;
-
senzația de liniaritate pe care o simți în anumite nivele;
-
faptul că m-am simțit manipulat emoțional de acțiunile Ellei în opoziție cu acțiunile lui Abby.
Concluzie: Un joc foarte, foarte, foarte mișto, care trebuie și merită jucat! Nu zic că e un joc care o să-ți placă la nivel emoțional, adică o să te facă să fi mulțumit de cum se dezvoltă și/sau cum se termină povestea, dar o să-ți placă gameplay-ul, acțiunea, adversarii, luptele, grafica, universul și atmosfera. E genul de joc pe care nu-l poți lăsa neterminat. E un joc must-play, nu unul must-like. Și, crede-mă, joc mai întunecat și mai intens din punct de vedere emoțional precum TLoU Part II nu ai mai jucat.
PS: Nu am vorbit deloc despre sexualitatea lui Ellie și de povestea ei de dragoste. Da, Ellie e gay și nici că s-ar putea să-mi pese mai puțin. Într-o epocă în care în AC Odissey, de exemplu, ne putem alege personajul cu care jucăm și cu cine să-l punem să facă sex, să discuți despre orientarea sexuală a lui Ellie (evidentă încă din Left Behind) mi se pare stupid. Și nu, nu cred că e vreun statement de orice fel din partea celor de la Naughty Dog. Chiar dacă ar fi, nu-mi pasă.
