Romanul Glasul Domnului (Głos Pana în poloneză) a fost scris de Stanislaw Lem în 1968 și abia în 1983 a fost tradus prima oară în engleză. Deși a trecut mai mult de jumătate de secol de la conceperea lui, romanul este mai actual ca oricând și va mai fi actual și de acum încolo multă vreme. Cel puțin cât specia noastră va visa să ajungă la stele, aș îndrăzni să cred.
Romanul începe cu o notă a editorului situată și ea în zona ficțiunii căci este datată în viitorul acțiunii, undeva în 1996. Editura Nemira a publicat romanul în limba română la un an de la această dată.
În stilul său caracteristic Lem a scris și acest roman la persoana întâi ceea ce-i conferă cititorului o doză considerabilă de subiectivism ce vine la pachet cu o mostră din personalitatea autorului și totodată o parcurgere intimă a evenimentelor descrise. Romanul în sine se prezintă ca un manuscris cu memoriile personajului principal, publicat după moartea acestuia. Tot specific lui Lem este și abordarea unor teme filozofice precum contactul cu o inteligență superioară, micimea oamenilor în fața acesteia, complexitatea lumii în care trăim, etc.
Glasul Domnului nu este un roman ușor de parcurs. Din contra, necesită un bagaj substanțial de cunoștințe care îl va face oarecum nepotrivit generațiilor mai tinere de cititori, concentrate mai mult pe acțiune și mai puțin pe filozofia științei. La polul opus se vor afla cercetătorii, oamenii de știință și savanții care se vor regăsi în trăirile și frământările interioare ale personajului principal.
Dacă romanul ar fi publicat într-o nouă ediție, mi-e teamă că acesta nu s-ar vinde, pentru că publicul țintă e pe cale de dispariție. Ba mai mult s-ar găsi câțiva influensări care să spună și despre acest volum că este plin de info-dump și asta pentru că în el nu există piu-piu și poc-poc ca în filmele și desenele animate cu care s-au hrănit în frageda lor pruncie.
Autorul a știut de la bun început că publicul țintă nu va fi reprezentat de o majoritate așa că îi descurajează din start (adică de pe la pagina 40) pe acei cititori leneși și superficiali, expunând propria opinia despre roman prin intermediul personajului principal:
Cititorul care a ajuns până aici și așteaptă cu nerăbdare crescândă să fie introdus în esența faimoasei probleme, crezând că îi voi oferi senzații la fel de plăcute ca acelea pe care le încearcă la filmele care-ți îngheață sângele în vine, este rugat să lase la o parte cartea mea, pentru că va fi dezamăgit. Nu scriu o istorie senzațională, ci povestesc în ce mod cultura noastră a fost supusă probei universalității cosmice – oricum, nu numai pământene – și ce a ieșit din asta.
Subiectul și acțiunea romanului se învârt exclusiv în jurul personajului principal Peter Hogarth (dat fiind modul de expunere și cadrul expunerii), un matematician renumit pentru demonstrațiile sale teoretice, ce a fost racolat alături alți oamenii de știință, în cadrul unui proiect secret al guvernului SUA, numit „Proiectul MAVO”. Prescurtare venea de la Proiectul „Masters Voice”, motiv pentru care edițiile romanului în limba engleză au purtat titlul „His Master’s Voice”.
Proiectul MAVO se derula într-un fost buncăr atomic situat în Deșertul Nevada și consta în decodificarea unui mesaj primit din cosmos, descoperit întâmplător în fluxul neutrinic care scaldă permanent Terra. Din analiza parametrilor săi (distanța parcursă de la presupusa sursă, ciclicitate etc.) reieșea că civilizația care l-a transmis a apus de mult, având o vechime de peste trei miliarde de ani.
Fără să intru în prea multe detalii acest semnal are proprietăți biogene (favorizează apariția vieții), iar savanții din Deșertul Nevada au reușit, cu tehnologia pe care o dețineau la momentul respectiv, să decodifice o parte din el, fapt care a dus la materializarea mesajului în două stări de agregare denumite sugestiv „Oul de broască” și „Împăratul muștelor”, fiecare cu proprietățile și caracteristicile sale distincte.
Ca un adevărat filozof dar și savant Lem întoarce problema mesajului venit din cosmos pe toate părțile. Ne face să înțelegem implicațiile unui asemenea eveniment, dificultățile întâmpinate în a înțelege ceva din el și reacția instinctuală a oamenilor de al transforma într-o primă fază în armă de distrugere în masă.
Citind Glasul Domnului m-am întrebat ce pregătire a avut Lem, caci ar fi fost un veritabil om de știință… poate un savat, dacă e să mă iau după constructele mintale ale personajul său principal. Așa am aflat că Lem a studiat medicina la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a picat în mod intenționat examenul final ca să nu ajungă medic militar, însă a fost obligat să lucreze o perioadă de timp într-o maternitate, unde a asistat la numeroase nașteri naturale și cezariene, de unde și influența ce a stat la baza uneia dintre concluziile profunde ale romanului:
Civilizația noastră e (…) ca un prunc, deloc arătos în prapurul lui, mai-mai să se spânzure cu propriul său cordon ombilical, acel cordon care este o ramură a culturii, sugând sucurile vitale ale științei din placenta naturii.
După Solaris, Catarul și Golem XIV credeam că Stanislaw Lem nu avea să-mi mai ofere vreo surpriză. M-am înșelat. Fiecare dintre cărțile sale pare a fi un experiment filozofico-literar individual, îmbrăcat în mantia SF-ului, ceea ce face ca Stanislaw Lem să fie unul dintre scriitorii mei preferați.
Ca fapt divers regizorul ungur György Pálfi a ecranizat o adaptare după roman – producție dramă SF: Franța, Canada, Suedia, SUA și Ungaria. ce a avut premiera la 20 decembrie 2018 în Ungaria. Descrierea filmului – un tânăr își caută tatăl – profesorul de matematică Peter Hogarth, care a dispărut în timp ce lucra la un proiect secret al guvernului Statelor Unite. Acest proiect s-a axat pe decodarea, traducerea și înțelegerea transmisiilor de la o inteligență extraterestră.
Titlu și subtitlu: Glasul Domnului. Nu deschideți cutia Pandorei.
Autor: Stanislaw Lem.
Editura: Nemira.
Seria: Nautilus.
Anul publicării: 1997.
Traducător: Mihai Mitu.
Număr de pagini: 224.
ISBN: 973-9177-59-x.
