Piața publicațiilor online și tipărite din România urmează același trend de câțiva ani. Scade numărul celor tipărite, crește cel din online. Un studiu mai amplu a fost publicat de curând în Curs de Guvernare, de unde aflăm că în 2023 au fost 1.305 de titluri tipărite și 562 de titluri online. Dintre acestea, un număr micuț, dar foarte vioi, este reprezentat de publicațiile science fiction și fantasy. Care sunt acestea și ce ne oferă ele?
CSF EARTH nr. 33.6
CSF, adică Colecția Science Fiction, a fost redenumită de curând în CSF Earth. Schimbarea a fost gândită spre a-i oferi revistei o deschidere internațională. Îi urmăm mult succes! CSF, fie ea Earth sau nu, este, la ora actuală, singura revistă tipărită de science fiction din România cu apariție periodică (odată la două luni). În paginile ei veți găsi în principal povestiri SF scrise de autori români, dar și eseuri, interviuri, benzi desenate și altele). O revistă tot mai bună de la un număr la altul.
CSF-ul apare sub patronajul editurii Pavcon. Redactorul șef este scriitorul Aurel Cărășel.
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 128
Format: tipărit
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Revistă de literatură și artă SF!
SUMAR:
EDITORIAL:
Valurile Viitorului – Aurel Cărășel
HORROR:
Hipnofobia – Robert Gion
PROZĂ SF:
FemeIA – Mihai Dumbravă
Demonul simbiot – Dan Rădoiu
FANTASTIC:
Iadul – Dan Norea
Parcul cu bănci de marmură – Dan Ninoiu
PROZĂ SF:
Ziua în care au venit extratereștrii – Lucian Merișca
FANTASTIC:
Arșița – Sorin Nină
BANDĂ DESENATĂ:
Supraviețuitorii – Gabi Rusu
ȘTIINȚĂ:
Despre IA Inteligența Artificială – Eugen Gomboș
INTERVIURILE CSF EARTH:
Nu înțeleg cum se poate trăi fără cărți – Roxana Brînceanu intervievată de Dan Popescu
CRITICĂ SF:
Tentații ale antropocentrismului modern – Mircea Băduț
CSF Earth nr. 32.6
Numărul 32 din CSF Earth este unul de colecție fiind dedicat scriitorului Aurel Cărășel.
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 140
Format: tipărit
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Revistă de literatură și artă SF!
SUMAR:
EDITORIAL:
Vrăjitorul Alb de pe Muntele Golia – Constantin D. Pavel
PROZĂ SF:
Undeva, pe frontul de est – Aurel Cărăşel
MEDALION:
Deschide Cartea! – Alexandru Mironov
O bogăţie de nuanţe – Anamaria Borlan
PROZĂ SF:
Cogito Synth – Cristian Cârstoiu
MEDALION:
ET Cărășel – Dodo Niță
Un profesor, un mentor, un prieten – Traian Bădulescu
PROZĂ SF:
Drepturile nenăscuților – George Lazăr
INTERVIURILE CSF EARTH:
Unele istorii merită continuate – Aurel Cărășel intervievat de Dodo Niță
OPERA DE-O VIAȚĂ:
67 în 65! – Constantin D. Pavel
ArtZONE SF 7/2024
Fanzinul ArtZONE SF este editat de către Asociația Culturală ArtZONE Brăila prin cenaclul cu același nume. În martie 2024 a ajuns la numărul 7 și poate fi citit electronic dintr-un fișier pdf: link de download (format PDF).
Iată cuprinsul acestui număr:
♦ Stihia de Gabi Gabrinov – pag. 3
♦ Cu nasul în cărţi (Metropolis de Monica Ramirez si Generalul de hârtie de Mihai Vintilă) rubrică de Mircea Cărbunaru – pag. 5
♦ Acasă de Mira Wolf – pag. 6
♦ Falsa tăcere de George Cosmin Borş – pag. 7
♦ Tânărul M’bolo de Mircea Ştefan Cărbunaru – pag. 9
♦ Înapoi… spre viitor (I): Invenţii 1853 de Jókai Mór (traducere Györfi-Deák György) – pag.11
♦ Carnevale – de Mircea Cărbunaru) – pag. 12
♦ Dincolo de viață de Cristian Lucian Mladin – pag.13
♦ Ilustratori celebri: Michael Whelan rubrică de Mircea Cărbunaru – pag. 15
♦ Dansuri de umbre fugare de Marius Dichişan – pag.16
♦ Premiul Philip K. Dick – nominalizări – rubrică de Mircea Cărbunaru – pag. 19
Helion tipărit #5-6 / 2023
Alături de CSF revista Helion, a clubului timișorean cu același nume, se încăpățânează să apară și în variantă tipărită. Felicitări! Chiar dacă sunt greu de procurat, clubul oferă și o versiune electronică în format pdf ce poate fi lecturată pe orice dispozitiv.
Din acest număr:
EDITORIAL
Cornel Secu • Semnele viitorului……………………..3
LABORATOR S.F.
Ionuț Manea • Judecătorul de oase……………..4
Rodica Bretin • Tequila Blues………………………..6
Laura Ceica • Pastila acvatică……………………….9
Laura Ceica • Oglinzi (Planeta Frunzelor)…………11
Gabriela Gabrinov • Moștenitorul………………..12
LABORATOR S.F. SPECIAL
Alexandra Ghenghea • Teribila și minunata
înfățișare a morții…………………………………………1
6Mihai Amarie • Cupola albastră…………………22
Vlad Pasencu • Mnemofagii……………………….24
GALERIA FANTASTICĂ
Adriana Carmen Muscă • Un spirit creativ
imprevizibil………………………………………………..27
LIRICA
Laura Ceica • Poeme………………………………….35
ALTERNATIVE
Constantina Raveca Buleu • Imagining recursive,
self-improving artificial intelligence in movies……….36
ISSN 1220-7152
CUPRINS
Nr.5-6 / 2023
UMOR S.F.
Ioana R. Dumitru • Alter ego koleopteros………….44
Ciprian Blidaru • Eterna reîntoarcere……………..48
Mihai Mariș • Stelică în America………………………50
Adina Diana Popescu • De la început ……………….55
CRONICĂ DE FILM
Bianca Sol • Balada șerpilor și a păsărilor
cântătoare………………………………………………….56
OPINII
Cristina Negreanu • Profetul tenebrelor………….57
PE SCURT DESPRE PROZA SCURTĂ
Ionuț Manea • Lenore Arras…………………………59
Cornel Seracin • „Luna apune întotdeauna
în mare”…………………………………………………….59
Cornel Seracin • „Pe Marte”……………………..61
Cornel Secu • Cursa de dimineață……………..62
ZIG-ZAG……………………………………………..63
Helion online #154
Helion online este cea mai longevivă revistă de science fiction și fantasy din România. A ajuns, iată, la numărul 154, ceea ce nu e puțin!
Din sumarul acestui număr:
- SCRIITORUL BRAȘOVEAN GEORGE DIMITRIU VA PARTICIPA ON-LINE LA CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ DE SCIENCE-FICTION
de Cornel Seracin | Știri - ALINA-JAIS SE PREZINTĂ ÎN TRIPLĂ IPOSTAZĂ: ARTIST VIZUAL, SOLIST VOCAL ŞI COMPOZITOR, LA GALERIA „BRĂTEANU”
de Cornel Seracin | Cultură - CONEXIUNI/AFINITĂȚI ÎNTRE MUZICĂ ȘI SCIENCE-FICTION
de Mircea Băduț | eseu - CIREŞELE PĂTRATE
de Ana Drobot | Proză - CURSA SPECIALĂ
de Vlad Pasencu | Proză - FATA CU BURICUL STRÂMB
de Sergiu Someșan | Proză - IZVORUL
de Marian Bircea | Proză - HELION
de Costel Baboș | Muzica universului în schimbare - THE END IS NOW
de Adriana Muscă | Galeria fantastică - Un „semn minunat” va fi văzut pe cer
de Adrian Bancu | La frontierele cunoașterii - SONDA CHANG’E-6 DIN CHINA A TRIMIS MOSTRE DIN PARTEA NEVĂZUTĂ A LUNII
de Cornel Seracin | La frontierele cunoașterii - ENERGIA LUI SATURN, DEZECHILIBRATĂ
de Cornel Seracin | La frontierele cunoașterii
Fantastica magazin nr. 4, mai 2024
Fantastica magazin, editura Cristian PlusArt, apare de două ani și, iată, devine o prezență constantă printre publicațiile online și tipărite SFF din România. Revista este editată în Craiova, îl are ca redactor șef pe Mircea Liviu Goga, SFVA Craiova, iar ca redactori pe Gabriela Păsărin, Mihai Cranta, SFVA, Craiova, Mihai Cristian Dumbravă, SFVA, Craiova, Victor Martin, SFVA, Craiova.
Numărul 4 al FANTASTICA MAGAZIN vine, așa cum știți, încărcat cu texte de calitate, fie că vorbim povestiri scurte, eseuri, traduceri, sau fragmente ale unei cărți recomandate, dar și cu multe ilustrații color.
Astfel, răsfoind revista din această lună, ne putem bucura de imaginile ce reproduc tablourile lui Septimiu Căpătînă, absolvent al Academiei de Artă București – Facultatea de Arte decorative și Design – secția Artă Murală.
Septimiu Căpătînă este adeptul stilului expresionismului liric, creația sa fiind influențată de artiști ca Willem De Kooning, Vassily Kadinsky, Zau Wu Ki.
Cât despre cuprinsul revistei, imediat după articolul de fond (Câteva repere în tipologia fantasticului), semnat de Prof. univ. dr. habil. Gabriela Păsărin, puteți înainta la rubrica POVESTIRE RECOMANDATĂ, unde vă veți întâlni cu scriitori de renume, cum ar fi: Diana Alzner (Ziua în care a dispărut Mircea), Ion Popescu Brădiceni (Demonul din Râul Morii), Ovidiu Cristian Dinică (Ihtiologul), Rodica Bretin (Trezește-te, Ewan!), Aurel Cărășel (Aparatul de multiplicat paradoxuri), Mihai Cranta (Nano), Robert Gion (Sălbaticii), Mircea Liviu Goga (Noapte cu vampir și steag), Victor Martin (Omul providențial), Daniel Ninoiu (Iarna Păscălierului), Sergiu Someșan (O rază prostuță de soare), Pompilian Tofilescu (Crivățul și Nădușeala), Csáth Géza – în traducerea lui Györfi-Deák György (Chirurgie temporală).
Urmează apoi rubrica: ESEU/CRITICĂ LITERARĂ susținută de Mircea Băduț (Addendum la legile roboticii), Victor Martin (Poezia științei) și Mircea Liviu Goga (Urme tehnologice în basmele românești) și rubrica MISTERE, Alex Vlaicu (Extratereștrii din Peru).
BANDA DESENATĂ aparține în acest număr al magazinului în exclusivitate artistului plastic Valentin Iordache, ale cărui planșe beneficiază de o tușe de culoare din partea lui Marian Mirescu.
CARTEA RECOMANDATĂ este Țăranul interimar/Dârzarta Bârză, apariție duplex foarte apreciată de cei ce au lecturat-o până prezent, de altfel nominaliză în cadrul secțiunii „Volum de proză scrută/Povestire” în cadrul celei de a 45-a ediție a RomCon, aprilie 2024. Anca Dumitru însoțește cele două fragmente de volum prezentate în revistă cu o cronică pe măsura cărții.
APARIȚII EDITORIALE, rubrică susținută de Dan Popescu vă aduce în atenție o serie nouă de titluri din care, suntem convinși, veți găsi câteva pe gustul dumneavoastră.
Pe coperta IV a magazinului nostru de fantasy și science-fiction, veți găsi, desigur, rubrica POVESTIRI EXTREM DE SCURTE, așa numitele drabbles, iar de data aceasta veți putea face cunoștință cu Krzysztof Dajbrowski, care ne oferă povestirea Umanitate.
Multă, multă informație acum în numărul 4 al reviste noastre, cât să vă țină companie în zilele de vară ce vor urma, până când ne vom reîntâlni din nou cu FANTASTICA MAGAZIN – una din cele mai grozave reviste de fantasy și science fiction din România (cel puțin așa spunem noi ).