De-a lungul istoriei, au fost încercate o serie de organizări sociale pentru a fi găsită „cea mai bună”. Desigur, „binele” s-a raportat mai mereu la obiceiurile și moralitatea unei anumite perioade istorice, a unui anumit areal. Într-o societate sclavagistă, utopia includea sclavi ce se poartă frumos cu stăpânul lor, îndeplinindu-i la perfecție și fără să crâcnească orice dorință. La rândul său, stăpânul se dovedea binevoitor față de asemenea supuși, iar întreaga comunitate trăia în pace și armonie. A aduce în discuție într-un asemenea context faptul că însăși sclavia reprezenta o injustiție, o dovadă că utopia e strâmbă, ar fi făcut să fii privit ca un om cu mințile rătăcite. Cum adică, drepturi pentru sclavi?
Vremurile s-au mai schimbat, dar încă există societăți ce păstrează o stratificare socială destul de strictă, iar faptul de a te naște în clasa socială sau etnia nepotrivită va pune asupra ta un stigmat de care nu vei putea scăpa niciodată. Tocmai asta a făcut ca, multă vreme, Occidentul în general și Statele Unite în particular să reprezinte un ideal, deoarece permiteau oricui să ajungă orice, cu suficient de mici impedimente date de mediul de proveniență, ori de preferințele sale în diferite domenii, comparativ cu marea majoritate a statelor de pe glob.
Tendința pare a fi aceea de a netezi și mai mult aceste asperități, de a aduce o perioadă de aur pentru întreaga omenire. Totuși, dincolo de idealism, este așa ceva fezabil?
În primul rând, un sistem în care să ne mulțumească pe toți nu poate exista. Pentru că avem valori diferite, viziuni diferite, abordări diferite ale vieții. Unul vrea tătucul-stat ce uniformizează, altul dorește un sistem ce pare să-i ofere oportunitatea de a ajunge cât de sus poate. Unul dorește căldura confortabilă a conservatorismului, altul necunoscutele progresismului. Iar dacă ieșim din sfera ideologică și mergem la banalele preocupări rutiniere, care-i animă pe oameni în majoritatea timpului, ne trezim că unul vrea liniște, altul agitație, unul abundență alimentară fără restricții, altul alimente controlate pentru a fi sănătoase. Lista e extrem de lungă.
Cum ar fi, însă, un sistem care încearcă să adopte cea mai bună strategie pentru societate în general, dincolo de dorințele personale ale fiecăruia? Nu luăm în calcul idealizatele sisteme socialiste, cu sloganuri privind democrația din sânul lor și cât de mult au grijă de cetățeni. Nivelul de trai și condițiile sociale din acele state, puse alături de cele din sistemele capitaliste, sunt suficiente pentru a vedea realitatea (desigur, dacă suntem dispuși să trecem de bias-uri și acceptăm comparația făcută fără nostalgii sau idealizări). Asta nu înseamnă că un sistem e „cel mai bun”, ci doar că s-a dovedit, în practică, mai funcțional decât celălalt. Sigur, aici e vorba despre o simplificare, pentru că între cum se trăia în RSR și în RDG, de exemplu, existau diferențe semnificative, la fel cum una era (și este) să trăiești în Franța, alta în SUA. Dar, la modul general, ne putem face o imagine de ansamblu.
Așadar, ce ar însemna o societate în care „e bine pentru toată lumea”, cu alte cuvinte, o utopie? De bun simț ar fi să luăm în calcul factorul economic, în sensul de a nu mai avea persoane aflate sub pragul sărăciei, incapabile să trăiască de pe o zi pe alta, fără un venit care să le acopere necesitățile de supraviețuire, fără mâncare, haine, îmbrăcăminte, locuință și un nivel minim de dotări necesare în secolul XXI. În plan social, ar fi normal să luăm în calcul respectarea drepturilor și a valorilor fiecăruia, atâta timp cât nu afectează libertățile altuia. Și, de asemenea, oferirea de oportunități similare, astfel încât fiecare să-și poată atinge potențialul, lucru care include accesul la educație și servicii medicale. În același timp, ar fi nevoie să găsim echilibrul social, economic, dar și în ceea ce privește protejarea mediului în care trăim, astfel încât să lăsăm urmașilor noștri un sistem funcțional.
Până acum, totul sună frumos. Dar este, oare, posibil de pus în aplicare un asemenea sistem? Economia e un sector destul de pragmatic. Banii nu cad din cer, ci trebuie produși de cineva. Iar tendința majorității oamenilor (dacă nu a tuturor) este să obțină un venit cât mai mare cu un efort cât mai mic. Prin urmare, pentru a exista bani ca să dăm la toată lumea, ar trebui ori ca toată lumea să producă plus-valoare cuantificabilă, ori să existe unii care aduc acea plus-valoare și alții care doar profită de ea, fără să contribuie. Primul sistem e ideal, aș zice, doar că istoria comunistă ne-a dovedit că nu-i chiar așa de ușor de pus în practică. Deși se tot scoate la înaintare textul cu „în comunism, toată lumea avea de lucru”, realitatea cifrelor arată că în societățile de acest tip apar o serie de disfuncționalități care vor duce la blocaj economic (se produce pe stoc, eficiența și calitatea scad continuu, apar sincope în fluxul monetar etc., lucruri ce se acumulează continuu, ducând la un efect de bulgăre de zăpadă). Al doilea sistem va crea o nedreptate care va duce, la un moment dat, la o revoltă a celor ce se vor considera exploatați pentru ca alții să fie „paraziți” (un fel de feudalism cu două capete, unde, pe lângă bogătașii ce se alimentează din ceea ce muncesc alții, același lucru se va întâmpla și la capătul unde se află cei mai săraci, ce vor fi asistați social tot pe munca zonei de mijloc). Asta ca să nu mai spunem că, dacă va exista un venit minim garantat, pe de o parte va apărea tendința tot mai multor persoane de a se baza pe ce muncesc alții, iar pe de altă parte e foarte posibil ca toate produsele și serviciile să ridice ștacheta prețurilor.
Totuși, să acceptăm că viitorul poate aduce niște schimbări radicale, pe care nu reușim să le intuim acum. În definitiv, de-a lungul istoriei, au apărut periodic abordări economice ce au deschis oportunități inimaginabile anterior, aducând cu ele perioade de prosperitate. Când s-a făcut trecerea de la munca gratuită a sclavilor la munca plătită, economiile n-au colapsat – deși, la prima vedere, așa ar fi fost logic să se întâmple. Așa că să păstrăm rezerva, în acest caz, că ar putea fi implementat, la un moment dat, un sistem economic care să permită utopia.
Dar, oare, putem găsi asta și în sistemul social? Vom analiza acest aspect în articolul viitor.
