Antuza Genescu
De-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz. N-a știut nimeni asta până când autorul nu s-a confesat în vreo lucrare autobiografică sau în vreun interviu. Am născocit o serie de întrebări pentru a ni-i apropia mai mult pe cei ce ne încântă cu scrierile lor, pe cei ce ne par cunoscuți de-o viață sau, din contră, complet străini și inaccesibili. Această serie de interviuri se vrea pe jumătate serioasă, întrucât vom încerca să obținem secrete legate de scris, recomandări de lectură, dar și păreri din domeniul culinar ori meșteșugăresc.
Astăzi, am luat-o la țintă pe Antuza Genescu.
1. Care a fost primul text împărtășit altcuiva? Ce reacție ai obținut?
Mai întâi, o precizare esențială. Nu sunt scriitoare. Sunt traducătoare. De SF m-am îndrăgostit din copilărie. Mulți își amintesc de cenaclul lugojean „Sirius”, care m-a propulsat la „H.G. Wells”. Am început scriind povestiri SF pe care le citeam la „H.G. Wells”, în studenție. Erau cam „nevinovate”. Nu știu cum aș fi evoluat fără colegii mei de cenaclu, care m-au susținut de la prima lectură și m-au publicat în „Paradox”. Profesional, ședințele de la „Wells” au fost vitale pentru mine. Sunt și acum. Tot acolo am citit și prima traducere, o povestire de Ray Bradbury din Cronicile marțiene. Cred că am lucrat-o ca să văd dacă pot să traduc. Am putut, dar munca de traducător am început-o cu seriozitate prin 1990, când am tradus în engleză un volum de versuri. (E o modă cu tradusul poeziei în engleză pe la noi.) Și mai ales când am trecut la romane și povestiri SF, pentru că în SF mă simt acasă. Le sunt recunoscătoare tuturor editurilor cu care am colaborat.
2. Ai fost, vreodată, trimisă la cratiță / șaibă după prezentarea unui text în public?
Nu. Nici la cratiță, nici la șaibă. Probabil am avut noroc, că nu sunt de necriticat. M-a criticat odată cineva în scris, într-un articol, și nu mi-a făcut un serviciu, dar numai pentru că și-a ales un moment nepotrivit s-o facă. Consider că sunt departe de felul în care aș vrea să traduc și mă critic singură foarte aspru de câte ori deschid o carte lucrată de mine. Întâmplarea face că în ultimii ani am avut de tradus mai mult în engleză, și nu numai literatură, fiindcă la mine tradusul e un mijloc de trai, pe lângă meditații. Nu am primit, din păcate, feedback voluntar suficient, nici critici, nici aprecieri.
3. Dacă ai fi ajuns la cratiță, ce preparat crezi că ți-ar fi ieșit cel mai bine? (O rețetă, pe scurt, ar fi o bucurie în plus pentru cititori)
Aici pot să răspund foarte scurt. Nu mă fascinează domeniul culinar decât atunci când am de ales între diverse bucate preparate de alții. Nu am treabă cu cratița decât la sărbători, când fac sarmale cu duiumul după o rețetă din capul meu, care nu are nimic special. Mi s-a întipărit involuntar în creier de la bunica și de la mama, care erau niște bucătărese pe cinste. Produc amestecul clasic de carne și orez călit discret cu ceapă, tai foile de varză la aceeași dimensiune ca să intre în aparatul de împăturat sarmale (așa ies toate egale și arată mai fain) și gata, le pun la fiert cu sos de roșii. Pe urmă le mănânc cu smântână. A, și mai e și ciocolata de casă, care e foarte simplu de făcut. Dar nu folosesc decât rețeta de la bunica, adică fără nuci (Doamne ferește!) sau alte dichisuri prin ea. Mai greu e cu așteptarea, fiindcă îmi vine să mănânc cu lingurița din tavă înainte să se întărească bine ciocolata.
4. Dacă ai fi ajuns la șaibă, ce obiect crezi că ar fi putut ieși din mâinile tale?
Cred că un extraterestru. Adică orice aș fi încercat să fac, tot extraterestru ar fi ieșit. Am absolvit un liceu industrial și aveam practică în fabrici săptămâni întregi. Aveam și maiștri, care mă lăsau să învăț pentru admiterea la filologie. Uneori, soțul meu îmi spune „minitehnicus”, fiindcă repar, nici eu nu știu cum, lucruri diverse prin casă. Alteori, îmi zice că îmi trebuie „scule de pe altă planetă” – i-am cerut o scară pentru interior și nu mi-a convenit niciuna, n-avea înălțimea potrivită. Cos la mașina de cusut, mi se pare foarte relaxant cusutul, chiar și cel manual. Dar pentru asta îmi trebuie timp. Iar timp n-am, fiindcă am de tradus și am elevi (surse inepuizabile de umor, de nervi și de vitalitate).
5. Care a fost sfatul legat de scris pe care, după ce l-ai primit, l-ai respectat cu sfințenie?
Eu am o problemă cu sfaturile, în general. Dacă e să greșesc, să fie din cauza mea. Mă enervează sfaturile nesolicitate, pentru că, inevitabil, se transformă în critică. Nu respect nici sfaturile pe care mi le dau eu însămi. Dar, bineînțeles, dau sfaturi când mi se cer. Și critic, tot dacă mi se cere.
6. Cartea pe care ai reciti-o fără să te plictisești niciodată este:
Biblia.
7. Filmul pe care l-ai revedea fără să te plictisești niciodată este:
Seriile Stargate, Star Trek și Poirot (cu David Suchet). Și The Midwich Cuckoos – cea mai recentă ecranizare.
8. Două-trei vorbe despre cel mai recent volum
Cel mai recent volum SF pe care l-am tradus nu e recent. Încorporarea, de Ian Watson. Apărut prima oară acum 50 de ani și, la noi, în 2023. Din el e și fragmentul pe care l-am ales pentru că Ian a plecat nu demult să-i cunoască pe extratereștrii pe care și i-a imaginat. Chiar mi-e dor să traduc SF.
